• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2024-02-08 22:54:15
  • Sursa:
Daniel David a fost reales rector al Universitatii "Babes-Bolyai" Imagine

Profesorul universitar doctor Daniel David a fost reales, joi, în funcţia de rector al Universităţii "Babeş-Bolyai" (UBB) din Cluj-Napoca, informează un comunicat de presă transmis de instituţia de învăţământ superior. Acesta este rector al UBB din 2020, iar noul său mandat va dura 5 ani.Daniel David a fost singurul candidat pentru funcţia de rector şi a obţinut 90,88% din voturile celor care s-au prezentat la vot, respectiv 1.197 de voturi din 1.317 exprimate.El este rector al UBB din 2020, noul său mandat urmând să aibă o durată de 5 ani."Faptul că am fost singurul candidat la poziţia de rector al Universităţii noastre - lucru neobişnuit pentru UBB şi care nu s-a mai întâmplat de mulţi ani, UBB fiind o universitate complexă şi complicată, având şi acum mulţi oameni cu valoare academică - şi am obţinut un scor atât de bun şi, mai ales, un număr mai mare de voturi decât la alegerile trecute îmi arată că primul mandat a fost unul de succes, apreciat de comunitatea noastră academică", a declarat Daniel David, citat în comunicatul menţionat.Daniel David este profesor de ştiinţe cognitive clinice (psihologie clinică/psihoterapie), membru al Academiei Române (membru corespondent din 2022) şi al Academia Europaea (din 2022). De asemenea, este profesor asociat la Icahn School of Medicine at Mount Sinai, New York, SUA, fiind, în acelaşi timp şi preşedintele Asociaţiei Psihologilor din România, vicepreşedintele Danube Rector's Conference şi membru în Boardul GUILD.Rectorul UBB a fost inclus în ultimii ani între cei mai citaţi 2% oameni de ştiinţă ai lumii în domeniul de specialitate şi trans-domenii, în analize vizând performanţa anuală sau în toată cariera. 

Liderul nord-coreean Kim Jong Un a afirmat că ţara sa va accelera paşii spre a deveni o superputere militară cu arme nucleare şi nu exclude utilizarea acestora dacă va fi atacată de inamic, a anunţat marţi agenţia de presă de stat KCNA.

Economie 2024-10-08 10:16:03

Kremlinul şi-a reafirmat marţi poziţia potrivit căreia Rusia este deschisă negocierilor pentru a se pune capăt conflictului din Ucraina, dar a precizat că noile ''realităţi teritoriale'' nu vor putea fi ignorate, relatează Reuters.

Economie 2023-02-28 13:07:00

Sunetele războiului – explozii, focuri de armă sau șuieratul rachetelor au devenit ceva obișnuit pentru locuitorii din Belgorod, regiunea aflată chiar la granița Ucrainei cu Rusia – nimeni nu mai tresare când se aud exploziile în depărtare. Obișnuința rușilor de-aici cu războiul vine nu doar ca urmare a apropierii lor de conflictul pornit de regimul criminal care îi conduce, ci și de pe urma susținerii lor pentru Vladimir Putin și pentru invazia sângeroasă pe care dictatorul rus a pornit-o împotriva poporului vecin.

Economie 2023-02-10 13:05:44

Eurodeputata română Diana Șoșoacă a avut miercuri o primă luare de cuvânt în Parlamentul European, în care a acuzat Europa că a „distrus România” și i-a sărăcit pe români „ajutând ucrainenii non-stop”. Ea spune că a trimis tuturor ambasadelor și instituțiilor europene un memoriu de pace în Ucraina, dar singura ambasadă care a răspuns a fost cea a Rusiei. „Am discutat cu aceştia”, a mai spus Șoșoacă.

Economie 2024-07-17 13:27:54

Fostul șef al SRI, Eduard Hellvig, ar fi avut discuții în cadrul PNL pentru a intra primul pe listă în competiția pentru Parlamentul European, potrivit unor surse politice, citate de HotNews.ro. Hellvig ar fi cerut liberalilor să îi dea mână liberă pentru a-și forma echipa cu care va candida la europarlamentare. Pe lista candidaților eligibili doriți de fostul șef al SRI s-ar regăsi actualul ministru de Externe Luminița Odobescu, comisarul european Adina Vălean, europarlamentarul Siegfried Mureșan, dar și miniștrii Educației și Internelor, Ligia Deca și Cătălin Predoiu.

Economie 2023-10-24 19:22:46

Pictorița care a realizat portretul lui Donald Trump retras după ce preşedintele american l-a considerat prea puţin măgulitor s-a plâns de impactul negativ al acestui episod asupra carierei sale, informează AFP, scrie Agerpres.

Economie 2025-04-06 16:39:34

Ramzan Kadîrov, liderul republicii cecene din componența Rusiei, susține că el „ar fi cucerit Kievul de mult timp”, dar că nu i-a „permis” Vladimir Putin, relatează Sky News.

Economie 2022-08-26 22:07:38