• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2025-02-03 13:03:15
  • Sursa:
Daniel David, despre modificarile in noul plan-cadru pentru liceu: Va asigura un curriculum mai aerisit, mai atractiv Imagine

Daniel David a declarat, luni la Digi24, despre criticile privind planul cadru propus de Ministerul Educației, că este bine să existe o dezbatere și este „absolut normal” să apară păreri diferite. Ministrul a explicat că este descentralizată decizia, iar opționalele propuse elevilor se referă la problemele pe care le au adolescenții, deoarece la această vârstă discutăm despre „autocunoaștere, stil de viață sănătos, educația antreprenorială”. „Un astfel de plan cadru asigură un curriculum mai aerisit, un curriculum mai atractiv, valorizează mai multe punctele tari și interesele elevilor și ale școlii și cred că poate să aibă o contribuție în acest sens”, a adăugat el.

„În primul rând, am auzit comentariile despre ceartă și eu mă duc la altfel. Este o zonă în care dezbatem, este o zonă de consultare. Este absolut normal să apară păreri diferite, chiar dacă sunt mai accentuate. Numai că noi nu suntem obișnuiți cu acest lucru. Cumva, ne așteptăm mereu ca ministrul să vină cu ceva aproape făcut și fără să întrebe prea pe prea multă lume sau să ceară multe păreri, să-l împingă în față. Trebuie să avem și această cultură a dezbaterilor, chiar dacă, repet, o învățăm din mers.  Unii sunt nemulțumiți, alții sunt mulțumiți. Asta trebuie făcut și asta asta înseamnă dezbatere. Cele mai multe comentarii sunt sigur cele legate de ore și numărul de ore pe diverse discipline, fiindcă până la urmă este, deși nu se pierde nicio oră, decizia nu mai este doar la nivelul ministerului. Decizia este împinsă și în zona școlii și în zona elevilor, altfel spus, se descentralizează decizia pentru anumite ore și atunci unora li se pare că dacă orele nu sunt sancționate, ca să spun așa, de minister, dacă depinde decizia școlii și de decizie a elevilor, cumva se pierd acele ore, ceea ce este o mare greșeală. În mod normal, dacă ai activitățile relevante pentru programul școlii, dacă ești bun, dacă ești apreciat de elevi și de școală, orele n-ar trebui să scadă, dimpotrivă, chiar pot să crească”, a explicat Daniel David, luni la Digi24, despre schimbările propuse privind curriculum pentru elevii din învățământul liceal.

Întrebat cum se va asigura Ministerul Educației că școala va pune la dispoziție un număr suficient de opționale astfel încât elevii să aibă de unde alege, David a răspuns: „În primul rând, trei opționale sunt prezentate obligatoriu în oferta către elevi”.

„Opționale care încearcă să se referă tocmai la problemele pe care le au adolescenții, fiindcă despre această etapă de dezvoltare discutăm autocunoaștere, stil de viață sănătos, educația antreprenorială. Apoi, sunt o serie de teme care sunt în oferta ministerului, un număr mare de teme, de la robotică, aspecte care țin de contribuția românilor la cultura internațională și alte”, a mai explicat ministrul.

Ministrul Daniel David a adăugat că multe cadre didactice sunt deja pregătite să predea aceste opționale, însă trebuie să existe și competențe de specialitate, iar școala să fie deschisă și pentru specialiști din afara ei.

„Pentru multe cadrele didactice sunt deja pregătite, fiindcă astfel de opționale, mai ales cele oferite din partea ministerului. Există deja, nu încep acuma. În același timp, acolo unde este nevoie de competențe de specialitate, atitudinea este că noi trebuie să deschidem școala și pe specialiști din afara școlii. Sigur în colaborare și sub coordonare a profesorilor din școala respectivă. Adică nu te aștepți de exemplu, avem prin lege introduse teme legate de nu știu, educația antreprenorială, educație juridică și alte lucruri. Nu te aștepți ca dirigintele, profesor de matematică, să facă el aceste lucruri. Sigur, fiindcă dacă le face, evident că nu le va face bine. Și atunci ideea este să-i încurajăm să facă parteneriate, să aibă colaborări cu specialiști care să fie invitați pentru unitate, două, de învățare în colaborare, repet, și sub coordonare a profesorilor”, a mai declarat Daniel David.

Chestionat care sunt principalele temeri ale profesorilor, după ce au văzut aceste propuneri, Daniel David a replicat: „Principalele temeri sunt legate de faptul că descentralizarea va da o putere prea mare școlii și o putere prea mare elevilor în comparație cu obișnuința pe care o avem ca orele să fie stabilite fix, destul de rigid de către minister și asta este discuția”.

„Acum aștept comentariile. Eu am și spus că aceste proiecte sunt proiecte pe care le testez, le aduc în dezbatere publică, o dezbatere reală, serioasă și, în funcție de feedback-urile pe care le vom primi, vom avea o variantă mai similară sau o variantă foarte diferită de lucrurile pe care le-am pus în consultare în consultarea publică. Asta este o atitudine normală într-o țară normală”, a completat el.

Elevii i-au transmis că sunt deschiși la astfel de schimbări, în contextul în care ei au cerut timp de mai mulți ani să poate să opteze pentru anumite cursuri și teme.

„Elevii sigur că au atitudine tocmai deschisă și pozitivă, fiindcă au ceea ce au cerut de atâția ani să aibă un cuvânt de spus în anumite zone ale educației, să poată să opteze pentru anumite teme, pentru anumite cursuri, dar de aceea spun că lucrurile trebuie gândite astfel încât să nu fie avantajat un actor sau altul din hai să spunem, triada cheie fundamentală, și anume profesor, elev, părinte. Aș pune și autoritățile locale ca un cadru general și în final să înțelegem că în centru se află elevii. Educația trebuie să fie centrată pe elevi, dar în același timp, într-un astfel de demers în final, să avem nevoie de un suport larg al întregului sistem, inclusiv profesorii”, a explicat David.

Ministrul Educației a fost întrebat când vor face copiii orele de curs, programa corectă, fără să mai fie nevoiți de meditații pentru a promova examenele de intrare în licee, facultăti și a spus că noul plan cadrul produs de instituția pe car eo conduce va duce la un curriculum mai aerisit, mai atractiv.

„Ei, uite, un astfel de plan cadru asigură un curriculum mai aerisit, un curriculum mai atractiv, valorizează mai multe punctele tari și interesele elevilor și ale școlii și cred că poate să aibă o contribuție în acest sens”, a conchis David.

 

Ambasadorul Rusiei la ONU, Vasili Nebenzia, a declarat joi într-o reuniune a Adunării Generale a Naţiunilor Unite că, potrivit dreptului internaţional, Israelul nu are dreptul la autoapărare în lupta sa împotriva Hamas, întrucât este un „stat ocupant”.

Economie 2023-11-03 10:12:02

Serviciul de informaţii militare ucrainean (GUR) a transmis că nu are „informaţii de încredere” despre pasagerii de la bordul avionului rusesc doborât miercuri, care transporta - potrivit Kremlinului - 65 de prizonieri ucraineni, confirmând, totodată, că un schimb de prizonieri cu Rusia era prevăzut să aibă loc în cursul zilei.

Economie 2024-01-24 21:02:15

Astronomii au descoperit o planetă „super pufoasă”, despre care cred că este atât de ușoară, încât ar pluti pe apă, în ciuda faptului că este mult mai mare decât gigantul gazos Jupiter din Sistemul nostru Solar, transmite Sky News.

Economie 2024-05-18 15:25:47

China se pregăteşte pentru un nou val de infecţii Covid-19 care ar putea înregistra până la 65 de milioane de cazuri pe săptămână atunci când va atinge punctul culminant, prognozat la sfârşitul lunii iunie, relatează NBC News.

Economie 2023-05-25 18:12:35

SpaceFEST - ediţia a treia, la care şi-au anunţat prezenţa şi astronauţi cunoscuţi la nivel mondial, va avea loc, de vineri până duminică, în campusul Universităţii Naţionale de Ştiinţă şi Tehnologie Politehnica Bucureşti, informează Agerpres

Economie 2025-05-09 09:42:40

Bărbatul acuzat că s-a ascuns cu o armă lângă terenul de golf din Florida al lui Donald Trump, într-o aparentă încercare de a-l ucide pe fostul președinte, a scris o scrisoare cu câteva luni înainte în care descria o „tentativă de asasinat”. Mai mult, el oferea o recompensă pentru viața lui Trump, au declarat luni procurorii americani. Nu mai puțin de 150.000 de dolari „oricui poate duce treaba la bun sfârșit”.

Economie 2024-09-24 11:10:03

O femeie şi un bărbat, soţ şi soţie, din Suceava, care erau daţi în urmărire internaţională pentru contrabandă, au fost aduşi în ţară, marţi, din Marea Britanie, de către Poliţia Română. Ambii au fost condamnaţi definitiv, făcând parte dintr-o grupare de 24 de persoane care vindea ţigări şi alcool aduse din Ucraina în piaţa din Suceava. Ancheta a început în 2015, iar în 2016 au fost făcute percheziţii, valoarea bunurilor găsite fiind, la data respectivă, de peste o jumătate de milion de lei.”La data de 2 iulie 2024, Poliţia Română aduce în ţară, din Marea Britanie, un bărbat, de 44 de ani şi o femeie, de 48 de ani, soţ şi soţie, ambii domiciliaţi în Suceava, urmăriţi internaţional pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă. Bărbatul avea emis pe numele lui, de către Judecătoria Suceava, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea de 5 ani, în timp ce femeia avea emis pe numele ei, de către Judecătoria Vaslui, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea de 4 ani şi 8 luni”, au transmis, marţi seară, oficialii Poliţiei Române.

Economie 2024-07-02 22:22:11

Rușii au adus militari iranieni în Crimeea pentru a-i ajuta să lanseze atacuri cu drone, a declarat, joi, un important oficial de la Casa Albă. Informațiile guvernului american vin în condițiile în care Rusia pare că și-a făcut un obiectiv din a ataca în stil terorist, cu drone kamikaze, infrastructura energetică a Ucrainei.

Economie 2022-10-20 22:32:04