Mulți experți și jurnaliști interpretează cele două incidente cu invadarea spațiului aerian al țărilor NATO de către drone rusești (10 septembrie – Polonia, 13 septembrie – România) ca o verificare, pe de o parte, a pregătirii operaționale a apărării antiaeriene și, pe de altă parte, a hotărârii politice a alianței de a-și apăra membrii.
În ambele cazuri, pentru interceptarea dronelor au fost trimise avioane de vânătoare, nu numai poloneze și române, ci și ale aliaților. O parte din dronele care au pătruns în Polonia au fost doborâte. Dronele care au pătruns în România au fost lăsate să se întoarcă în spațiul aerian al Ucrainei, de unde au venit.
Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a calificat reacția alianței la incidentul din Polonia ca fiind „foarte reușită”, scrie The Economist.
În sistemul de apărare aeriană al NATO în Europa, pentru detectarea amenințărilor sunt utilizate 14 avioane de detectare radar la distanță AWACS, scrie The Economist. Acestea sunt bazate în Gailenkirchen, Germania. De asemenea, funcția de supraveghere este îndeplinită de dronele de mare altitudine RQ-4D Phoenix, cu baza în Sicilia.
Polonia a încheiat, de asemenea, un contract de aproape un miliard de dolari pentru achiziționarea de aerostate americane – baloane aeriene mari cu radare. Armata americană din Europa experimentează chiar și senzori acustici, similari celor folosiți de Ucraina pentru a capta sunetul dronelor care se apropie.
În ceea ce privește mijloacele de interceptare, un rol cheie îl joacă avioanele staționate la frontierele estice ale NATO. Aceste forțe sunt în continuă rotație: în prezent, Italia, Spania și Ungaria păzesc spațiul aerian al țărilor baltice, Italia patrulează în România, iar Olanda și Norvegia sunt responsabile de apărarea Poloniei. În principal, acestea sunt avioane de fabricație americană, precum F-16. După incidentul din 10 septembrie, președintele Franței, Emmanuel Macron, a trimis în Polonia trei avioane de vânătoare Rafale.
În ceea ce privește sistemele terestre de apărare aeriană, țările dispun atât de propriile complexe, cât și de sistemele americane Patriot, capabile să intercepteze avioane, rachete cu aripi și rachete balistice. Germania a desfășurat deja baterii Patriot în Polonia, iar Țările de Jos intenționează să facă același lucru. În plus, aliații americani și europeni mențin în regiune nave echipate cu radare și interceptori.
În cele din urmă, SUA au desfășurat în România și Polonia sisteme de apărare antirachetă AEGIS Ashore. Amplasarea lor în Europa de Est a fost anunțată încă la sfârșitul anilor 2000 și a provocat deja proteste din partea Rusiei: la Moscova, acest lucru a fost considerat un pas agresiv, menit să schimbe echilibrul de forțe în regiune.
Toate aceste mijloace sunt integrate în diferite grade în sistemul comun de apărare aeriană și antirachetă al NATO (IAMD), condus de comandamentul unit din Ramstein (Germania). Sub comanda acestuia funcționează două centre de control al operațiunilor: unul, în Germania, responsabil pentru spațiul de la nord de Alpi, iar celălalt, în Spania, pentru direcția sudică.
O parte semnificativă a marilor complexe europene de apărare aeriană a fost transferată Ucrainei, care este supusă zilnic unor bombardamente masive din partea Rusiei.
Germania a trimis la Kiev încă două baterii Patriot, intenționând să le înlocuiască cu altele noi achiziționate din SUA. Complexele Patriot comandate de Elveția din SUA, la inițiativa Washingtonului, au fost trimise direct în Ucraina. Președintele elvețian Viola Amherd a declarat încă din octombrie 2024 că susține ridicarea interdicției de reexport al armamentului de producție străină în Ucraina.
Potrivit lui Mark Rutte, pentru a se conforma planurilor militare oficiale, NATO trebuie să crească cu 400% numărul mijloacelor de apărare aeriană. Dar este practic imposibil să se închidă tot spațiul aerian european.
În ultimii doi ani, dronele și rachetele rusești au traversat în repetate rânduri granițele NATO: resturi au căzut în România, rachete au zburat în Polonia, o dronă a căzut în Letonia. Într-un caz, Polonia a căutat timp de câteva luni o rachetă cu aripi care a căzut lângă Bydgoszcz, la 400 de kilometri de granița cu Ucraina – ea a fost găsită întâmplător de o femeie care călărea. În același timp, armata poloneză susține că, pe 10 septembrie, majoritatea dronelor erau „momeală” (adică nu transportau încărcături explozive și erau lansate doar pentru a supraîncărca sistemul ucrainean de apărare aeriană). Conform declarațiilor oficiale, Polonia a interceptat doar cele care puteau reprezenta o amenințare reală.
Nu este rentabil să se cheltuiască costisitoarele sisteme de interceptare Patriot pe drone ieftine „momeală”, cum ar fi cele rusești „Gerbera”. Multe țări NATO lucrează la crearea unor mijloace ieftine de combatere a dronelor pe distanțe scurte – lasere, tunuri, drone de interceptare –, dar până în prezent aceste dezvoltări nu au fost scalate.
Potrivit estimărilor Institutului Internațional de Studii Strategice (IISS), apărarea aeriană europeană cu rază medie și mică de acțiune este slab pregătită pentru un război de tipul celui din Ucraina.
Forțele aeriene europene dispun de sute de avioane de luptă și patrulează regulat flancul estic, dar NATO în ansamblu rămâne extrem de dependentă de SUA. Ucraina a acuzat deja membrii europeni ai NATO că uneori minimalizează în mod intenționat importanța atacurilor rusești pentru a evita escaladarea, nefiind siguri de sprijinul american în cazul unui conflict direct cu Rusia.
Polonia, dimpotrivă, declară acum deschis că dronele rusești au fost lansate în mod intenționat asupra teritoriului său și le doboară, în timp ce înainte astfel de incidente erau adesea „trecute cu vederea”.
Țările europene nu îndrăznesc încă să copieze experiența Israelului, care, cu sprijinul SUA și al aliaților săi, a interceptat de două ori în ultimul an valuri masive de drone iraniene încă deasupra teritoriului țărilor vecine și a lansat atacuri preventive asupra locurilor de lansare a acestora. Pentru NATO, acest lucru este imposibil: regulile alianței interzic doborârea țintelor deasupra Ucrainei sau Belarusului fără o decizie unanimă a tuturor celor 32 de țări membre — iar state precum Ungaria sau Slovacia s-ar opune cu siguranță.