• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2024-01-25 11:54:59
  • Sursa:
Cum ii raspunde Radu Mihaiu lui Robert Negoita: Domnul Negoita tot business din bani publici vrea sa faca Imagine

Radu Mihaiu, edilul Sectorului 2, a fost întrebat ironic de Robert Negoiță, primarul Sectorului 3, dacă apreciază pavelele și dacă i se par o "soluție corectă". Amuzat de întrebarea omologului său, în cadrul Jurnalului de Seară de la Digi 24, Mihaiu a spus că "domnul Negoiță tot business din bani publici vrea să facă", precizând că folosește pavele în Sectorul 2 pentru că ajută în situația lucrărilor haotice. Acesta a explicat că fără pavele, pe trotuare ar rămâne dungi, care se lăsă și strică trotuarul cu totul. Astfel, prin utilizarea pavelelor, se pot face lucrări, iar companiile care le efectuează sunt obligate să refacă identic trotuarul, astfel încât să nu se observe vreo diferență la finalizarea acestora. Într-o notă la fel de ironică, Mihaiu l-a invitat pe Negoiță să se prezinte la licitații cu pavelele și "să câștige, dacă are cea mai bună ofertă".

Robert Negoiță, primarul Sectorului 3: Am văzut c-ați început să folosiți în Sectorul 2 pavelele - la fel ca în Sectorul 3. Vi se pare o soluție corectă? Pentru că eu o apreciez foarte mult și ne-o spun toți specialiștii că nu trebuie să folosim același tip de material, cum este pe carosabil, să-l folosim și pe trotuare sau zone pietonale. 

Radu Mihaiu, primarul Sectorului 2: Domnul Negoiță tot business din bani publici vrea să facă, înțeleg. Folosim pavele pentru că ne ajută când lucrările haotice de utilități se întâmplă peste tot. Adevărul e că nu știm acum dacă, la vară, Distrigaz, Apa Nova, Net City, oricare dintre aceste utilități, or să sape pe o stradă pe care tocmai am amenajat-o. Nu știm acest lucru. Fără pavele, aveam acele dungi îngrozitoare pe trotuare, care se mai și lăsau, stricau cu totul trotuarul. Cu pavele, acest lucru se poate face și ei să fie obligați să refacă identic și nu se va vedea nicio diferență. De asta folosim acele pavele. Dacă domnul Negoiță este atât de performant, să se prezinte la licitații, că toate licitațiile sunt publice. Să câștige, dacă are cea mai bună ofertă.

Întrebat de ce a apelat la bordura dublă pe Șoseaua Colentina, criticată de către acesta în campania electorală și catalogată drept cheltuială inutilă, Radu Mihaiu a spus că: "Eu nu îmi amintesc să le fi criticat, eu personal. Îmi asum critica (oamenilor care nu sunt de acord - n.red.) asupra bordurilor. Cu câteva luni înainte, oamenii criticau că pe acest trotuar se circula cu mașina. Și se circula cu mașina trecând peste spațiul verde și peste treceri de pietoni. Era aproape imposibil să îi oprim. Suntem nevoiți, din cauza faptului că unii dintre oameni nu au deloc respect pentru trotuare, să facem urbanism defensiv. Urbanism defensiv înseamnă fie stâlpișori, fie astfel de borduri supraînălțate, care să descurajeze oamenii să meargă cu mașina pe trotuar. Da (nu se urcă nimeni pe aceste borduri - n.red.). A fost o soluție de compromis pentru a reda trotuarul pietonilor. Altfel se circula și se circula cu viteză".

Prim-vicepreședintele PNL Rareș Bogdan i-a luat din nou apărarea președintelui Klaus Iohannis, acuzat că și-a făcut teren de golf la vila de protocol de la Neptun. Rareș Bogdan a spus la Digi24 că e vorba despre „o pajiște tunsă mai scurt” pe care au făcut găuri trei coropișnițe și că, dacă pe acel teren ar fi fost o poartă de fotbal, nimeni nu ar fi avut o problemă.

Economie 2024-10-02 23:45:08

Odată cu războiul declanșat în Ucraina, Rusia a bifat numeroase victorii strategice. Însă pentru tabără adversă. Aderarea Finlandei și a Suediei la NATO va întări controlul Alianței asupra Mării Baltice, ceea ce va genera dificultăți pe o rută vitală pentru flota lui Vladimir Putin, situată chiar în curtea din spate a Rusiei, transmite POLITICO.

Economie 2023-07-13 12:07:48

De la an la an, parcul auto din România este în creștere. La sfârșitul lunii decembrie erau înmatriculate peste 8 milioane de autoturisme, cu aproape 200 de mii mai multe decât în 2022. Dintre acestea, 43% sunt noi, iar restul sunt cumpărate la mâna a doua. Cerere este și pentru mașinile electrice, însă românii nu au încă încredere în eficiența acestora.

Economie 2024-02-03 18:07:10

Lucrările de consolidare de la Pasajul Unirii ţin „exclusiv” de Primăria Sectorului 4, care a preluat această lucrare de la Administraţia Străzilor, a declarat joi primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan.

Economie 2022-12-29 14:35:44

Relaţia Chinei cu Rusia a devenit mai profundă în ultimii ani, ambele ţări împărtăşind un obiectiv similar în a contesta şi a demonta ceea ce consideră că este dominaţia Occidentului, sau, în opinia lor, a SUA, în afacerile globale, scrie News.ro, care citează CNBC.

Economie 2023-08-15 12:05:47

”N-are niciun sens”, a denunţat Trump, în Ajunul Crăciunului, hotărârea lui Biden de a comuta pedeapsa a 37 de condamnaţi la moarte. ”Când auzi faptele comise de fiecare dintre ei, nu-ţi vine să crezi că a făcut-o”

Economie 2024-12-24 21:49:05

Dilano van't Hoff, un pilot olandez în vârstă de 18 ani, care participa în Campionatul European de Formula Regional 2023, a murit sâmbătă în timpul unei curse la Spa-Francorchamps, informează L'Equipe, potrivit News.ro.

Economie 2023-07-01 19:41:29

Un traficant de droguri din București a fost jefuit de doi colegi de breaslă și a sunat la poliție pentru a cere ajutorul. Din primele cercetări reiese că hoții, tot dealeri, au intrat peste „păgubit” în casă și l-au amenințat cu o macetă. I-au furat acestuia o anumită cantitate de droguri, aproape 6.000 de lei și câteva haine. Toți trei traficanții au fost arestați preventiv pentru 30 de zile.

Economie 2024-02-10 21:32:51