• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2024-08-15 12:07:07
  • Sursa:
Cum explica Marcel Bolos ca salariul mediu net al bugetarilor e cu 2.000 de lei mai mare decat cel pe economie Imagine

Marcel Boloș, ministrul Finanțelor, a declarat miercuri, întrebat cum explică faptul că salariul mediu net al bugetarilor e cu 2.000 de lei mai mare decât cel pe economie, că reforma salarizării unice va elimina diferențe dintre venituri. „De aceea avem o reformă a salarizării unice, ca să înlăturăm aceste decizii care apar uneori legitime”, a spus ministrul, potrivit News.ro.

Întrebat cum explică datele Institutului Naţional de Statistică potrivit cărora salariul mediu net în administraţia publică centrală este de 7.000 de lei, cu aproape 2.000 de lei mei mult decât salariul mediu net pe economie, ministrul Finanţelor a răspuns:

„De aceea avem o reformă, care se cheamă a salarizării unice, ca să înlăturăm aceste decizii care apar uneori legitime, care vin de pe urma formelor de protest ale funcţionarilor din sectorul public. De aceea această lege a salarizării unice trebuie legată cu indicatorii de performanţă şi apoi corelată cu ceea ce se întâmplă în sectorul privat”, a spus Marcel Boloş.

El admite că în statele Uniunii Europene salariile din mediile public şi privat sunt corelate.

„Orice analist economic când vede o asemenea discrepanţă între cele două tipuri de salarii, sau salariul mediu din sectorul public şi salariul mediu din sectorul privat, îşi pune o primă întrebare: de ce această diferenţă? În toate statele moderne ale Uniunii Europene, cele două tipuri de salarii sunt corelate, dar fiindcă noi nu am avut mecanisme de stabilire a salariilor care să fie predictibile – a fost tot timpul sub presiunea celor care au avut revendicări şi au spus acum vrem majorare de salarii – ei, dacă o să avem un mecanism de salarizare care să fie în concordanţă cu mecanismele europene şi va fi legat de indicatori de performanţă şi corelat cu sectorul privat trebuie să se corecteze această inadvertenţă pentru că nu este de domeniul firescului.

În lipsa acestor mecanisme am ajuns în această situaţie, dar repet, sunt revendicări legitime ale sectorului public, cum şi sectorul privat face eforturile pentru ca noi să avem un nivel de remunerare corespunzător şi nu poate să vină decât din investiţii cu valoare adăugată mare”, a subliniat ministrul Finanţelor.

Acesta spune că mecanismele de ajustare apar atunci când Guvernul realizează astfel de „investiţii cu valoare adăugată mare”.

La doar patru luni după ce SUA s-au retras din Afganistan, capitala țării a fost cucerită de talibani. Efectul de domino a fost devastator pentru trupele care le-au ținut piept rebelilor atâția ani de zile. Azi, o soartă similară îi bântuie pe aliații Statelor Unite din Europa, care se tem că dependența față de Washington pentru menținerea în stare de funcționare a armamentului cumpărat din America i-a lăsat într-o poziție vulnerabilă, relatează Financial Times.

Economie 2025-03-11 10:32:41

Legea offshore, adoptată miercuri de Parlament, este cel mai important pas către independenţa energetică a României, a spus ministrul Energiei, Virgil Popescu.

Economie 2022-05-18 14:36:45

A trecut mai bine de o jumătate de secol de la începutul unei noi ere pentru zborurile comerciale, atunci când a fost introdus primul avion Boeing 747. Livrarea ultimului model construit vreodată, programată pentru marți, marchează finalul poveștii acestui avion care a transportat milioane de oameni și a stârnit fascinația întregii lumi, relatează CNN.

Economie 2023-01-31 19:20:06

Secretarul de stat american, Antony Blinken, urmează să efectueze joi o vizită în Israel, în semn de solidaritate, în urma atacului fără precedent al mişcării islamiste palestiniene Hamas, anunţă marţi Departamentul de Stat, relatează AFP, citată de News.ro.

Economie 2023-10-10 23:02:38

O persoană a murit sâmbătă carbonizată după ce maşina pe care o conducea a intrat într-un cap de pod şi a luat foc, pe DJ 107B, între Cergău Mare şi Tău, în judeţul Alba.

Economie 2024-02-17 17:43:35

Liderul autoritar al republicii ruse Cecenia, Ramzan Kadîrov, un aliat apropiat al președintelui rus Vladimir Putin, a recunoscut joi că Rusia a suferit pierderi mari pe câmpul de luptă din Herson: 23 dintre soldații săi au fost uciși și alți 58 au fost răniți într-un atac cu artilerie ucrainean în această săptămână, transmite Reuters.

Economie 2022-10-28 08:37:52

Arheologii care excavează o biserică veche din Israel spun că au găsit dovezi care confirmă teoria potrivit căreia situl arheologic de la el-Araj, de pe malul nordic al Mării Galileei, marchează locul de naștere al Sfântului Petru, cel mai important discipol al lui Isus și primul episcop de la Roma, conform tradiției catolice, scrie The Times.

Economie 2022-08-14 08:00:12

Premierul Marcel Ciolacu a declarat, miercuri, în cadrul recepţiei de la Ambasada Statelor Unite ale Americii, cu ocazia celei de-a 248-a aniversări a Zilei Independenţei, că speră ca Statele Unite să ajungă, în anii următori, cel puţin pe unul dintre primele trei locuri în topul investitorilor străini, şi pe primul loc între partenerii noştri comerciali din afara Europei. ”Îmi face o deosebită plăcere să mă aflu astăzi alături de dumneavoastră, cu ocazia celebrării celei de-a 248-a aniversări a Zilei Independenţei Statelor Unite ale Americii, şi voi începe prin a vă transmite, doamnă ambasador, felicitările mele şi ale Cabinetului pe care am onoarea să îl conduc. La nivelul societăţii româneşti există un grad ridicat de încredere şi respect faţă de Statele Unite. Şi cred că acest lucru se datorează în primul rând faptului că securitatea cetăţenilor noştri este asigurată în mod direct prin Parteneriatul Strategic pe care îl avem cu SUA”, a spus premierul în cadrul discursului de la Ambasada SUA.

Economie 2024-07-03 20:10:30