• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2025-02-13 21:49:31
  • Sursa:
Daniel David spune ca e nevoie de alte modele de predare: Zona de analfabetism functional este foarte puternica Imagine

Ministrul Educaţiei, Daniel David, afirmă că, înainte de a discuta despre numărul de ore alocate unei discipline sau alteia, trebuie gândit modul în care cele mai importante dintre discipline sunt predate, în aşa fel încât informaţia să fie accesibilă elevilor, iar analfabetismul funcţional să fie redus. Daniel David aduce clarificări cu privire la discipline precum Istorie sau Religie şi rolul acestora în proiectele de planuri-cadru pentru liceu pe care ministerul de resort le-a propus.

Ministrul Educaţiei, Daniel David, a fost întrebat, în legătură cu proiectele de planuri-cadru pentru învăţământul liceal, ce se întâmplă cu Religia, de ce insistă pe unele discipline cum e religia şi le ignoră pe altele.

„Nimic nu este ignorat, încercăm să ţinem un echilibru pe de-o parte între ştiinţe, pe de cealaltă parte avem religia, avem, după aceea, competenţele legate de viaţă şi elemente legate de cultura naţională. Mereu trebuie să ai grijă cum ţii echilibrul între aceste componente. Religia este acolo, nu forţează nimeni pe nimeni, dar în acelaşi timp religia este o componentă fundamentală în civilizaţia noastră şi trebuie să se vadă acolo, dacă copiii o vor alege sau nu, asta este altceva”, a afirmat Daniel David, joi seară, în raportul pe care îl face săptămânal pe Facebook cu privire la activitatea ministerului, conform News.ro.

El a spus că în studiul religiei au fost propuse şi elemente „moral-etice” sau „discuţii despre extremismul religios”. „Cred că religia îşi merită locul acolo, dar sigur, oamenii pot să aibă păreri diferite”, a adăugat Daniel David.

Ministrul Educaţiei a subliniat că joi a avut şi o întâlnire cu profesori de istorie, pentru a discuta despre propunerea formulată în planurile-cadru conform căreia istoria să fie studiată în clasele a noua şi a zecea pentru toate profilurile şi specializările.

„Planurile-cadru pe care le-am propus, tocmai pentru a avea istoria abordată transversal, propunerea a fost să coborâm la clasele a IX-a şi a X-a pentru toate specializările toate profilurile, toate filierele, astfel încât nu s-a pus problema să nu ai elemente de istorie naţională în clasele a XI-a şi a XII-a, asta este un fake news, este, ca să spun direct, o minciună. Astăzi am şi avut o discuţie cu colegii din zona istoriei. În legătură cu toate planurile-cadru, ideea mea a fost că lucrurile nu mai pot continua, în toate domeniile, aşa cum funcţionează acum pentru că zona de analfabetism funcţional este foarte, foarte puternică şi atunci am spus că nu despre ore trebuie să discutăm în prima fază, ci despre noi modele, despre cum trebuie să regândim disciplinele clasice pe care le avem, astfel încât după aceea orele vor veni în mod natural. Eu trebuie să fiu convins că avem alte modele de predare a disciplinelor importante”, a explicat ministrul.

Creșterea taxelor și impozitelor nu poate fi evitată, avertizează președintele Consiliului Fiscal. Daniel Dăianu este de părere că statul nu poate miza doar pe reducerea cheltuielilor bugetare și o colectarea mai bună a ANAF. Dăianu a mai spus că România poate să intre în incapacitate de a se finanța, chiar și la un nivel mic al datoriei publice. Președintele Consiliului Fiscal i-a luat în vizor și pe politicieni. A spus despre aceștia că sunt de ani de zile în alegeri, acesta fiind și motivul pentru care evită să crească taxele și impozitele acum.

Economie 2025-04-02 14:12:46

Preşedintele american Joe Biden a câştigat, sâmbătă, alegerile primare democrate din statul Carolina de Sud, potrivit proiecţiilor realizate de Edison Research, citate de News.ro, și ale analiștilor CNN.

Economie 2024-02-04 14:18:31

O masă de aer încărcată cu particule de praf saharian va ajunge, începând de miercuri, deasupra României, urmând ca depunerile de praf să poată fi observate în jumătatea de vest a ţării în intervalele în care va ploua. Aerul încârcat cu praf saharian se va îndepărta de ţara noastră joi seară, anunță Administraţia Naţională de Meteorologie. Persoanele cu astm sau alte probleme respiratorii sunt cele mai afectate de acest fenomen.

Economie 2024-06-25 11:59:40

Parlamentul European a aprobat, marţi, printr-un vot final, regulamentul care pune punct vânzării de automobile noi echipate cu motoare termice începând din 2035, informează Agerpres.

Economie 2023-02-14 15:08:06

La mai bine de trei luni după moartea tinerei, Mahsa Amini arestată pentru că nu a purtat vălul tradițional, tragedie care a dus la proteste deosebit de violente în Iran, autoritățile anunță că au început supravegherea femeilor care nu poartă hijabul în mașini, informează Agerpres care citează AFP.

Economie 2023-01-02 14:32:33

Numele viitorului premier ar putea fi făcut public săptămâna aceasta, a anunțat, la Odesa, președintele României, Nicușor Dan, subliniind că nu poate face o promisiune în acest sens, deoarece nu a fost stabilit „un calendar”. Întrebat despre ce variantă de premier s-a discutat la negocierile de la Cotroceni, președintele a punctat că orice posibilitate este luată în calcul la acest moment - inclusiv numirea unui prim-ministru tehnocrat.

Economie 2025-06-11 21:57:09

Creştinii sărbătoresc naşterea lui Iisus Hristos, sărbătoare cu tradiţii religioase, obiceiuri populare şi superstiţii. Naşterea lui Iisus este şi cel dintâi praznic împărătesc cu dată fixă, în ordinea cronologică a vieţii Mântuitorului. Aceasta pare a fi cea dintâi sărbătoare specific creştină dintre cele ale Mântuitorului, deşi nu este tot atât de veche ca Paştile şi Rusaliile, ale căror origini au legătură cu sărbătorile iudaice corespunzatoare.

Economie 2024-12-25 09:19:20

Fiicele unui alpinist argentinian decedat în urmă cu 40 de ani pe versanţii unui vulcan au reuşit să-i recupereze rucsacul, până acum prizonier al gheţii, şi role de film Super 8 care le-au permis să afle mai multe despre ultimele clipe din viaţa tatălui lor.

Economie 2025-03-04 20:56:14