• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-12-15 18:25:30
  • Sursa:
„Da like la postari si primesti bani”. O noua metoda de inselatorie a aparut pe WhatsApp Imagine

Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică avertizează, vineri, asupra unui val de tentative de fraudă propagat prin intermediul aplicaţiei de mesagerie WhatsApp. Utilizatorii sunt direcţionaţi spre canale de Telegram, unde atacatorii cibernetici încearcă să extragă date sensibile de la ei.

„În ultimele zile, DNSC a primit numeroase notificări din partea utilizatorilor din România cu privire la recepţionarea unor mesaje nesolicitate, sosite din partea unor necunoscuţi pe WhatsApp. Mesajele erau, de obicei, formulate în limba engleză sau în limba română”, a transmis, vineri, DNSC.

Sursa citată a precizat că în spatele mesajelor nesolicitate se aflau de fapt infractori cibernetici, care încercau să îi convingă pe utilizatori să aprecieze anumite postări pe social media, de obicei fiind vorba despre cinci clipuri pe Youtube sau TikTok, cu scopul de a fi remuneraţi pentru acest serviciu.

„Pentru a-i convinge de legitimitatea acestei şanse de a face rapid bani, după trimiterea dovezilor, atacatorii transmiteau în conturile interlocutorilor care au completat acestă sarcină o anumită sumă de bani, însă, pentru a obţine banii corespondenţi task-ului prestat, erai redirecţionat către un canal de Telegram pentru a menţiona un cod care ar fi validat faptul că ai dus la îndeplinire sarcina. Mai departe, mulţumiţi de faptul că executând o acţiune simplă au generat sume cuprinse între 10 şi 50 ron, de la caz la caz, în câteva minute, potenţialele victime sunt încurajate să investească la rândul lor bani pe platforme care le-ar aduce oportunitatea de a câştiga şi mai mulţi bani”, explică DNSC.

Potrivit specialiştilor, între timp, utilizatorii sunt invitaţi să se alăture unui alt grup de discuţii pe platforma Telegram, acolo unde ar putea fi ghidaţi de „specialişti” în investiţii, pentru a genera sume mai mari.

„Folosindu-se de tehnici de inginerie socială, aceşti „specialişti” care, de fapt, sunt infractori cibernetici au ca obiectiv extragerea de la potenţialele victime a unor date sensibile (personale, de autentificare, dar şi financiare), dar şi sume importante de bani, sub pretextul acestor „investiţii” generatoare de profit pe termen scurt. Ceea ce este cu adevărat îngrijorător este faptul că grupurile de Telegram către care sunt trimise potenţialele victime au adunat deja audiente considerabile, unul dintre ele bifând 5.000 de abonaţi, iar celălalt peste 10.000! Pe acel grup, există multiple dovezi fabricate de atacatori pentru a convinge utilizatorii să investească mai departe sume cât mai mari de bani, pentru a obţine un profit şi mai consistent”, a mai transmis sursa citată.

Potrivit specialiştilor, obiectivul principal al atacatorilor este extragerea de date şi de bani de la potenţialele victime, iar metodele variază.

„Au existat instanţe în care utilizatorii care şi-au dat seama că este vorba despre o capcană au raportat inclusiv încercarea infractorilor cibernetici de a-i convinge să işi deschidă conturi online, să furnizeze date de card pentru a investi în criptomonedă, ori chiar să instaleze aplicaţii maliţioase”, au mai avertizat specialiştii.

Aceştia transmis o serie de recomandări:

În cazul în care aţi introdus date financiare, sesizaţi imediat banca, iar dacă aţi fost păgubit, depuneţi o plângere la Poliţie (fizic sau la [email protected]) şi notificaţi DNSC (telefon 1911 sau [email protected]).

Un caz importat de holeră a fost confirmat într-o țară vecină cu România, primul în 103 ani, relatează agenția Novinite. Pacientul este un indian în vârstă de 23 de ani, care a fost recent la New Delhi, India, în perioada 13 august - 2 septembrie, după a ajuns în Bulgaria, potrivit Ministerului Sănătății de la Sofia.

Economie 2024-09-15 09:09:20

The Beatles a lansat ultima melodie a trupei. Piesa intitulată „Now And Then” a fost începută acum 45 de ani, cu primele note scrise de John Lennon în 1978 și a fost terminată anul trecut. Toți cei patru membri The Beatles apar pe piesă, fiind ultima atribuită lui Lennon, McCartney, Harrison și Starr, transmite BBC.

Economie 2023-11-02 18:25:00

Vremea severă a provocat pagube în 42 de localități din 12 județe și în București. Pompierii au intervenit pentru a îndepărta 68 de copaci și 7 stâlpi de electricitate doborâți. 23 de autoturisme au fost avariate, iar circulația a fost blocată temporar în mai multe zone. O femeie a ajuns la spital în Capitală, după ce a fost lovită de tencuiala căzută de pe o clădire. Județele Caraș-Severin și Hunedoara s-au aflat sub cod roșu de vânt, iar în Dolj și Prahova, rafalele au smuls acoperișuri și au provocat incidente periculoase, inclusiv prăbușirea unui copac peste o mașină aflată în mers, în care se aflau un copil și un adult.

Economie 2025-03-28 22:55:14

Celebrul fotbalist argentinian Lionel Messi se va alătura echipei americane Inter Miami, patronată de David Beckham, după despărțirea de campioana Franței, Paris St-Germain, relatează BBC Sport.

Economie 2023-06-07 17:37:28

O rață cu un limbaj indescifrabil, îmbrăcată în haine de marinar – dar fără pantaloni: Donald Duck împlinește săptămâna aceasta 90 de ani. Rățoiul Donald ajuns pe marele ecran în 1934 cu o o scurtă apariție în filmul de desene animate „Găinușa înțeleaptă”. De atunci, însă a devenit unul dintre cele mai cunoscute personaje din desenele animate Disney, iubit de copiii din toată lumea.

Economie 2024-06-07 18:50:58

Poliţiştii din Gorj au deschis, joi, un dosar de cercetare penală, după apariţia în spaţiul public a subiectelor probei de matematică a Evaluării Naţionale. Primele date arată că acestea au fost transmise de la un Centru de Evaluare din municipiul Târgu Jiu.

Economie 2024-06-27 20:58:26

O franțuzoaică în vârstă de 73 de ani, dispărută vineri pe insula grecească Sikinos, a trimis un mesaj de urgență către hotelul ei înainte de a dispărea, a declarat marți proprietarul locului unde femeia a fost cazată. Mai multe persoane au fost date dispărute pe insule din Grecia în ultima lună, și au fost raportate mai multe decese, printre care și moartea prezentatorului TV britanic, Michael Mosley. 

Economie 2024-06-18 15:40:24

Gigantul cinematografiei franceze Gérard Depardieu, inculpat deja pentru viol, este vizat, de la jumătatea lunii septembrie, de o altă plângere, formulată de o actriţă care îl acuză că a agresat-o sexual în timpul unor filmări în 2007, a indicat miercuri parchetul din Paris, potrivit AFP. "Și-a pus mâna pe şoldurile şi pe fesele mele", iar apoi "mi-a spus direct: «Vrei să mergi în cabina mea?»", a povestit Hélene Darras.Reclamanta, actriţa Hélene Darras, şi-a detaliat acuzaţiile într-o emisiune care va fi difuzată joi pe postul public France 2, afirmând că a fost agresată pe platoul de filmare al peliculei "Disco".În timpul filmărilor, Gérard Depardieu "şi-a pus mâna pe şoldurile şi pe fesele mele" iar apoi "mi-a spus direct: 'Vrei să mergi în cabina mea?' ", a povestit actriţa. Darras l-a refuzat, însă "asta nu a schimbat nimic", a adăugat ea.

Economie 2023-12-07 11:11:03