• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-12-03 08:00:27
  • Sursa:
Cum se sanctioneaza coruptia in BOR. Sfantul Sinod prezinta care sunt masurile canonice impotriva coruptiei Imagine

Cancelaria Sfântului Sinod prezintă măsurile canonice împotriva corupţiei şi afirmă că în Biserica Ortodoxă Română nu se justifică sub nicio formă actele sau tentativele de corupţie, iar pentru cei implicaţi sunt prevăzute sancţiuni, care pot ajunge până la caterisire.

Cancelaria Sfântului Sinod a transmis sâmbătă, un comunicat în care prezintă măsurile canonice împotriva corupţiei, scrie basilica.ro, citată de agenția News.

“Referitor la cei care nu respectă prevederile canonice, statutare şi regulamentare şi nici hotărârile sinodale referitoare la numirea şi hirotonia de clerici, Regulamentul autorităţilor canonice disciplinare şi al instanţelor de judecată ale Bisericii Ortodoxe Române precizează următoarele:

«Simonia (corupţia) este fapta prin care, în schimbul unor valori (bani, bunuri sau avantaje), ori prin prietenie, nepotism, influenţe sau presiuni politice şi de orice natură, se obţine o hirotonie, eparhie, parohie, funcţie, distincţie sau avansare clericală, precum şi admiterea, notarea, absolvirea sau promovarea în învăţământul teologic preuniversitar, universitar şi postuniversitar» (art. 15 alin. 1);

«Simoniac este atât cel care pretinde ori impune mita sau folosul necuvenit, cât şi cel care oferă, acceptă, mijloceşte sau patronează acestea» (art. 15 alin. 2)”, a transmis Cancelaria Sfântului Sinod.

Astfel, corupţia în rândul BOR se sancţionează astfel: în cazul clericilor, cu destituirea din slujirea clericală sau caterisirea, în funcţie de gravitatea faptei; în cazul mirenilor, prin retragerea binecuvântării (aprobării scrise) chiriarhale de a desfăşura o anumită activitate în Biserică; în cazul monahilor, cu excluderea din monahism şi interdicţia de a purta haina monahală;

“Prin urmare, în Biserica Ortodoxă Română, potrivit învăţăturii de credinţă şi disciplinei canonice, nu se justifică sub nicio formă actele sau tentativele de corupţie, iar pentru cei implicaţi în astfel de acte sau tentative sunt prevăzute canonic, statutar şi regulamentar sancţiuni clare, ce se aplică de autorităţile canonice disciplinare sau de instanţele de judecată ale Bisericii Ortodoxe Române.

Desigur, aplicarea măsurilor şi sancţiunilor canonice privind corupţia depinde în primul rând de conştiinţa şi caracterul ierarhilor, clericilor şi mirenilor cu responsabilităţi în administraţia bisericească”, a precizat sursa citată.

De asemenea, în documentul transmis de Cancelaria Sfântului Sinod se face referire şi la măsuri privind donaţiile.

“Prevederile statutare şi regulamentare prevăd că donaţiile care se fac Bisericii trebuie să fie înregistrate de responsabilul unităţii de cult care acceptă donaţia şi, apoi, să fie justificate, precum şi că donatorul nu are niciun drept asupra unităţii de cult căreia îi oferă o donaţie.

În acest sens, în Statutul pentru organizarea şi funcţionarea Bisericii Ortodoxe Române, s-a stabilit că, «în mănăstirea, schitul sau metocul date în folosinţă prin sfinţire, niciunul dintre ctitori, donatori şi binefăcători nu are vreun drept de proprietate, folosinţă sau amestec în conducerea, administrarea şi viaţa spirituală a acestora».

Totodată, în Regulamentul Administrării Bunurilor Bisericeşti se prevede clar că „donaţiile de orice natură şi legatele se acceptă numai dacă sunt de un real folos unităţilor bisericeşti”, indicându-se apoi detaliat procedura de urmat în astfel de situaţii, precum şi organismele bisericeşti, care pot aproba acceptarea de donaţii.

China a atins un nou record de infectări cu COVID-19, pentru a treia zi consecutiv. Există focare în aproape toate provinciile chineze, scrie Reuters.

Economie 2022-11-26 10:58:27

Aproape 200 de nume din dosarul de trafic sexual deschis împotriva fostului miliardar Jeffrey Epstein și a partenerei sale, Ghislaine Maxwell, ar putea fi făcute publice marți de un judecător din New York, scrie The Guardian. Acțiunea judecătorului ar putea dezvălui sau confirma identitatea a zeci de asociați ai finanțatorului căzut în dizgrație, care până acum erau cunoscuți doar ca John Doe și Jane Doe - formula americană de anonimizare a numelor - în documentele judiciare.

Economie 2024-01-01 19:34:13

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a explicat la Digi24 de ce mai mulți clienți au primit în ultimele luni facturi de electricitate cu minus. „E o chestiune tehnică și românii nu trebuie să-și facă griji,” a precizat ministrul.

Economie 2025-01-22 22:28:30

Poşta Română anunţă, luni, că a trimis către 93 de ţări documentele pentru românii din diaspora care vor vota prin corespondenţă. Printre ţările de destinaţie se numără Germania, Marea Britanie, Spania, dar şi locuri îndepărtate precum Noua Zeelandă, Thailanda şi Vietnam.

Economie 2025-04-07 10:44:17

Kamala Harris l-a ales marți pe Tim Walz drept partener de candidatură la alegerile prezidențiale, iar campania fostului președinte american Donald Trump a reacționat după alegerea făcută de aceasta, numindu-l pe guvernatorul din Minnesota „un extremist liberal periculos”, informează Newsweek. 

Economie 2024-08-06 22:35:28

Economia Germaniei, cea mai puternică economie din Europa, s-a contractat uşor în trimestrul al treilea, arată datele statistice oficiale publicate luni, afectată de diminuarea puterii de cumpărare şi majorarea dobânzilor.

Economie 2023-10-30 12:54:37

Delegaţia din Timiş a votat în unanimitate împotriva alianţei electorale cu PSD la Consiliul Naţional Extraordinar al PNL de duminică seara. Toţi cei 21 de delegaţi ai judeţului Timiş au votat împotriva acestei alianţe pe care liberalii timişeni o consideră nefirească, anunţă filiala într-un comunicat transmis luni dimineaţă.

Economie 2024-03-25 08:49:20

Kremlinul s-a plâns miercuri de ceea ce a numit tratament „inacceptabil” la care a fost supusă o echipă de jurnaliști ruși care au călătorit în Statele Unite pentru a acoperi alegerile prezidențiale de săptămâna viitoare, scrie Reuters.

Economie 2024-10-30 14:24:03