Summitul de luna trecută din Alaska între Donald Trump și Vladimir Putin nu a făcut decât să prelungească războiul din Ucraina și să îl ajute pe președintele rus să crească în sondajele de opinie din Rusia, se arată într-o analiză Foreign Affairs. Spre deosebire de întâlnirea dintre Ronald Reagan – pentru care Trump și-a exprimat de mai multe ori admirația – și Mihail Gorbaciov de la Reykjavík din 1986 care s-a încheiat tot fără rezultat, dar de unde liderul sovietic a plecat cu coada între picioare, de această dată liderul de la Kremlin a ieșit triumfător.

Există multe paralele între cele două întâlniri. În ambele cazuri, liderul american și cel rus/sovietic s-au întâlnit pentru a rezolva o mare problemă de politică externă – în 1986, era vorba despre cursa înarmării, în timp ce luna trecută subiectul principal a fost războiul din Ucraina.

Discuțiile au eșuat în ambele cazuri. În Islanda, Reagan a refuzat să renunțe la Inițiativa Strategică de Apărare (SDI), un program militar pentru crearea unui scut antirachetă ce ar fi neutralizat rachetele nucleare sovietice înainte să își poată atinge ținta. În Alaska, discuțiile s-au încheiat fără un acord pentru oprirea invaziei Rusiei.

Ambele summituri au avut consecințe profunde pentru Kremlin, însă acestea au fost total diferite. Pentru Gorbaciov, întâlnirea din Islanda a accelerat prăbușirea Uniunii Sovietice, care a avut loc cinci ani mai târziu. În cazul lui Putin, însă, Trump l-a primit cu covorul roșu, a vorbit laudativ despre relația lor „fantastică” și a pasat Ucrainei responsabilitatea pentru încheierea luptelor, în timp ce liderul de la Kremlin nu a fost nevoit să facă nicio concesie.

Cu toate că Putin nu se confrunta cu o opoziție foarte puternică pe plan intern înainte de summitul din Alaska, acum se bucură de și mai mult sprijin, după ce în ochii publicului a părut că președintele rus a câștigat susținerea lui Trump.

Potrivit unui sondaj realizat de Levada, 79% din ruși consideră că summitul din Alaska a fost un succes pentru Putin și 51% sunt optimiști că relațiile dintre Rusia și SUA se vor îmbunătăți.

Mai mult ca niciodată, Putin a primit practic undă verde să își continue invazia în Ucraina oricât va fi nevoie pentru a-și îndeplini obiectivele pe care și le-a propus.

Gorbaciov a mers în Islanda ca să arate lumii și colegilor de partid îngrijorați de echilibrul de putere dintre SUA și URSS, care se înclina tot mai mult în favoarea americanilor, că el poate opri cursa înarmării și că poate revitaliza economia sovietică.

În acest sens, liderul sovietic a eșuat într-un mod cât se poate de spectaculos și public. Întreaga lume a putut să privească în timp real la televizor cum Reagan a refuzat să oprească SDI, iar Gorbaciov a plecat acasă cu mâna goală.

Reformele introduse apoi de Gobaciov au distrus sistemul sovietic fără a introduce o alternativă funcțională. Cozile la alimente s-au mărit, populația de la oraș s-a revoltat din cauza foametei, iar plata salariilor a început să întârzie din ce în ce mai mult.

În încercarea de a rămâne la putere, Gorbaciov a distrus chiar structura care i-a oferit această putere în primă instanță. Prin slăbirea instrumentelor sovietice de control politic, el a deschis calea pentru mișcările și liderii naționaliști, precum Boris Elțîn în Rusia, care au căpătat tot mai multă putere.

Într-un final, aceste mișcări au copleșit rămășițele unui stat decăzut, iar în decembrie 1991, Uniunea Sovietică a devenit istorie.

Rusia lui Putin nu este Uniunea Sovietică a lui Gorbaciov. Nu există nicio conducere colectivă care să limiteze puterea liderului de la Kremlin. Putin nu răspunde unui Politburo sau vreunui comitet puternic.

Putin se află în fruntea unui sistem autoritar personalist în care el este singura sursă de putere. Oficialii și oligarhii din cercul de apropiați ai lui Putin au câștigat funcții, influență și averi doar prin loialitatea și servitutea lor față de președintele rus.

Dar asta nu înseamnă că Putin este invulnerabil. Propaganda de stat este formidabilă, dar dacă problemele economice devin destul de mari, ele ar putea perturba apele în societatea rusă, inclusiv în rândul elitei ruse.

Până acum, însă, Putin a gestionat bine aceste riscuri. După mai mult de trei ani de război, economia rusă nu s-a prăbușit încă sub presiunea sancțiunilor. În schimb, liderii abili care conduc economia țării au reușit anul trecut să mențină creșterea economică deasupra pragului de 4%, inclusiv cu ajutorul unor investiții masive în apărare.

Totuși, economia rusă are și multe obstacole de înfruntat. Din cauza cheltuielilor bugetare masive pentru întărirea economiei, inflația a ajuns la 10% în 2024 și peste 8% anul acesta. Sancțiunile limitează comerțul, investițiile și accesul Rusiei la tehnologii, ceea ce încetinește productivitatea și creșterea economică.

Mitingul din Alaska a ajutat la atenuarea parțială a acestor presiuni și i-a oferit Moscovei o platformă pentru a-și justifica atrocitățile comise în Ucraina. Trump nu a făcut niciun efort ca să combată mesajul lui Putin privind „îngrijorările legitime” ale Rusiei, dorința lui Putin de a obține „un echilibru just de securitate în Europa și în lume” și „nevoia de a elimina toate cauzele primare” ale luptelor din Ucraina.

Putin a zburat înapoi la Moscova din postura de învingător: le-a demonstrat cetățenilor ruși că a avut dreptate de la bun început, că nu trebuie să cedeze și că va câștiga războiul pentru ei.

Pentru Putin, summitul din Alaska nu a fost niciodată despre obținerea păcii în Ucraina. Obiectivul lui de la bun început a fost să forțeze sistemul internațional să se conformeze cerințelor sale și să își păstreze monopolul asupra puterii pe plan intern.

Încă de la primele incursiuni ale Rusiei în Ucraina din 2014, Putin a jucat cu gândul la obținerea unor obiective pe termen lung. A crezut dintotdeauna că timpul este de partea lui, iar în urma summitului din Alaska el a obținut încă și mai mult timp și un avantaj puternic în căutarea victoriei militare în Ucraina.