• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2024-03-03 21:36:28
  • Sursa:
„Cum fac oamenii”. Elefantii asiatici isi ingroapa puii morti si plang dupa ei (studiu) Imagine

Elefanţii asiatici îşi îngroapă puii morţi şi îi jelesc zgomotos, potrivit unui studiu realizat de oamenii de ştiinţă indieni, care detaliază un comportament al pahidermelor ce aminteşte de ritualurile funerare umane, informează AFP, citată de Agerpres.

Cercetătorii au identificat cinci locuri în care un pui de elefant a fost îngropat de fiecare dată de elefanţi maturi în nordul statului Bengalul de Vest din India, în 2022 şi 2023, potrivit studiului publicat săptămâna aceasta în Journal of Threatened Taxa.

Cei cinci pui de elefant, cu vârste cuprinse între trei luni şi un an, au murit din cauza unei insuficienţe de organe.

Ei au constatat, în fiecare caz, că turma a transportat puiul decedat prinzându-l cu trompele de trunchi şi de picioare înainte de a-l îngropa pe spate.

„Datorită observaţiilor oportune, fotografiilor digitale, notelor de pe teren şi rapoartelor de autopsie, sugerăm că rămăşiţele au fost îngropate în maniera ciudată a unei efigii funerare în poziţie orizontală, indiferent de motivul morţii puiului”, precizează acest studiu.

În unul dintre cazuri, turma a trâmbiţat zgomotos în jurul puiului care zăcea întins sub pământ, au adăugat autorii cercetării.

Studiul explică faptul că doar puii sunt îngropaţi în acest mod, deoarece transportul adulţilor decedaţi este „imposibil” pentru turmă din cauza dimensiunilor şi a greutăţii lor.

Autorii Parveen Kaswan şi Akashdeep Roy au precizat că cercetările lor au arătat că „nu a existat nicio intervenţie umană directă” în înmormântarea fiecăruia dintre cei cinci pui de elefant.

Urme clare provenite de la 15-20 de elefanţi au fost observate în jurul locurilor de înmormântare şi pe pământul sub care au fost îngropate cadavrele puilor.

Elefanţii şi-au îngropat puii în canalele de irigaţii ale unor plantaţii de ceai, la câteva sute de metri distanţă de aşezări umane.

Elefanţii sunt cunoscuţi pentru comportamentul lor social şi cooperant, însă înmormântarea puilor a fost până acum „studiată doar pe scurt” în rândul unor elefanţi africani.

Fenomenul era încă neexplorat în rândul „verişorilor” lor asiatici, potrivit acestui studiu.

Se ştia deja că elefanţii sălbatici din Africa şi din Asia vizitează cadavrele congenerilor lor adulţi aflate în diverse stadii de descompunere, însă noul studiu a relevat comportamente diferite.

În toate cele cinci cazuri, turma „a părăsit locul în 40 de minute după înmormântare” şi apoi a evitat să se întoarcă în zonă, alegând în schimb rute de migraţie paralele.

Elefanţii asiatici se află pe lista speciilor pe cale de dispariţie întocmită de Uniunea Internaţională pentru Conservarea Naturii (UICN).

Se estimează că 26.000 de exemplare de elefanţi asiatici trăiesc încă în sălbăticie, în principal în India, dar există şi unele care trăiesc în alte câteva ţări din Asia de Sud-Est. În afara captivităţii, aceste animale trăiesc în medie între 60 şi 70 de ani.

Propaganda, imposibilitatea de a merge pe teren în Gaza, presiunea din partea reţelelor sociale, o opinie publică inflamată, toate acestea sunt dificultăți majore cu care presa occidentală se confruntă în acoperirea războiului dintre Israel şi Hamas, ceea obligă la foarte multă atenție și moderație, relatează vineri France Presse. La fața locului, din cauza blocadei impuse de Israel și a lipsei de acces prin Egipt, mai sunt doar jurnaliști palestinieni care furnizează imagini și informații publicațiilor internaționale."Acest război este unul dintre cele mai complexe şi dezbinătoare subiecte pe care le-am acoperit vreodată", a declarat Deborah Turness, preşedinta departamentului de ştiri al BBC, într-o postare online de miercuri.Prima particularitate este imposibilitatea jurnaliştilor străini de a merge în Gaza, din cauza blocadei impuse de Israel şi a lipsei de acces prin Egipt. Au rămas la faţa locului doar jurnaliştii palestinieni, care furnizează imagini şi informaţii presei internaţionale. Dar ei înşişi sunt limitaţi de bombardamente sau de penuria de benzină şi electricitate.

Economie 2023-10-27 14:18:09

Ministrul israelian de Externe, Israel Katz, a calificat luni drept o „decizie scandaloasă” cererea procurorului Curţii Penale Internaţionale (CPI) de emitere a unor mandate de arestare împotriva premierului israelian, Benjamin Netanyahu, şi ministrului Apărării israelian, Yoav Gallant, pentru presupuse crime de război şi împotriva umanităţii comise în Fâşia Gaza, mandate cerute de acelaşi procuror şi împotriva liderilor grupării Hamas, transmite AFP, citată de Agerpres.

Economie 2024-05-20 17:38:50

Liderul PSD și premierul Marcel Ciolacu a declarat, luni, că nu a mai comunicat cu familia Vicol - Ciorbă de peste doi ani, iar faptul că au loc audieri la DIICOT în dosarul Nordis „înseamnă că justiția funcționează”.

Economie 2025-02-03 16:19:24

Nu a fost doar o simplă amantă, ci a fost femeia care și-a pus amprenta asupra vieții lui. Jean Tatlock, marea iubire a părintelui bombei atomice a fost o femeie atipică, răzvrătită și deloc banală. Prima explozie nucleară, recunoscută drept testul Trinity, a fost denumită după un poem pe care Jean Tatlock i l-a dedicat fizicianului, un poem scris de John Donne.

Economie 2023-07-31 12:08:18

Ministrul german al Apărării, Boris Pistorius, a cerut vineri să înceteze imediat discuţiile despre o eventuală trimitere a unor trupe străine în Ucraina care să sprijine această ţară în războiul cu Rusia, idee lansată de preşedintele francez, Emmanuel Macron, relatează agenţia EFE, citată de Agerpres.

Economie 2024-03-08 15:51:06

Filipine a ordonat duminică unităţilor guvernamentale locale să finalizeze până luni evacuarea tuturor persoanelor aflate pe o rază de 6 km în jurul vulcanului Kanlaon, considerată zonă de pericol pe fondul intensificării activităţii vulcanice.

Economie 2024-12-15 17:48:55

O femeie, cadru militar în Bucureşti, a fost arestată preventiv după ce şi-ar fi lovit fetiţa în vârstă de doar două luni, provocându-i mai multe răni, inclusiv fracturi costale şi la mâini, traumatism cranian. Medicii au stabilit că micuţa are nevoie de 40-50 de zile de îngrijiri medicale.Biroul de informare publică si relaţii cu presa din cadrul Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Bucureşti a anunţat, joi, că procurori din cadrul Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Bucureşti au solicitat, în 14 aprilie, arestarea preventivă a inculpatei C.V.A. - cadru militar, cercetată pentru violenţă în familie.

Economie 2024-04-18 13:04:01

Numărul posturilor din cadrul Ministerului Investiţiilor şi Proiectelor Europene va creşte cu 30 la sută, pentru gestionarea celor 96 de miliarde de euro fonduri europene, un buget de trei ori mai mare decât până acum, a anunţat, luni, ministrul de resort, Marcel Boloş, la încheierea ședinței de guvern, informează Agerpres.

Economie 2022-05-23 17:46:51