• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2025-04-18 22:18:32
  • Sursa:
Cum vede ASPA protectia animalelor in viitor: sterilizare non-chirugicala si interventii mai rapide Imagine

Viitorul protecţiei animalelor înseamnă inovaţie, tehnologie şi mai ales oameni care lucrează împreună, au transmis, vineri seară, reprezentanţii ASPA Bucureşti, explicând că, în următorii zece ani, se va ajunge la soluţii de sterilizare non-chirurgicală şi la intervenţii în teren mai rapide, scrie News.ro.

Directorul general al ASPA Bucureşti, Cătălina Trănescu, participă în aceste zile la Animal Care Expo 2025, organizat de Humane World for Animals în Las Vegas.Reprezentanţii instituţiei au precizat că la unul dintre seminari s-a discutat despre ce urmează în lupta împotriva abandonului – un fenomen actual peste tot în lume.

”Ce ne aduc următorii 10 ani?• Soluţii de sterilizare non-chirurgicală• Tehnologie şi inteligenţă artificială, care să ajute echipele de pe teren să intervină mai repede, mai eficient

Dar poate că cel mai important e că fără educaţie nu putem vorbi de schimbări durabile. Pentru că într-o societate în care oamenii nu sunt bine, nici animalele nu pot fi bine”, au scris, vineri seară, pe Facebook, reprezentanţii ASPA Bucureştri.

Potrivit acestora, tot mai multe organizaţii pun accentul pe educaţie, sprijin şi dezvoltare comunitară.

”Nu putem vorbi despre protecţia animalelor fără să vorbim despre oameni – despre cum îi putem ajuta să înţeleagă, să se implice, să aleagă responsabil. Viitorul nu e doar al tehnologiei, ci al solidarităţii. Al empatiei. Al unei lupte duse împreună, cu instrumente moderne, dar cu inimi care bat pentru acelaşi scop: o lume fără animale abandonate”, au mai transmis oficialii ASPA Bucureşti.

Animal Care Expo 2025 este cea mai mare conferinţă internaţională dedicată protecţiei animalelor.

Profesionişti din întreaga lume – de la reprezentanţi ai autorităţilor, organizaţii neguvernamentale, adăposturi şi clinici veterinare – iau parte la sesiuni de formare, ateliere, prezentări de bune practici şi discuţii despre cele mai noi soluţii pentru bunăstarea animalelor.

Consiliul UE a dat aprobarea finală pentru 1,9 miliarde de euro în sprijinul reformelor legate de UE și al creșterii economice a Moldovei, a anunțat serviciul de presă al Consiliului la 18 martie.

Economie 2025-03-18 15:53:41

Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, a declarat joi că Franţa a încercat să stabilească „un dialog cu Moscova pe tema ucraineană” fără a implica Kievul, într-un moment în care posibilitatea negocierilor de pace este din ce în ce mai discutată, relatează AFP, potrivit Agerpres. 

Economie 2024-12-26 16:34:59

Preşedintele argentinian, Alberto Fernandez, a declarat că nu va merge în finala Cupei Mondiale, Argentina-Franţa, spre deosebire de omologul său francez Emmanuel Macron. El a sugerat că ar fi vorba de o superstiţie, pentru a nu aduce ghinion echipei naţionale, în condițiile în care deja pe rețelele sociale au apărut deja sute de mesaje cu hashtag-ul #AlbertoMufa de la utilizatorii care vor să îl împiedice pe președinte să meargă la meci.

Economie 2022-12-18 10:16:45

Societatea Națională Nuclearelectrica a transmis, vineri, o clarificare în urma unui articol publicat de agenția Reuters care spunea că noua generaţie de reactoare nucleare de mici dimensiuni dezvoltate de Statele Unite au o mare problemă: doar o singură companie vinde combustibilul de care au nevoie și este vorba despre o firmă rusească. SNN precizează că tehnologia NuScale care va fi folosită în România la reactoarele modulare de mici dimensiuni nu necesită importarea de combustibil nuclear de tip HALEU, indiferent de proveniență acestuia, pentru că folosește uraniu ușor îmbogățit.

Economie 2022-10-21 18:06:43

Europarlamentarul PSD Mihai Tudose l-a ironizat vineri pe deputatul PNL Robert Sighiartău, întrebându-se retoric dacă, atunci când liberalul a declarat zilele trecute că stă la masă cu hoţii, tocmai avusese o întâlnire cu Cîţu, făcând referire la anunţul DNA privind solicitarea adresată Senatului şi Preşedinţiei de ridicare a imunităţii fostului premier Florin Cîţu, în dosarul achiziţiei de vaccinuri în pandemie. "De aceea ne-au ţinut băieţii ăştia sub teroarea pandemiei? De aceea au închis pieţele în aer liber, şcoli, biserici… şi cam totul, dar au lăsat deschise păcănelele, că acolo aveau ei o treabă?", se mai întreabă Tudose.

Economie 2023-11-24 11:17:02

Haos pe una dintre cele mai aglomerate autostrăzi din Australia. Sute de vehicule au fost avariate după ce 750 de kilograme de bucăți de metal transportate de un camion s-au împrăștiat pe șosea. Cel puțin 300 de mașini au avut anvelopele dezumflate. Incidentul s-a produs la 60 de km de Sydney și a forțat autoritățiile să închidă aproape 30 de kilometri de autostradă.

Economie 2025-05-02 11:23:21

Anul 2023 s-a terminat și 2024 stă să înceapă. România a parcurs un drum lung de la căderea comunismului până acum, dar ne rămân în continuare probleme mari. Oricât ar chinui politicienii cifrele ca să pară că totul e roz, 5 milioane de români au ales să plece, să muncească și să producă valoare în alte țări decât România. Iar asta la o populație de 19 milioane. O cincime este enorm.

Economie 2023-12-31 11:56:59

Oamenii de știință australieni au rezolvat un mister care a cuprins orașul Sydney: ce conțin bilele negre și lipicioase care au invadat câteva dintre plajele faimoase ale orașului, luna trecută. Inițial considerate a fi bile de gudron, acestea sunt de fapt o combinație „dezgustătoare” de fecale umane, ulei de gătit, substanțe chimice și droguri, spun cercetătorii, citați de BBC.

Economie 2024-11-07 09:52:01