• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2022-07-29 15:13:21
  • Sursa:
Daea: Recoltatul graului s-a incheiat. Cu siguranta o sa avem paine Imagine

Recoltatul grâului s-a încheiat în România, întreaga producţie este înmagazinată, iar cantitatea obţinută va asigura necesarul de consum al ţării, dar şi disponibilităţi pentru export, a declarat, pentru Agerpres, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Petre Daea.

„Cu siguranţă o să avem pâine, pentru că avem producţia sub cheie. Am încheiat recoltatul grâului în România, urmare a acţiunii concrete şi a efortului pe care l-au făcut fermierii în ţară. Acum întreaga producţie este înmagazinată, iar cantitatea pe care o avem asigură pe de o parte necesarul de consum al ţării, iar pe de altă parte avem şi disponibilităţi pentru export. Într-un cuvânt avem pâine şi nu sunt motive de îngrijorare din acest punct de vedere”, a susţinut ministrul Agriculturii.

Cu toate acestea, şeful MADR nu a dorit să anunţe care este producţia de grâu obţinută în acest an, motivând că ar putea influenţa piaţa având în vedere situaţia specială din Ucraina şi din bazinul Mării Negre.

„Producţia este mai mică decât anul trecut, dar nu aş da cifre, pentru că nu doresc ca prin comunicările mele să influenţez într-un fel sau altul piaţa, ştiind că preţul acum fluctuează. Sunt aceste situaţii speciale în Ucraina şi bazinul Mării Negre este acum sub o presiune a posibilităţii de comercializare. Din acest punct de vedere mă abţin să precizez care este producţia, dar categoric voi anunţa (...) prin informarea publică în aşa fel încât ţara să ştie pe ce se bizuie”, a transmis Petre Daea.

În ceea ce priveşte calitatea grâului din acest an, şeful MADR a precizat că „grosso modo este este un grâu bun”, adăugând că în anii secetoşi, de regulă, indicii de calitate sunt mai ridicaţi.

„În privinţa calităţii sunt diferiţi indicii de calitate, dar grosso modo este este un grâu bun. De altfel, se cunoaşte că în anii secetoşi indicii de calitate sunt mai ridicaţi la aceste produse”, a explicat Petre Daea.

Potrivit celor mai recente date transmise de MADR, seceta pedologică a afectat până în prezent o suprafaţă totală de 160.670 hectare, în 24 judeţe, centralizarea vizând culturile la care s-a încheiat recoltatul, respectiv grâu, orz, orzoaică şi triticale.

Anul trecut, România a ocupat locul patru în Uniunea Europeană din punct de vedere al suprafeţei cultivate cu grâu, cât şi al producţiei, după Franţa, Germania şi Polonia, cu 2,175 milioane hectare, respectiv 10.433.800 tone.

Preşedintele ales al SUA, Donald Trump, s-a plâns sâmbătă de tarifele "exorbitante" şi de gestionarea Canalului Panama şi a ameninţat că va cere restituirea sa dacă nu vor fi respectate principiile "morale şi legale", informează duminică EFE.

Economie 2024-12-22 10:18:38

O colonie de lilieci care se adăpostea în scorbura unui stejar din Parcul Sub Arini, din Sibiu, a fost distrusă după ce o echipă de toaletare a tăiat copacul cu o drujbă, scrie turnulsfatului.ro.

Economie 2023-02-09 17:36:45

„Mulţi oameni cred că este uşor să fii influencer, că nu trebuie decât să postezi videoclipuri de 60 de secunde pe TikTok. Este însă mult mai mult decât atât”, spune Marta Hughes Bravo, studentă la un nou program de studii care învață studenții cum să devină celebri pe rețelele sociale, introdus de o universitate irlandeză de lângă Dublin.

Economie 2024-10-22 13:03:01

Ministerul ucrainean al Apărării a rectificat, marţi, declarația făcută în ziua precedentă de comandantul-şef al armatei ucrainene, generalul Oleksandr Sîrski, cu privire la sosirea iminentă în Ucraina a unor instructori militari francezi în urma unui acord între Kiev şi Paris, transmite agenţia EFE, citată de Agerpres. 

Economie 2024-05-28 17:35:12

Echipa de campanie a candidatului George Simion a transmis, joi seară, o solicitare oficială către Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS), prin care cere o întrevedere de urgență cu conducerea instituției. Liderul AUR a lansat, ieri, un atac pe Facebook la adresa contracandidatului său Nicușor Dan și l-a acuzat de tentative de fraudă electorală.

Economie 2025-05-15 20:22:47

Vedeta americană de baschet Brittney Griner este transferată într-un centru de detenție din Rusia. Ea este în drum spre centrul respectiv, a cărui locație exactă nu este deocamdată cunoscută.

Economie 2022-11-09 09:18:46

La o mie de zile de la startul celui mai istovitor război din Europa de la naziști încoace, startul negocierilor de pace în Ucraina pare a fi fost dat. Mișcarea unilaterală de vineri, 15 noiembrie, a cancelarului german Olaf Scholz de a-l suna pe președintele rus Vladimir Putin a pus capăt la aproape doi ani în care principalii lideri NATO l-au izolat pe șeful de la Kremlin, comentează CNN.

Economie 2024-11-19 07:00:37

Compania aeriană Finnair îi roagă pe pasageri să se cântărească înainte de îmbarcare. Mai mulți operatori aerieni au recurs în ultima vreme la această practică, relatează Business Insider.

Economie 2024-02-10 08:00:02