• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2025-01-10 17:17:35
  • Sursa:
Daniel David: Nu ma propun candidat la prezidentiale. „Daca mi s-ar cere, as intreba de ce mi se cere mie” Imagine

Ministrul Educaţiei, Daniel David, a afirmat vineri că este pregătit pentru o eventuală candidatură a sa la alegerile prezidențiale, precizând însă că acest lucru nu reprezintă un obiectiv pentru el. 

„Tot încerc să fac declaraţia asta ca să clarific lucruri. Apar tot felul de nume. Şi numele meu a apărut şi într-o manieră mai formală şi într-o manieră mai informală. În 2004, m-am întors în ţară pentru că erau două ambiţii ale ţării: integrarea NATO şi aderarea la Uniunea Europeană. Eu cred într-o Românie euroatlantică. Şi pentru mine e foarte important ca structurile, liderii noştri, să ţină această orientare euroatlantică. M-aş bucura şi voi susţine, am susţinut şi ca rector, aţi văzut, acei candidaţi care vin cu o abordare euroatlantică pentru ţară. Când am fost întrebat - şi tu ce o să faci.

Eu am spus că eu pot să intru într-o astfel de discuţie numai dacă sunt analize care arată foarte serios că dintre cei care ar avea un profil euro-atlantic, pot să fiu criticat prin multe lucruri, dar nu cred că pot fi suspicionat că n-aş avea o orientare euroatlantică, dintre aceşti candidaţi, eu aş avea cea mai mare şansă în faţa unei abordări care nu merge în direcţia euroatlantică. Altfel m-aş bucura să fie altcineva, dar în acelaşi timp am spus că sunt pregătit dacă ar trebui să fiu eu, dar nu fac un obiectiv din asta, nu mă propun şi nu intru aşa cu acest scop în aceste discuţii”, a afirmat David, vineri, într-o conferinţă de presă, potrivit Agerpres. 

El a evidenţiat că sunt mulţi politicieni „buni”, cu profil euroatlantic, care ar putea să fie susţinuţi de oameni „poate chiar mai mult” decât pe el.

„Dacă mi s-ar cere, aş întreba de ce mi se cere mie, ce analize statistice sunt care să arate că oamenii ar dori un astfel de profil, şi în acest profil eu aş avea cele mai mari şanse, şi dacă este după aceea o discuţie politică care să susţină acest lucru. Dacă este doar o discuţie politică prin care să-ţi ceară cineva să faci acest lucru, nu aş face-o, fiindcă, repet, şi aici cred în ceea ce se cheamă dovezi. Contează ce spun oamenii şi eu cred că sunt foarte mulţi politicieni buni cu profil euroatlantic care îşi doresc să fie candidaţi la prezidenţiale şi care cred că s-ar putea să fie susţinuţi de oameni poate chiar mai mult decât mine”, a adăugat David.

O nouă dronă din conflictul din Ucraina a ajuns pe teritoriul României, în Deltă. Ministerul Apărării Naționale a anunțat că, vineri dimineață, în jurul orei 5.00, echipele din teren au raportat descoperirea unui crater de dronă, într-o zonă cu vegetație aflată în apropierea malului drept al Brațului Chilia, la aproximativ 3 km vest de localitatea Plauru.

Economie 2023-10-13 20:34:40

Candidata la alegerile prezidenţiale Elena Lasconi a declarat, vineri, că nu este „de vânzare” şi nici „monedă de schimb” pentru nimeni, menţionând că va continua să lupte, chiar dacă „gaşca” i-a blocat ilegal accesul la banii de campanie şi nu crede că va avea acces nici măcar în sediul USR.

Economie 2025-04-11 15:27:36

Casa Albă a transmis, joi, că nu va sprijini niciun plan al Israelului pentru operaţiuni militare majore la Rafah şi a declarat că secretarul de stat Antony Blinken a exprimat clar preocupările SUA cu privire la astfel de operaţiuni, relatează Reuters, potrivit Agerpres. 

Economie 2024-02-08 22:25:28

Una din 11 persoane din lume suferă de diabet, denumit şi boala secolului. Situaţia este critică şi în România. Pe lângă necesitatea prevenţiei, boala trebuie depistată cât mai rapid şi tratată imediat ce a fost descoperită, ca să nu se ajungă la complicaţii. Despre toate acestea discutăm cu dr. Doru Negru, medic primar Diabet zaharat, nutriție și boli metabolice.

Economie 2023-02-21 12:54:08

„Războiul pensiilor” sau cine anunță că dă mai mult, poate fi descrisă pe scurt situația din interiorul coaliției de guvernare. Conflictul dintre PNL și PSD pare unul gata să explodeze în... buzunarul premierului Nicolae Ciucă.

Economie 2022-10-24 18:43:08

Elon Musk, directorul executiv al Tesla, le-a cerut angajaților să revină la birou sau să părăsească compania, potrivit unui email trimis acestora marți, relatează Reuters. "Dacă nu vii, vom presupune că ai demisionat", mai scrie în documentul intern care ar fi fost trimis de CEO-ul firmei. 

Economie 2022-06-02 10:07:34

Administraţia Biden a cerut Congresului să aprobe vânzarea a 45.000 de obuze necesare tancurilor israeliene Merkava, pentru a fi folosite în ofensiva Israelului împotriva Hamas în Gaza, potrivit unor surse apropiate chestiunii, dintre care un oficial american şi un fost oficial american, transmite Reuters. Solicitarea a fost transmisă în pofida îngrijorărilor cu privire la utilizarea armelor SUA într-un război care a ucis mii de civili în enclava palestiniană.

Economie 2023-12-09 13:45:05

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a stabilit noi reguli de angajare pentru comisarii care își formează acum echipele la Bruxelles. Măsurile urmăresc să asigure diversitatea în ceea ce privește naționalitatea, genul și vechimea, se arată într-un document, conform POLITICO.

Economie 2024-10-15 17:41:25