• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2025-04-30 07:38:52
  • Sursa:
Curtea de Apel Ploiesti judeca astazi alte doua cereri de suspendare si anulare a hotararii CCR privind prezidentialele din 2024 Imagine

Complete de judecată din cadrul Curţii de Apel Ploieşti sunt aşteptate să judece, miercuri, alte două dosare în care cetăţeni au solicitat suspendarea şi anularea Hotărârii nr. 32 emisă în decembrie anul trecut de Curtea Constituţională a României (CCR), document prin care alegerile prezidenţiale au fost anulate. Anterior, Curtea de Apel Ploieşti a dat decizii contradictorii în speţe care au avut acelaşi obiect.

Secţia de Contencios administrativ din cadrul Curţii de Apel Ploieşti judecă, miercuri, încă două dosare în care se cere suspendarea până la sentinţă definitivă şi anularea deciziei CCR prin care scrutinul prezidenţial de anul trecut a fost anulat, informează News.ro.

Anterior, aceeaşi instanţă a dat decizii contradictorii în speţe care au acelaşi obiect.

Săptămâna trecută, un judecător a decis suspendarea executării Hotărârii nr. 32 a CCR, soluţie contrazisă de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la recurs, în timp ce magistraţi de la alte completuri de judecată de la Curtea de Apel Ploieşti au respins cererile de anulare a deciziei CCR privind anularea alegerilor, pe motiv că instanţa nu are competenţa de a face acest lucru.

Alte trei dosare cu acelaşi obiect au fost pe rolul Curţii de Apel Ploieşti marţi, două dintre ele fiind soluţionate cu respingerea cererilor, iar al treilea urmând a fi soluţionat.

Pe rolul Curţii de Apel Ploieşti au fost înregistrate, în total 11 dosare care au ca obiect suspendarea şi anularea Hotărârii 32 a CCR. Patru dintre acestea urmează a fi judecate.

Fumatul zilnic micșorează creierul, potrivit unui nou studiu, la care au participat peste 28.000 de persoane. Oamenii de știință au descoperit anterior că persoanele care fumează au tendința de a avea creierul mai mic în comparație cu nefumătorii, din punct de vedere al volumului, dar nu era clar dacă fumatul determină micșorarea creierului, transmite Live Science.

Economie 2023-05-15 08:00:52

Administraţia Biden a anunţat vineri că va şterge automat datorii studenţeşti de 39 de miliarde de dolari, pentru 804.000 de împrumutaţi, transmite CNBC.

Economie 2023-07-15 08:04:55

Raportul serviciilor de informaţii israeliene, care a determinat o serie de ţări să oprească fondurile pentru agenţia ONU de ajutorare a palestinienilor (UNRWA), include acuzaţii potrivit cărora unii membri ai personalului au luat parte la răpiri şi omoruri în timpul raidului Hamas din 7 octombrie din Israel, care a declanşat războiul din Gaza, transmite Reuters, preluat de News.ro.

Economie 2024-01-29 17:13:58

Băiatul de 14 ani care a deschis focul, miercuri, într-o şcoală din Belgrad şi a ucis opt elevi şi un agent de securitate, i-a îngrozit pe asistenții sociali care au asistat la interogatoriul său, după ce ar fi spus că i-a plăcut să audă țipetele copiilor atacați și că îi pare rău că nu i-a omorât pe toți de pe listă, scrie cotidianul din Serbia, Kurir.rs.

Economie 2023-05-06 13:49:29

Un algerian dat dispărut de 27 de ani a fost găsit sechestrat în grajdul vecinului său, într-un sat din centrul Algeriei, au anunţat autorităţile, relatează AFP.

Economie 2024-05-16 11:48:46

Ambasadoarea Statelor Unite la Kiev, Bridget Brink, îşi va părăsi postul într-un moment în care preşedintele Donald Trump operează o apropiere de Rusia pentru a pune capăt războiului din Ucraina, a confirmat joi Departamentul de Stat, notează AFP, preluată de Agerpres.Bridget Brink, diplomată de carieră, a fost numită de fostul preşedinte Joe Biden şi a ajuns la Kiev în mai 2022, la câteva luni după invazia rusă care a determinat Statele Unite să ofere ajutoare de miliarde de dolari Ucrainei.Este normal ca ambasadorii să plece după câţiva ani, mai ales în zonele de conflict unde nu îşi aduc familiile, dar plecarea ei intervine în timp ce preşedintele american a schimbat complet politica faţă de Ucraina în raport cu fosta administraţie americană."Da, va reveni", a declarat presei purtătoarea de cuvânt a Departamentului de Stat, Tammy Bruce.Bridget Brink a fost ambasadoare "trei ani în timp de război. În aceşti trei ani, ea a realizat o performanţă extraordinară şi îi dorim mult succes", a spus ea."Ştim că lucrăm pentru încheierea acestui război şi acesta este scopul nostru", a adăugat purtătoarea de cuvânt.Preşedintele republican, care în timpul campaniei sale electorale a promis că va rezolva conflictul ucrainean "în 24 de ore", a operat o apropiere spectaculoasă de Moscova de la întoarcerea sa la Casa Albă în ianuarie.Sub presiunea americană, Kievul a acceptat la mijlocul lunii martie o încetare necondiţionată a ostilităţilor pentru 30 de zile. Rusia a respins această iniţiativă, dar a acceptat un armistiţiu mai limitat în Marea Neagră şi în loviturile asupra infrastructurii energetice, a cărui punere în aplicare rămâne incertă.

Economie 2025-04-11 07:00:25

Guvernul României se distanțează de declarațiile făcute de consilierul onorific al prim-ministrului Marcel Ciolacu, despre care spune că sunt „opinie personală”. Într-un răspuns pentru Digi24, Biroul de Presă al Guvernului precizează că Victor Ponta „nu are nicio putere de decizie la nivelul guvernului”.

Economie 2023-08-28 16:00:10

Cetăţenii străini nu vor mai putea să achiziţioneze locuinţe în Canada timp de doi ani începând de duminică, o interdicţie menită să rezolve deficitul de case şi apartamente, informează AFP.

Economie 2023-01-02 00:44:10