Alexandr Lukașenko este un tiran: dictatorul belarus și-a reprimat poporul și a trimis după gratii peste 1.400 de adversari politici. Mai mulți oficiali de rang înalt au ajuns să se sinucidă sau au murit în condiții suspecte. Și cu toate că sâmbătă Lukașenko aniversează 30 de ani de când a preluat conducerea în Belarus, el rămâne un vasal al Moscovei, amenințarea cea mai mare venind chiar din interiorul cercului său de aliați care ar putea oricând să îl trădeze dacă așteptările lor financiare nu mai pot fi satisfăcute cu banii veniți din Rusia sau dacă țara ar fi forțată să se implice mai mult în războiul din Ucraina, relatează Politico.

Pentru a se menține la putere după protestele izbucnite în toată țara împotriva realegerii sale, cu patru ani în urmă, Lukașenko a devenit marioneta președintelui rus Vladimir Putin, căruia i-a oferit teritoriul Belarusului pentru a lansa invazia din Ucraina, în februarie 2022.

Fiind dependent de banii din Rusia, regimului lui Lukașenko îi va fi greu să nu devină direct implicat în războiul din Ucraina. Iar dacă va fi forțat să trimită trupe, cel mai mare pericol împotriva autorității sale ar veni chiar din partea aliaților săi interni, potrivit mai multor membri ai regimului de la Minsk citați de Politico.

„Aparatul de securitate este prost pregătit, iar [orice eventuale] victime ar provoca reacții neprevăzute din partea loialiștilor”, a spus un oficial belarus. „Mai mult, răspunsul Ucrainei ar putea provoca revolte, nu doar din partea opoziției, dar și în rândul susținătorilor regimului, atunci când dronele și rachetele lovesc orașele din Belarus.”

„Nimeni nu vrea să meargă la război sau să existe mereu această suspiciune”, a remarcat și Dzianis, al doilea oficial belarus contactat de Politico cu ajutorul BelPol, o asociație de foști ofițeri de poliție din Belarus care s-au alăturat opoziției după protestele din 2020.

Momentan, nu se discută despre o lovitură de stat, dar dacă elitele văd o schimbare de putere sau o scădere a sprijinului financiar, ei ar putea deveni mai puțin loiali, a precizat oficialul.

Loialitatea a fost crucială pentru Lukașenko încă din 1994, atunci când ambițiosul deputat de 39 de ani din Consiliului Suprem al Belarusului a câștigat primele – și singurele – alegeri libere din scurta istorie a statului independent cu 9 milioane de locuitori, înghesuit între Rusia, Ucraina, Polonia, Lituania și Letonia.

La acea vreme, Belarusul trecea printr-o criză marcată de prăbușirea economiei și a sistemului social și politic, cu o inflație foarte ridicată și fabrici care se închideau peste tot.

Oamenii aveau nevoie de un lider puternic care să lupte împotriva corupției și să le apere interesele. Ei au crezut atunci că persoana cea mai potrivită să îi conducă este Lukașenko, un fost șef carismatic de cooperativă agricolă care a denunțat incompetența guvernului și a promis cu curaj că va restaura stabilitatea din era sovietică.

„Mulțimile umpleau întregi stadioane ca să îl audă vorbind, adresându-se tuturor cu încredere și convingere”, a povestit Valeri Karbalevici, unul dintre puțini analiști politici independenți din Belarus.

„Lukașenko era un bun orator și un politician public priceput. El vorbea clar și pe înțelesul tuturor, folosind același limbaj ca oamenii de rând.”

„El nu avea nevoie să se prefacă că este un om din popor, el chiar era un astfel de om”, a spus Karbalevici.

Rivalii lui Lukașenko l-au subestimat. În curând, el a început să suprime opoziția și să transforme Belarusul într-un regim autoritar. Pe măsură ce disidenții și oponenții lui continuau să dispară, el s-a înconjurat cu tot mai mulți adepți loiali.

Unul dintre aceștia a fost Vladimir Makei, care a fost numit ministru de externe în 2012. Jurnaliștii l-au considerat un liberal care promovează relațiile mai apropiate cu Europa.

Pentru Lukașenko, Rusia era partenerul natural. Totuși, când relațiile cu Putin s-au răcit, el s-a orientat mai mult spre Occident, iar Makei juca un rol esențial în această strategie.

La nouă luni după declanșarea războiului din Ucraina, Makei s-a sinucis, potrivit rapoartelor apărute în presă și a relatărilor unor apropiați. Printre motivele pentru care ministrul de externe ar fi recurs la acest gest se numără problemele personale și faptul că strategia sa diplomatică s-a năruit.

După protestele din 2020, au urmat epurări interne și arestări în masă. Lideri ai opoziției au fost trimiși la închisoare, precum Serghei Tihanovski, soțul liderei opoziției democrate, Svetlana Tihanovskaia.

După arestul lui, Tihanovskaia a candidat la alegerile prezidențiale în locul soțului ei, fiind mai apoi forțată să fugă din țară, după ce Lukașenko a câștigat.

Principalul adversar al lui Lukașenko, Viktor Babrîko, și fiul lui, Eduard, au fost reținuți în 2020, precum și Maria Kolesnikova, o muziciană care și-a rupt pașaportul la graniță ca să evite deportarea.

În 2023, Lukașenko a aprobat o lege prin care se impune pedeapsa cu moartea în cazul oficialilor și militarilor care sunt condamnați pentru înaltă trădare – o infracțiune care se pedepsește printr-un singur glonț tras în spatele capului.

„Toată lumea încearcă să stea departe de necazuri și să nu iasă în evidență, în special în privința războiului din Ucraina. Indiferent de poziția ta, este exclus să discuți despre asta”, a spus un al treilea oficial belarus.

„Mulți și-au permis diverse lucruri în 2020 și nu vor ca acele acțiuni să fie amintite. Ei rămân în sistem pentru că vor să fie utili pentru țară în speranța că, mai devreme sau mai târziu, totul se va schimba.”

Anul trecut, fostul ministru al transporturilor, Alexei Avramenko, și-ar fi luat viața după ce a fost interogat de forțele de securitate despre munca sa.

Diplomatul Dzianis Sidarenko a pierit și el subit, luna trecută, în condiții „neclare și foarte îngrijorătoare”, după cum a descris situația Katherine Brucker, atașatul american de pe lângă Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE).

Brucker a spus că Sidarenko a murit prin sinucidere după ce a fost interogat și testat cu poligraful de KGB-ul belarus la întoarcerea sa din Germania unde a activat ca ambasador timp de opt ani. Brucker a mai spus că corpul victimei prezenta urme de tortură.

Îndoctrinarea este atât de intensă încât seamănă cu un cult al personalității care s-a format în jurul lui Lukașenko, potrivit oficialilor intervievați.

„În rândul armatei, aproximativ 70% susțin Rusia în război, folosind termeni care îi descriu pe ucraineni drept 'fasciști' și vorbesc despre Rusia ca 'patria noastră'”, a spus un oficial militar. „Ei nu iau în calcul înfrângerea Rusiei și nu se consideră co-agresori, nereușind să își recunoască responsabilitatea.”

Cei mai mulți militari nu vor să moară, dar dacă vor fi nevoiți să lupte, o vor face, potrivit surselor Politico. Puțini îndrăznesc să își exprime opoziția față de regimul lui Lukașenko.

Principalele motive pentru care rămân loiali regimului sunt banii și teama. Situația este similară și în cazul membrilor forțelor de securitate, unde doar banii îi fac să rămână de partea lui Lukașenko.

„Toți se gândesc la cum să își ajute copiii. Unii sunt dispuși să facă cele mai josnice munci pentru a avansa în carieră.”

Pentru ca Lukașenko să fie dat jos de la putere, „trebuie să existe un nou centru stabil de putere care oferă opțiuni diferite pentru existență”, a spus o sursă din serviciile de securitate.

„Este crucial să existe un plan cu ceea ce se va întâmpla cu noi după ce o forță alternativă vine la putere, întrucât mulți oameni din sistem se tem de consecințe. În plus, trebuie să vedem un plan de amnistie bine pus la punct pentru ofițerii de securitate care au comis infracțiuni moderate din motive politice.”

O criză existențială ar fi necesară pentru ca sistemul să se dezintegreze, susține și Artiom Șraibman, un analist belarus și cercetător al Carnegie Russia Eurasia Center.

Această criză ar putea presupune o deteriorare rapidă a relațiilor cu Rusia, o criză economică uriașă și protestele în masă care ar urma sau ca Belarusul să fie implicat direct în războiul din Ucraina.

„Cel mai probabil nu ar fi o revoltă violentă a birocrației, dar ar putea implica sabotaj și mai multe dezertări”, a spus Șraibman. „O reacție exagerată la această criză ar putea duce la o așa numită scindare, ceea ce ar declanșa un efect de domino cu reacții greșite ale guvernului și conflicte interne.”