• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2025-04-14 09:06:11
  • Sursa:
Daniel Noboa, declarat castigator al alegerilor prezidentiale din Ecuador. Rivala sa Luisa Gonzalez contesta rezultatul Imagine

Președintele în exercițiu al Ecuadorului, Daniel Noboa, a fost declarat câștigător în turul al doilea al alegerilor prezidențiale de duminică, relatează News.ro. Rezultatele preliminare îl arată cu un avans de peste 10 puncte față de candidata de stânga Luisa Gonzalez, care însă refuză să „recunoască” înfrângerea, acuzând guvernul de „acțiuni disperate” menite să manipuleze rezultatele și cere renumărarea voturilor.

Conform datelor publicate de Consiliul Național Electoral (CNE), după numărarea a peste 92% din buletinele de vot, Daniel Noboa a obținut 56% din sufragii, iar Luisa Gonzalez – 44%. Tendința a fost evidentă încă din primele ore ale numărării voturilor.

„Această victorie este istorică, o victorie cu mai mult de 10 puncte, o victorie cu mai mult de un milion de voturi care nu lasă nicio îndoială cu privire la cine este câștigătorul”, a declarat Noboa, în vârstă de 37 de ani, din stațiunea balneară Olon, pe coasta Pacificului.

Rivala sa, pe care a învins-o la limită în primul tur, în februarie – cu o diferență de mai puțin de 17.000 de voturi – a reacționat de la Quito: „Refuz să cred că există un popor care preferă minciuna adevărului (...) Vom cere renumărarea voturilor și deschiderea urnelor”, a declarat Luisa Gonzalez.

Avocată în vârstă de 47 de ani, Gonzalez aspira să devină prima femeie președinte din istoria Ecuadorului. Ea a pierdut și scrutinul din octombrie 2023, tot în fața lui Noboa, candidatul-surpriză al alegerilor anticipate convocate de fostul președinte Guillermo Lasso.

După primul tur, Noboa a fost cel care a denunțat „numeroase nereguli”, acuzații respinse de observatorii internaționali. Acum, Gonzalez este cea care contestă votul, acuzând guvernul de tentative de manipulare.

Luisa Gonzalez a acuzat guvernul de „acţiuni disperate” menite să manipuleze rezultatele alegerilor.

Potrivit autorităților, 84% dintre cei 13,7 milioane de alegători s-au prezentat la urne, într-un scrutin obligatoriu, desfășurat sub stricta supraveghere a armatei și poliției. Campania electorală a fost dominată de teme legate de securitate, în contextul escaladării violenței și influenței tot mai mari a cartelurilor de droguri.

În ultimii ani, țara andină cu 18 milioane de locuitori a suferit o transformare radicală. Porturile sale la Pacific, economia dolarizată și poziția geografică – între Columbia și Peru, cei mai mari producători de cocaină din lume – au făcut din Ecuador o rută-cheie pentru traficul de droguri.

Războiul dintre carteluri a dus la asasinarea unui candidat la președinție în 2023, la preluarea închisorilor de către grupuri criminale și la un atac armat asupra unui post de televiziune, în ianuarie 2024. Totul se întâmplă într-un climat economic fragil, marcat de datorii și recesiune.

Daniel Noboa, moștenitorul unui imperiu din industria bananelor, este considerat parte a elitei ecuadoriene educate în afaceri. Pe rețelele de socializare își cultivă imaginea de lider tânăr, ferm în fața criminalității, promovând politici dure de securitate. A trimis trupe în stradă și în închisori – o strategie criticată de organizațiile pentru drepturile omului.

Luisa Gonzalez a pus accent în campanie pe nevoia de investiții în infrastructură și servicii publice, într-o țară afectată de sărăcie și munca precară. S-a prezentat ca o femeie simplă, mamă singură care s-a descurcat pe cont propriu, și a promis nu doar securitate, ci și mai mult respect pentru drepturile cetățenilor.

Ambasadorii Statelor Unite și ai Uniunii Europene în Rusia au părăsit Moscova după ce și-au încheiat mandatele diplomatice și pe măsură ce invazia Rusiei în Ucraina a făcut ca relațiile dintre Occident și Moscova să ajungă la cel mai scăzut punct de după Războiul Rece, notează The Moscow Times.

Economie 2022-09-05 14:59:32

Suedia a deplâns vineri faptul că nu a primit undă verde de la Turcia pentru ratificarea intrării în NATO, contrar Finlandei, care are acum calea larg deschisă pentru intrarea în Alianţa Nord-Atlantică, relatează AFP.

Economie 2023-03-17 20:40:00

Această iarnă a a adus deja multe recorduri. La noi s-au înregistrat acum unele dintre cele mai reci nopți din ultimii ani, cu aproape minus 20 de grade Celsius. O situație aparte s-a înregistrat în Suedia, unde în doar câteva zile termometrele au arătat un salt spectaculos, de peste 51 de grade Celsius. Marți, într-o localitate din nord au fost 8,3°C. Pe 5 ianuarie, însă, temperatura aici fusese de minus 42,9°C. Experții avertizează că și în 2024 ne-am putea confrunta cu astfel de fenomene extreme.

Economie 2024-01-11 16:57:03

Preşedintele Sanitas Bucureşti, Viorel Huşanu, a afirmat, luni seară, că un asistent medical câştigă la fel sau poate chiar mai puţin decât un om care vinde shaorma sau unul care face curierat în Capitală. El a mai menţionat că o asistentă medicală este nevoită într-o tură de noapte să îngrijească pacienţii din două clădiri separate, potrivit News.ro.

Economie 2024-01-08 23:50:57

Premierul Nicolae Ciucă a declarat miercuri că o decizie finală privind rectificarea bugetară va fi luată până la jumătatea lunii august, subliniind că se va ţine cont atât de execuţia bugetară pe primele şase luni, dar şi de indicatorul referitor la reducerea cheltuielilor cu 10% la bunuri şi servicii, pentru a se putea asigura la Fondul de rezervă o sumă care să poată fi folosită în situaţiile neprevăzute.

Economie 2022-07-27 11:19:41

Vasele care transportă cereale pot părăsi porturile ucrainene de la Marea Neagră prin „coridoare umanitare”, a anunţat joi Ministerul rus al Apărării, care susține că Rusia este gata să le garanteze siguranţa.

Economie 2022-06-02 23:17:28

Cheltuielile militare ale Rusiei în timpul celor nouă luni de război în Ucraina se ridică la aproximativ 82 miliarde de dolari, această cifră cuprinzând sumele nemijlocite utilizate pentru susţinerea efortului de război, conform estimărilor ediţiei ucrainene a Forbes.

Economie 2022-11-29 13:12:38

Cele mai mari firme din Germania nu au nicio intenție de a se întoarce în Rusia, chiar și în condițiile posibilei încetări a războiului Moscovei împotriva Ucrainei și a eliminării sancțiunilor, scrie Deutsche Welle.

Economie 2025-03-11 21:19:50