Sute de oameni care au supraviețuit cutremurului din 6 februarie din Turcia nu mai au unde să locuiască sau se tem să se întoarcă în blocurile puternic afectate de seism. Și-au găsit casă în trenuri, în gara din Iskenderun. De aproape o lună de zile, acolo stau aproximativ 18 ore pe zi.
Printre sutele de sinistrați sunt și Sabriye și Nehir, povestea lor, dar și a altora, fiind relatată de Reuters. Apartamentul lor situat la etajul trei al unui imobil nu a fost atât de distrus de cutremur, dar sunt crăpături în pereți, așa că oamenii se tem să se întoarcă acasă. Cutremurele și replicile ulterioare au provocat daune suplimentare clădirilor afectate, iar autoritățile au avertizat oamenii că nu este sigur să revină în acele imobile.
Stația Iskenderun este deschisă, dar două șine sunt pline de vagoane care adăpostesc sute de supraviețuitori. Cei care au ajuns primii, precum Sabriye și Nehir, au găsit cabine de dormit. Alții, precum Arafat Ates, 63 de ani, și soția sa Zeliha, 53 de ani, dorm pe scaune, în vagoane.
„Hatay, ținutul nostru frumos. Nu știm cum vom trece peste acest dezastru”, plâng oamenii.
Gara din Iskenderun a ajuns casă pentru sute de sinistrați după cutremur. FOTO: Profimedia Images Deschide galeria foto
Într-un alt vagon sunt Yusuf Kurma, 20 de ani, și Aysel Ozcelik, 20 de ani. Se țin de mână și povestesc că urma să se căsătorească. După șocul trăit și cu atâta durere în jurul lor au amânat nunta. „Nu putem să organizăm o nuntă când avem atât de mulți morți”, a spus Ozcelik.
Scări mici de lemn se văd în dreptul ușilor vagoanelor, pentru ca oamenii să urce mai ușor în trenuri. Din când în când, un angajat al gării îi avertizează pe cei care traversează liniile că se apropie un tren. La început, de fiecare dată când trecea un tren, oamenii se speriau, dar acum spun că s-au obișnuit.
Sabriye și Nehir locuiesc de aproape o lună de zile într-o cabină îngustă, unde au doar câteva lucruri esențiale și unde noaptea e puțin mai cald decât dacă ar sta într-un cort, afară. Stau acolo cel puțin 18 ore pe zi și ies doar pentru a face scurte plimbări în jurul gării sau pentru a sta la coadă pentru mic-dejunul și cina aduse de organizațiile umanitare.
Sabriye a mai trecut printr-o dramă în 2020, când soțul ei a murit de Covid. Viața ei s-a schimbat atunci, iar cutremurul de acum a agravat trauma. „Mă simt atât de singură. Mi-e dor de viața noastră, mi-e dor să bem cafeaua cu vecinii.”, spune ea.
Mama și fiica merg la apartamentul lor zilnic. Se mișcă în casă cu prudență, fac duș, spală rufe și iau ceva de mâncare. Când pleacă, Sabriye spune o rugăciune. „Nu știu dacă atunci când mă întorc va mai fi în picioare sau nu”, afirmă femeia.
După ce autoritățile locale au stabilit că imobilul nu a fost atât de puternic afectat și că pot locui în continuare acolo, Sabriye și Nehir se deciseseră să doarmă acasă. Însă, după ce clădirea a fost din nou zdruncinată de o replică puternică a seismului, s-au speriat și au fugit.
„Ne este prea frică să mergem acasă, mai ales noaptea”, spune Sabriye. Ea speră totuși că într-o zi se va întoarce acasă. A așezat televizorul pe podea și a pus perne în jurul lui, ca să fie protejat la un eventual cutremur viitor.
Nici în trenuri nu scapă însă de teamă. Atunci când într-o noapte un muncitor repara șinele, vagonul s-a mișcat, iar Nehir s-a agățat speriată de mama ei. „Aici, când pământul se mișcă, oamenii mor”, afirmă Sabriye.