• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2022-11-11 21:40:02
  • Sursa:
Cum se razbuna Putin pe SUA pentru sanctiuni. Fratii lui Biden nu mai au voie sa mearga in Rusia Imagine

Regimul de la Kremlin a anunțat, vineri, că interzice intrarea pe teritoriul Rusiei a 200 de americani, printre aceștia numărându-se și membri ai familiei Biden, doi frați și o soră a președintelui Joe Biden. De altfel, și purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Karine Jean-Pierre, a primit interdicție de a mai intra în Rusia. Decizia ridicolă a Kremlinului a fost motivată ca fiind „un răspuns la sancțiunile SUA”.

Această decizie a fost luată „ca răspuns la sancţiunile tot mai numeroase ale administraţiei lui Joe Biden, nu numai împotriva oficialilor ruşi (...), ci şi a tuturor celor care, dintr-un motiv sau altul, nu sunt pe placul Washingtonului”, explică diplomația lui Putin într-un comunicat.

Printre persoanele care au primit interdicţie de intrare în Rusia se numără James Brian Biden şi Francis William Biden, doi fraţi ai preşedintelui american, precum şi sora lor, Valerie Biden Owens.

Pe listă figurează, de asemenea, senatorul independent de Vermont, Bernie Sanders, unul dintre cei mai duri critici ai invaziei rusești, dar și personalităţi politice şi membri ai administraţiei preşedintelui Biden.

Rusia acuză toate aceste persoane că sunt „implicate în promovarea unei campanii rusofobe şi de sprijinire a regimului de la Kiev”, conform comunicatului.

La sfârşitul lunii iunie, Rusia a anunţat că interzice intrarea pe teritoriul său a soţiei şi fiicei preşedintelui american, după ce guvernul de la Washington a sancţionat membri ai familiei lui Vladimir Putin, în special pe cele două fiice ale sale, şi pe dictatorul rus însuşi. Biden, la rândul său, are interdicţie de intrare în Rusia.

Un seism puternic s-a produs vineri în Hawaii, potrivit Institutului American de Geofizică (USGS), fără a provoca o alertă de tsunami în acest arhipelag din Pacific, informează AFP, potrivit Agerpres. 

Economie 2024-02-09 23:14:52

Banca Centrală Europeană (BCE) a avertizat băncile să fie în gardă împotriva atacurilor cibernetice din partea Rusiei și a altor state autoritare. Însă aceeași Bancă Centrală Europeană a angajat-o pe Corina Stoianoglo, fata candidatului pro-rus la președinția Republicii Moldova - Alexandr Stoianoglo -, în cadrul echipei sale tehnice de supraveghere bancară, scrie Politico într-un material în care observă că fiica lui Stoianoglo postează selfie-uri cu președinta BCE, în timp ce tatăl ei se străduiește să îi țină pe cetățenii moldoveni în afara UE.

Economie 2024-11-01 11:53:30

Cartoful dulce câștigă tot mai mult teren. La stațiunea de cercetare din Dăbuleni începe astăzi recoltarea și, chiar dacă a fost secetă extremă în această vară, legumele cântăresc chiar și trei kilograme.

Economie 2022-10-05 11:10:28

Organizația teroristă Hamas a publicat pe rețelele sociale o înregistrare video care prezintă distrugerea unor tancuri ale armatei israeliene, inclusiv cel mai modern model de astfel de blindat - Merkava 4 - cu ajutorul unor drone kamikaze.

Economie 2023-10-10 15:10:04

Rusia a admis marți că Ucraina are „dreptul suveran” de a adera la Uniunea Europeană, dar nu și în ceea ce privește NATO, iar Vladimir Putin este pregătit să negocieze cu Volodimir Zelenski, „dacă este necesar”, potrivit purtătorului de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.

Economie 2025-02-18 16:47:44

Cei mai mulți fermieri care s-au înscris în programul de susținere a producției de usturoi sunt din județul Buzău, iar soiurile cele mai cultivate sunt Benone, Râmniceanu și Diamant, informează Agerpres.

Economie 2023-09-15 11:02:11

O fetiță de 10 ani, una dintre victimele masacrului de la școala din Texas, a fost împușcată chiar în momentul în care suna la 911, a declarat bunica ei. "O să muriți", le-a strigat copiilor atacatorul de 18 ani, când a intrat în clasă și a început să tragă cu arma.

Economie 2022-05-25 15:19:07

Ramura pro-română, minoritară, a Bisericii Ortodoxe din Republica Moldova i-a acuzat pe clericii din ramura rivală a bisericii, legată de Patriarhia Moscovei, că fac campanie împotriva referendumului din 20 octombrie prin care alegătorii sunt întrebaţi dacă susţin demersul guvernului de a adera la Uniunea Europeană, relatează Reuters.

Economie 2024-09-27 11:05:53