• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2022-11-29 13:44:38
  • Sursa:
Cum au incercat 52 de migranti sa iasa ilegal din Romania. Momentul in care au fost descoperiti de politisti Imagine

În total, 52 de cetățeni străini din Turcia, Iraq și Siria au fost descoperiți, marți, de polițiștii de frontieră de la Nădlac și Nădlac II, în timp ce încercau să treacă ilegal granița, informează Poliţia de Frontieră Română. Migranții, toți bărbați, se ascundeau în două TIR-uri, unul condus de un cetățean turc, iar celălalt de un român.

Cei care încercau să treacă ilegal graniţa erau ascunşi în două automarfare încărcate cu porumb şi ambalaje.

"În data de 29 noiembrie 2022, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de ieşire din ţară, un cetăţean turc, aflat la volanul unui ansamblu rutier înmatriculat în Turcia. Acesta transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii, ambalaje pe ruta Turcia-Austria. În urma efectuării controlului amănunţit al mijlocului de transport, au fost descoperiţi, ascunşi în compartimentul pentru marfă, treizeci şi doi de cetăţeni străini", precizează Poliţia de Frontieră Română.

Cei care încercau să treacă graniţa erau cetăţeni din Turcia, Irak şi Siria, cu vârste cuprinse între 18 şi 56 de ani, ce intenţionau să treacă în mod fraudulos frontiera pentru a ajunge într-un stat din vestul Europei.

"De asemenea, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac, poliţiştii de frontieră au efectuat controlul amănunţit asupra unui automarfar condus de un cetăţean român ce transporta saci cu porumb, având ca destinaţie Franţa. În urma controlului efectuat asupra mijlocului de transport au descoperit, în compartimentul destinat mărfurilor, pe sacii de porumb transportaţi, douăzeci de cetăţeni străini. În cadrul verificărilor preliminare, colegii noştri au stabilit faptul că sunt cetăţeni din Bangladesh, India şi Pakistan", mai informează Poliţia de Frontieră Română.

În ambele cazuri, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în vederea stabilirii întregii activităţi infracţionale, urmând ca la finalizare să fie dispuse măsurile legale care se impun.

O româncă din Italia a fost condamnată la peste 19 ani de închisoare pentru că a provocat moartea bătrânului pe care îl îngrijea. L-a bătut de mai multe ori, iar bărbatul a decedat la spital din cauza rănilor suferite. Asta în contextul în care românca mai fusese acuzată și în trecut că îi bate pe vârstnicii la care era angajată.

Economie 2025-02-12 11:08:57

Băiatul criminal care și-a împușcat mortal opt colegi la Școala Elementară „Vladislav Ribnikar” din Belgrad a plănuit acest masacru în amănunt, au constatat polițiștii care au făcut percheziții la el acasă. Presa sârbă scrie, citând surse din anchetă, că băiatul a avut un motiv bizar pentru acest act criminal: cei care erau pe lista lui erau mai buni decât el la școală și nu a vrut ca ei să iasă în evidență.

Economie 2023-05-09 10:10:07

În luna octombrie, nopţile vor deveni tot mai reci şi în majoritatea zonelor ţării va apărea fenomenul de brumă, se arată în caracterizarea climatică a lunii în curs, publicată de Administraţia Naţională de Meteorologie. Meteorologii precizează că, uneori, din cauza pătrunderii unor mase de aer tropical pe teritoriul ţării, în luna octombrie se mai pot înregistra temperaturi maxime "estivale" ce depăşesc 35 - 38 de grade Celsius.

Economie 2022-10-02 13:03:05

Președintele american Donald Trump a semnat un ordin executiv controversat care permite extinderea mineritului în apele adânci, inclusiv în zone internaționale, reatează BBC. Decizia vizează accesul SUA la minerale rare esențiale pentru industriile de apărare, tehnologie verde și sănătate, dar a atras critici dure din partea Chinei, care acuză Washingtonul că „încalcă dreptul internațional”.

Economie 2025-04-25 18:48:02

Iarna va reveni în acest weekend, iar la munte, unde este deja strat consistent de zăpadă, va continua să ningă, în timp ce temperaturile vor fi ușor sub cele normale acestei perioade, a declarat la Digi24 Elena Mateescu, directorul ANM.

Economie 2023-11-16 12:25:25

Australia ar putea să se confrunte în curând cu o serie de mega-secete care vor dura timp de mai multe decenii, avertizează autorii unui studiu.

Economie 2024-04-02 13:40:09

Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, declară, după moartea lui Aleksei Navalnîi, că sinistra tradiţie a gulagurilor sovietice continuă şi că acesta a fost un simbol al rezistenţei şi o voce puternică pentru libertate şi democraţie. „Sunt convins că sacrificiul său nu a fost în zadar”, mai spune Geoană, transmite News.ro.

Economie 2024-02-16 18:26:06

Miercuri au loc zeci de percheziții în București, Argeș și Ilfov la membrii unei grupări care ar fi dus români la cerșit în Statele Unite. Gruparea a mai fost în trecut trimisă în judecată pentru trafic de persoane.

Economie 2025-05-28 11:54:24