Meteorologul ANM Mihai Timu a declarat sâmbătă, la Digi24, că vremea în acest weekend va fi „predominant frumoasă, cu cer destul de degajat”, deși spre seară se vor înregistra înnorări și ploi izolate în sud-vestul țării. El a precizat că temperaturile vor varia între 9 – 10 grade Celsius în nord-estul Transilvaniei și până la 20 de grade în sud, iar în București maximele vor fi în jur de 19 grade.
„Astăzi avem o vreme predominant frumoasă, un cer destul de degajat. Spre seară se mai norează. În partea de sud-vest a teritoriului, izolat, va ploua slab, dar per ansamblu va fi o zi destul de bună”, a declarat meteorologul.
Acesta a punctat că „temperaturile variază de la o zonă la alta”: „În partea de nord și de centru acestea vor fi mai modeste, 12-14 grade Celsius. În nord-estul Transilvaniei, chiar maxime de doar 9 10 grade, dar în partea de sud a țării vom atinge valori în jurul a 20 de grade în această după-amiaza”.
El a afirmat că în București temperaturile vor ajunge „în jur de 18-19 grade”.
„O să mai bată vântul în zonele joase sau pe crestele cele mai înalte ale Carpaților Orientali, dar la viteze mult mai mici față de ce s-a întâmplat în intervalul anterior”, a mai afirmat el.
Potrivit meteorologului, de sâmbătă noapte ploile „vor cuprinde jumătatea de vest a țării”, iar în prima parte a zilei de duminică, la nivel local, „vom mai avea ploi slabe prin centrul, sudul și estul teritoriului”.
„În Capitală, spre dimineață ne așteptăm să fie condiții de ploaie, iar mâine, în prima parte a zilei, trecător va ploua slab și așteptăm undeva în jurul a 10 grade, după care temperatura va mai crește după-amiază și vom atinge cu noroc 15-17 grade”, a precizat el.
De asemenea, meteorologul a declarat că „în perioada următoare, la munte, la altitudini mari, în special la peste 1.800 sau chiar 2.000 de metri, mai ales în cursul nopților când temperaturile mai coboară sub 0 grade, este posibil să avem și precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare, însă acestea vor fi în general slabe cantitativ”.
„Luni așteptăm din nou ploi, mai ales în centru, sud și est, marți din nou prin jumătatea de nord a teritoriului și sunt semnale că după ziua de marți, în ultimile zile ale lunii octombrie și chiar primele zile ale lunii noiembrie, să fie o vreme din nou predominant frumoasă”, a afirmat acesta. „Este un semnal puternic că vremea se va încălzi semnificativ în acea perioadă și vom ajunge cu temperaturile mult peste cele normale”, a mai adăugat el.
