• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-04-23 11:54:35
  • Sursa:
Cum va fi vremea de 1 mai. Temperaturile cresc usor, dar revin ploile Imagine

Vremea din această primăvară a fost, până acum, una capricioasă cu diferențe mari de temperaturi între zile și cu o țară împărțită între zone cu temperaturi de 20 de grade Celsius și altele în care sunt furtuni cu grindină și temperaturi mult sub cele normale pentru această perioadă din aprilie.

„Luna aprilie a fost destul de capricioasă, ploioasă până acum și mai rece față de normal și la fel se încheie și această săptămână cu o vreme destul de capricioasă, cu toate că vorbim de un regim termic normal pentru această perioadă.

Astăzi, vom înregistra la amiază temperaturi de până la 22-23 de grade în lunca Dunării, dar, pe de altă parte, dacă acum cerul este variabil spre senin, spre amiază ne așteptăm ca gradul de instabilitate atmosferică să crească, să apară din nou averse, descărcări electrice, scurte intensificări ale vântului și posibile căderi de grindină.

În primă fază, aceste fenomene apar în zone montane și submontane, iar mai spre după-amiază și seară și prin Transilvania, în zona subcarpatică din sud și Moldova.

Totul se întâmplă în condițiile în care a ploua destul de mult în această lună, este multă umezeală și cum crește un pic temperatura apar aceste fenomene de instabilitate, iar cât privește evoluția pentru săptămâna viitoare, dacă ziua de luni va fi una destul de bună și caldă, cu maxime între 15 și 22 de grade, ne așteptăm ca de mâine seară să vină dinspre Europa Centrală un front atmosferic care va determina o extindere a ploilor în mare parte din țară.

Marți vom avea o zi ploioasă în aproape toată țara, ploi, averse descărcări, cantități de apă mai însemnate și la mijlocul săptămânii, spre miercuri și joi, ajungem din nou la o vreme rece. Temperaturi de 8 grade în depresiuni, 15-16 grade în vest. Cu alte cuvinte, o nouă perioadă rece la finalul săptămânii viitoare.

După această perioadă cu instabilitate – 25-27 aprilie – de mâine seară și până spre joi dimineață – un interval cu ploi și vreme mai rece, spre weekend contăm pe o ameliorare. Nu va fi o vreme chiar frumoasă peste tot – vineri și sâmbătă vom avea o vreme mai liniștită, dar duminică și luni, adică pe 30 și pe 1, probabilitatea pentru ploi crește din nou. Acestea ar putea să fie pe areale mai restrânse, să sperăm că așa va fi.

Cu datele pe care le avem acum, ploile vor fi, atunci, pe zone mai restrânse – la deal, la munte – rămâne de văzut care va fi evoluția”, a spus la Digi24, Mihai Huștiu, meteorolog ANM.

Ministrul german al apărării Boris Pistorius, care a susţinut ferm Ucraina în războiul cu Rusia, îşi va păstra portofoliul şi în viitorul guvern de la Berlin.

Economie 2025-05-05 12:01:02

Autostrada Sebeș-Sibiu, care s-a tot surpat în ultimii aproape 7 ani de, când a fost dată în folosință, le pune din nou șoferilor viațile în pericol. 8 mașini au fost avariate vineri seară, după ce au trecut printr-o groapă imensă, nesemnalizată.

Economie 2022-09-03 15:57:25

O femeie de 27 de ani din Cluj Napoca a fost agresată fizic, duminică, şi sechestrată de soţ în locuinţă. A fost nevoie de intervenția trupelor speciale.

Economie 2023-03-19 15:45:28

Asociația Internațională a Federațiilor de Atletism a decis să nu le mai permită atletelor transgender să participe la competiții internaționale, la categoria feminin, a declarat președintele forului, Sebastian Coe, scrie BBC.

Economie 2023-03-23 19:50:41

Comisia guvernamentală a Rusiei pentru activitatea legislativă a aprobat o propunere a Ministerului Justiției de a limita utilizarea detenției preventive pentru anumite categorii de persoane, a raportat RBC, citând o sursă guvernamentală și biroul de presă al ministerului, potrivit Meduza.io.

Economie 2025-01-28 14:58:08

Un fost membru al administraţiei fostului preşedinte republican Donald Trump, Mike Gill, a murit din cauza rănilor, la o săptămână după ce a fost rănit prin împuşcare în cap de către un atacator care voia să-i fure maşina, la Washington, relatează Sky News şi Fox 5, preluate de news.ro.

Economie 2024-02-06 14:51:13

Palatul Buckingham a dezvelit marţi primul portret oficial pictat al Regelui Charles al III-lea de la încoronarea sa, realizat de celebrul artist britanic Jonathan Yeo. Tabloul îl înfăţişează pe rege din faţă, îmbrăcat în uniforma Gărzilor galeze, regimentul al cărui colonel este din 1975 şi a cărui culoare roşie serveşte drept leitmotiv pentru întreaga pânză, relatează AFP.

Economie 2024-05-14 22:20:00

Un tribunal din Vietnam i-a acordat, joi, o condamnare pe viață miliardarei vietnameze Truong My Lan pentru acuzații de fraudă financiară. Aceasta a fost deja condamnată la moarte, în aprilie, într-un alt proces, scrie Reuters.

Economie 2024-10-18 17:47:53