"Subiectul este un exercițiu lucid de a citi cu atenție textul. O primă interpretare poate fi că e un subiect cinic.
Însă, vă spun ce aș fi făcut eu la acest subiect.
Ce salvează enunțul, exact de cinismul aparent, e cerința, pentru că elevilor li se cerea să spună dacă sunt sau nu de acord să își exprime recunoștința față de școală.
Cerința indică un răspuns direct – da sau nu. Eu aș fi pornit de la un argument nuanțat. Dincolo de a-mi exprima această recunoștință, o atitudine un pic depășită aș zice, mai degrabă aș investiga ce am învățat de la școală, ce a însemnat școala pentru mine și care au fost elementele importante.
Întâi aș fi analizat școala din punct de vedere al oportunităților sau al amenințărilor pe care le-am putut controla sau nu.
M-aș fi focalizat pe ce am făcut eu în școală, ce am luat bine, ce aș fi putut face mai bine.
Pentru un asemenea eseu cred că aș fi folosit o analiză lucidă", a spus Staș.
