• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2024-10-04 12:47:35
  • Sursa:
Curtea de Justitie a Uniunii Europene : Regulile FIFA privind transferul jucatorilor incalca legea Imagine

Regulile de transfer ale FIFA, organismul care guvernează fotbalul mondial, contravin legislației Uniunii Europene, a declarat vineri instanța supremă a UE într-o hotărâre privind un caz de profil legat de fostul jucător francez Lassana Diarra, citând principiile de liberă circulație ale blocului, informează The Guardian, care preia o știre Reuters.

„Normele în cauză sunt de natură să împiedice libera circulație a fotbaliștilor profesioniști care doresc să își dezvolte activitatea mergând să lucreze pentru un nou club”, a declarat Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE), cu sediul la Luxemburg.

Regulamentul FIFA privind statutul și transferul jucătorilor prevede că un jucător care reziliază un contract înainte de termen „fără un motiv întemeiat” este obligat să plătească despăgubiri clubului, iar în cazul în care jucătorul se alătură unui nou club, acestea vor fi răspunzătoare în mod solidar pentru plata despăgubirilor.

Sistemul internațional de transferuri s-ar putea prăbuși în urma hotărârii Curții Europene în acest caz, notează Flashscore, care mai adaugă că acesta procesează sute de milioane de dolari în fiecare an în vânzări de jucători și că există în forma sa actuală din 2001.

Regulile de transfer al forumului internațional au fost contestate de fotbalistul Diarra, când a susținut cu succes într-un tribunal belgian în anul 2017 că acestea l-au împiedicat să se mute la un nou club, după ce contractul său a fost reziliat de Lokomotiv Moscova. La acea vreme,  FIFA a refuzat să emită un certificat internațional de transfer (ITC), împiedicând Charleroi, noua echipă la care ar fi trebuit să ajungă fotbalistul, să îl înregistreze pe acesta la federația belgiană.

Mai mult, în aprilie 2015, Camera de soluționare a litigiilor (DRC) a FIFA l-a obligat pe Lassana Diarra să plătească suma de 10 milioane de euro către Lokomotiv Moscova. Cu toate acestea, deoarece fostul mijlocaș nu avea club, camera a decis că niciun viitor angajator nu va fi obligat în mod solidar la plata despăgubirilor, iar Diarra a putut să se alăture echipei Olympique Marseille.

În cariera sa Diarra a jucat la cluburi mari precum Lokomotiv Moscova, Chelsea, Arsenal și Real Madrid. S-a retras în 2019, după un sezon la PSG.

Nam Hyun Hee, una dintre cele mai bune scrimere din istoria Coreei de Sud, cu două medalii olimpice obținute în 2008 și 2012, s-a trezit recent în centrul unui scandal uriaș care a produs o undă de șoc în toată țara.

Economie 2023-10-31 15:10:08

Un complet de judecată de la Curtea de Apel din Atena a decis, marți, că Sorin Oprescu poate fi eliberat pe cauțiune.  

Economie 2022-05-31 16:14:54

Democraţii din Groenlanda şi alte trei partide au anunţat vineri un acord de coaliţie guvernamentală, cu doar câteva ore înainte de o vizită a vicepreşedintelui american JD Vance pe insula arctică pe care preşedintele Donald Trump şi-a exprimat interesul de a o avea în proprietatea SUA, relatează Reuters, potrivit News.ro.

Economie 2025-03-28 17:11:48

Într-un fragment al unui interviu ce urmează să fie difuzat de televiziunea de stat rusă, publicat pe Telegram, Putin a declarat că până acum nu a existat necesitatea de a folosi arme nucleare în Ucraina și că speră ca o astfel de nevoie să nu apară, informează Reuters.

Economie 2025-05-04 15:14:43

Peste 100 de mii de litri de detergent lichid de haine au fost descoperiți într-un depozit clandestin din Mureș. Marfa era etichetată ca fiind de brand și ajungea la clienții din Alba și nu numai ca produs premium. După o anchetă de 5 luni și peste 40 de percheziții în România și Ungaria, oamenii legii au reușit să pună lacăt pe "fabrica" ilegală, scrie Alba24.ro.

Economie 2024-02-22 14:28:51

Ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, a declarat miercuri, la Digi24, că au fost găsite obiecte „care pot fi asociate unui echipament de tip dronă” pe teritoriul României și că sunt necesare verificări tehnice pentru a stabili cu exactitate originea acestora. Tîlvăr susține că situația este „imputabilă în primul rând Rusiei, pentru că a atacat în mod repetat infrastructuri portuare și civile” și că ceea ce s-a întâmplat e normal să stârnească îngrijorare în rândul cetățenilor. 

Economie 2023-09-06 18:50:28

Joe Biden este cel mai vârstnic președinte în funcție din istoria SUA, după ce a preluat conducerea pe 20 ianuarie 2021. La finalul mandatului său, Donald Trump ar putea deveni cel mai vârstnic președinte american, cu 5 luni mai în vârstă decât Biden.

Economie 2024-11-20 07:00:04

Accidentul grav produs vineri, pe centura orașului Avrig, a fost surprins de camera de bord a șoferului care circula în spatele mașinii lovite de camion.

Economie 2024-03-12 12:55:29