• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2024-10-28 17:05:49
  • Sursa:
Cum omoara aragazul 40.000 de europeni pe an. O problema „mult mai grava decat am crezut”, arata un nou studiu Imagine

Aragazele produc gaze nocive legate de boli cardiace și pulmonare, însă experții avertizează că oamenii sunt puțin conștienți de pericolele lor. În medie, utilizarea unei plite de gătit pe gaz scade viața unei persoane cu aproape doi ani, potrivit unui studiu realizat pe gospodării din UE și Regatul Unit, care indică un număr de 40.000 de europeni morți în fiecare an din cauza poluanților eliminați în bucătărie de mașinile de gătit care folosesc ca sursă de căldură gazul. Numărul victimelor este de două ori mai mare decât cel al morților din accidente auto, scrie The Guardian.

„Problema este mult mai gravă decât am crezut”, a declarat autorul principal Juana María Delgado-Saborit, care conduce laboratorul de cercetare a sănătății mediului de la Universitatea Jaume I din Spania.

Cercetătorii au atribuit 36.031 de decese premature în fiecare an plaitelor de gătit cu gaz în UE și încă 3.928 în Regatul Unit al Marii Britanii. Ei spun că estimările lor sunt conservatoare deoarece au luat în considerare doar efectele asupra sănătății ale dioxidului de azot (NO2), și nu ale altor gaze precum monoxidul de carbon și benzenul.

„Cu mult timp în urmă, în 1978, am aflat pentru prima dată că poluarea cu NO2 este de multe ori mai mare în bucătăriile care utilizează aragaze pe gaz decât în cazul celor electrice”, a declarat Delgado-Saborit. „Dar abia acum suntem în măsură să indicăm numărul de vieți care sunt curmate”.

Una din trei gospodării din UE gătește cu gaz, procentul fiind de 54% în Regatul Unit și de peste 60% în Italia, Țările de Jos, România și Ungaria. Aparatele de gătit ard gaz fosil și ejectează substanțe nocive care inflamează căile respiratorii.

Raportul, care a fost sprijinit de Fundația europeană pentru climă, se bazează pe cercetarea de anul trecut, care a măsurat calitatea aerului din locuințe pentru a afla în ce măsură gătitul cu gaz crește poluarea aerului din interior. Acest lucru a permis oamenilor de știință de la Universitatea Jaume I și de la Universitatea din Valencia să stabilească raporturile dintre poluarea aerului din interior și cea din exterior atunci când se gătește cu gaz și să cartografieze expunerea la NO2 din interior.

Ei au aplicat apoi ratele de risc de îmbolnăvire, provenite din studii privind poluarea cu NO2 în exterior, pentru a calcula numărul de vieți pierdute.

„Principala incertitudine este dacă riscul de deces constatat în cazul NO2 din exterior provenit în principal din trafic poate fi aplicat la NO2 din interior provenit de la gătitul cu gaz”, a declarat Steffen Loft, expert în poluarea aerului la Universitatea din Copenhaga, care nu a fost implicat în cercetare. „Dar este o presupunere corectă și necesară pentru evaluare”.

Rezultatele se înscriu în linia unui studiu realizat în luna mai în SUA, care a constatat că mașinile de gătit cu gaz contribuie la decesul a până la 19.000 de adulți în fiecare an.

Luna aceasta, UE și-a înăsprit normele privind calitatea aerului exterior, dar nu a stabilit standarde pentru calitatea aerului interior. Alianța Europeană pentru Sănătate Publică (EPHA) a îndemnat factorii de decizie politică să elimine treptat aparatele de gătit pe gaz prin stabilirea unor limite pentru emisii, prin oferirea de bani pentru a ajuta la trecerea la aparate de gătit mai curate și prin obligarea producătorilor să eticheteze aparatele de gătit cu riscurile lor de poluare.

„Pentru prea mult timp a fost ușor să se respingă pericolele cuptoarelor cu gaz”, a declarat Sara Bertucci de la EPHA. „La fel ca țigările, oamenii nu s-au gândit prea mult la impactul asupra sănătății - și, la fel ca țigările, mașinile de gătit cu gaz sunt un mic foc care ne umple casa cu poluare.”

Oamenii se pot proteja parțial de gazele toxice emanate atunci când gătesc, deschizând ferestrele și pornind hotele.

Delgado-Saborit a spus că ea și soțul ei au crescut în case în care gătitul se făcea pe plite electrice, care este „mai curat, mai sigur și mai sănătos”, dar mai târziu s-au mutat într-o casă cu aragaz pe gaz în bucătărie.

„Acum ne aflăm în mijlocul unor lucrări de îmbunătățire a locuinței și număr zilele pentru a avea o nouă plită electrică în bucătărie.”

Un fals despre ținutele președintei Maia Sandu, care ar costa până la 100 de mii de dolari, a fost dezmințit de Președinția Republicii Moldova. „Kremlinul și cei care îi fac jocul în țara noastră nu mai știu ce să inventeze ca să o lovească pe Maia Sandu, să ne scoată de pe calea europeană și să bage vrajba între oameni”, este explicația purtătorului de cuvânt al Președintei, Igor Zaharov, citat de Agora.

Economie 2025-04-23 10:08:17

Urinările frecvente și dificile, inclusiv noaptea, în cantitate mică și cu presiune scăzută, sunt primele manifestări clinice ale unei afecțiuni des întâlnite la bărbații de peste 50 de ani – adenomul de prostată sau prostata mărită. În stadiile avansate, pot să apară și alte semne și simptome neplăcute, precum durerea la urinare, prezența sângelui în urină, tulburările erectile și chiar retenția urinară.

Economie 2024-09-02 10:34:07

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Republica Slovacă asupra faptului că, în contextul focarelor de febră aftoasă, autorităţile slovace au decis prelungirea controalelor la frontierele cu Ungaria şi Austria, până la data de 7 iulie, la miezul nopţii.

Economie 2025-05-09 18:53:13

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunţat, vineri, după ce a verificat stadiul lucrărilor pe secţiunea 5 a Autostrăzii Sibiu-Piteşti (A1), că progresul fizic este de 79%, adică unul „bun”. El a adăugat că lucrările sunt cel mai avansate pe primii 16 kilometri, pe care circulaţia ar putea fi deschisă anul acesta.

Economie 2024-09-06 11:45:57

Nadia Comăneci, cel mai titrat sportiv român la Jocurile Olimpice, a postat în social media, marţi seară, un mesaj înainte de noul an, în care aminteşte de Paris 2024.

Economie 2024-12-25 07:00:17

Kremlinul a dezminţit, vineri, un articol din cotidianul american Wall Street Journal, potrivit căruia grupul de mercenari Wagner intenţionează să furnizeze un sistem de apărare antiaeriană islamiştilor Hezbollah din Liban, transmite Reuters. „Toate aceste închipuiri nu se întemeiază de regulă pe nimic şi nu au nicio bază”, a spus purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse, Dmitri Peskov.

Economie 2023-11-03 16:16:53

România nu va mai accepta sfaturi în ce priveşte gestionarea populaţiei de urşi de la state care au exterminat această specie în urmă cu 100 de ani, a declarat marţi ministrul Mediului, Tanczos Barna. Ministrul s-a declarat în același timp nemulțumit de expresia „animale sălbatice ucise” și a spus că doar oamenii sunt „uciși”.

Economie 2023-05-16 18:28:45

Camera Deputaților a adoptat, decizional în plenul marţi, un proiect prin care se îmbunătăţesc reglementările referitoare la măsurile asigurătorii pentru victimele infracţiunilor. Legea merge la promulgare.

Economie 2025-04-15 13:14:53