• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2024-09-26 13:56:45
  • Sursa:
Cum isi argumenteaza Kremlinul schimbarile din doctrina nucleara: „Sefii de stat intelepti au inteles” Imagine

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a comentat, joi, schimbările din doctrina nucleară a Rusiei, anunțate recent de către Vladimir Putin. Potrivit acestuia, modificările „sunt un semnal prin care avertizează țările neprietenoase”, transmite presa de stat de la Moscova. 

Schimbările din doctrina nucleară „sunt un semnal prin care  avertizăm țările „neprietenoase” cu privire la consecințele pe care le vor suporta în cazul în care vor participa la atacarea țării noastre prin căi nu neapărat nucleare”, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului.

De asemenea, el a adăugat că „șefii de stat înțelepți” au înțeles și anterior gravitatea declarațiilor lui Putin, mai ales când vine vorba despre „o astfel de confruntare fără precedent” care a fost provocată de o presupusă participare directă a țărilor occidentale în războiul din Ucraina.

Pescov a mai declarat că „potențialul nuclear al Rusiei este bine cunoscut în întreaga lume, iar acțiunile recente nu sunt nimic altceva decât o „ajustare a descurajării nucleare”, ținând cont de tensiunea existentă la granițele Rusiei.

Anterior, Putin a spus că Moscova își rezervă dreptul de a folosi arme nucleare, dacă Rusia sau Belarus fac obiectul unei agresiuni, inclusiv cu arme convenționale.

Conform propunerii lui Putin: „Agresiunea împotriva Rusiei de către orice stat non-nuclear, dar cu participarea sau sprijinul unui stat nuclear, trebuie să fie considerată un atac comun asupra Federației Ruse”.

Control de amploare la mai multe centre de fier vechi din județul Giurgiu. Autoritățile au găsit 13 centre de dezmembrări ilegale de mașini, dar și transporturi de deșeuri fără acte avizate. În total, comisarii au dat amenzi de peste 400.000 de lei și au deschis și două dosare penale.

Economie 2022-08-25 20:54:20

Medicii ucraineni de la Institutul Inimii din Kiev i-au salvat viața unei fetițe din Herson, care a fost rănită într-un bombardament rusesc. Chirurgii au găsit și au reușit să scoată un fragment de mină din inima fetiței.

Economie 2023-11-24 14:38:04

Ministerul Sănătăţii prezintă situaţia pacienţilor internaţi la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă „Sfântul Spiridon din Iaşi”, Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti şi Spitalul Judeţean de Urgenţă „Mavromati” Botoşani după explozia care a avut loc vineri la un centru comercial din municipiul Botoşani, transmite Agerpres.

Economie 2024-06-08 14:11:57

Un copil de 12 ani a fost accidentat joi de o maşină de poliţie, pe o trecere pentru pietoni pe DN 17, în comuna bistriţeană Şieu-Măgheruş. El a ajuns la spital cu multiple fracturi şi un hematom masiv la piciorul drept, ulterior acesta fiind transferat la Clinica de Chirurgie Pediatrică din Cluj-Napoca pentru îngrijiri medicale de specialitate.

Economie 2023-12-21 17:43:17

Ministrul polonez de Externe, Radoslaw Sikorski, a declarat, în cadrul panelului „Russia: What Next?”, la Forumul Economic Mondial de la Davos, că dacă Rusia ar fi fost o țară democratică ar fi avut jumătate din economia SUA până în prezent. De asemenea, ministrul a explicat că e tragic că cea mai mare țară din lume tot vrea să cucerească teritorii.

Economie 2024-01-19 11:39:03

Kremlinul a anunţat vineri interdicţii de deplasare în străinătate pentru personalul din anumite structuri guvernamentale ruse, din motive de securitate; în alte departamente, trebuie anunţate orice intenţii de ieşire din ţară, informează Reuters, preluat de Agerpres.

Economie 2024-04-19 16:37:20

Două femei au fost bătute pe o stradă din Timiș pentru că au vrut să ofere căpșuni unor muncitori nepalezi de pe un șantier. Bărbatul agresiv, care este patronul firmei la care lucrau muncitorii, a fost reținut.

Economie 2024-05-27 13:01:10

Bacalaureatul 2023 a continuat miercuri cu proba la alegere a profilului şi specializării, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Subiectele și baremele au fost pe edu.ro, dar pot fi consultate și pe Digi24.ro. S-a putut opta, în funcţie de filieră, profil şi specializare pentru una dintre cele 10 discipline: Biologie, Chimie, Fizică, Economie, Filosofie, Geografie, Informatică, Logică, argumentare şi comunicare, Sociologie şi Psihologie.

Economie 2023-06-28 15:28:28