• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2025-03-15 17:19:25
  • Sursa:
Daniel Funeriu, fostul ministru al Educatiei, si-a depus la BEC candidatura la prezidentiale Imagine

Fostul ministru al Educaţiei Daniel Funeriu şi-a depus, sâmbătă după-amiază, candidatura, ca independent, la alegerile prezidenţiale la Biroul Electoral Central (BEC).”Biroul Electoral Central pentru alegerea preşedintelui României din anul 2025 (BEC) informează că, în data de 15.03.2025, a fost depusă propunerea de candidatură independentă a domnului Petru-Daniel Funeriu pentru funcţia de preşedinte al României. Odată cu propunerea de candidatură a fost transmis spre analiză şi semnul electoral pe care domnul Petru-Daniel Funeriu doreşte să îl utilizeze în cadrul alegerilor prezidenţiale”, a transmis BEC.

În conformitate cu prevederile art. 29 alin. (2) şi art. 30 alin. (6) din Legea nr. 370/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, Biroul Electoral Central urmează să analizeze şi să se pronunţe cu privire la îndeplinirea condiţiilor de legalitate pentru înregistrarea candidaturii şi a semnului electoral.

Un bărbat de 74 de ani din judeţul Prahova a sunat, vineri, la 112 şi a anunţat că şi-a ucis fiul. Cadavrul bărbatului de 50 de ani a fost găsit în locuinţă, cu plagă înjunghiată, se arată într-un comunicat IPJ Prahova, preluat de news.ro.

Economie 2023-10-21 11:36:16

Președintele Finlandei, Alexander Stubb, susține eforturile premierului britanic Keir Starmer de a elabora un nou plan european de încetare a focului pentru Ucraina.El a declarat pentru BBC că cearta din Biroul Oval dintre președintele Trump și președintele Zelenski a fost un „eșec al diplomației”, iar Vladimir Putin e „singurul câștigător”.Președintele finlandez a insistat că alianța transatlantică este „încă în viață”, dar a cerut calm: „Respiră adânc. Fă o baie cu gheață, mergi la saună, reflectează. Vom reveni.”

Economie 2025-03-02 18:34:41

Ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, anunţă, joi seară, că primele două scannere dintre cele 26 pe care le cumpără România cu bani europeni au ajuns deja în ţară şi vor fi funcţionale la finalul lunii, la Giurgiuleşti şi Albiţa. Până la finalul anului, opt sisteme de scanare cu raze X pentru inspectarea mărfurilor vor fi disponibile.

Economie 2024-02-08 22:17:13

Președintele Klaus Iohannis a spus, după discuții cu liderii europeni pe tema Schengen, că este optimist că procesul intrării României și Bulgariei va fi încheiat anul viitor, „cu un rezultat pozitiv”.

Economie 2022-12-15 20:02:40

Românii vor avea acces sigur la gaze, inclusiv în eventualitatea unui sezon rece cu temperaturi mai scăzute decât cele de anul trecut, în contextul în care Azerbaidjan ne-a garantat o capacitate de până la 1 miliard de mc cubi de gaz natural, iar gradul de umplere a depozitelor româneşti a depăşit deja 75,5%, a scris, joi, ministrul Energiei Sebastian Burduja, într-o postare pe Facebook. 

Economie 2023-07-27 15:13:41

Cel puţin 10 persoane au fost ucise, luni, într-un atac rus cu rachete balistice în plină zi împotriva oraşului-port Odesa, în sudul Ucrainei, au anunţat autorităţile din regiune, potrivit presei de la Kiev.

Economie 2024-11-18 17:13:11

Tragedie sâmbătă seară în Timișoara. Un băiat de 10 ani a fost accidentat mortal de o mașină.

Economie 2023-01-29 09:24:01

Liderul PSD, Marcel Ciolacu, a declarat marţi, întrebat despre rămânerea UDMR la guvernare şi păstrarea ministerelor după rotaţia premierilor, că protocolul coaliţiei va fi respectat, iar acest lucru înseamnă că UDMR rămâne cu toate ministerele.

Economie 2023-05-09 15:27:31