„Cam 90 la sută reuşesc să trăiască altfel după pedeapsa pe care au primit-o şi după anul de supraveghere. Reuşesc să trăiască puţin altfel, o idee în plus, mai bine atât pentru ei cât şi pentru cei din jur,” a declarat Cătălin Petrea, consilier la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Iași.
Pe lângă regulile de comportament, cursul are rolul şi de a-i ajuta pe tineri să se integreze în societate şi pe piaţa muncii dobândind cunoștințe noi, cum ar fi reguli de comunicare în timpul conversației, reguli de vestimentație în ocazii protocolare, sau de bune maniere pe stradă.
Cursul de bune maniere este împărţit în opt sesiuni care se vor desfăşura pe parcursul a două luni.
