• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-07-25 13:11:25
  • Sursa:
Cum au imbogatit sutele de mii de rusi fugiti din calea razboiului tarile in care s-au stabilit Imagine

Sute de mii de ruși au fugit din țară după ce președintele Vladimir Putin a hotărât să invadeze Ucraina. Armenia, Georgia sau Kârgâzstan au fost statele preferate de academicienii, bancherii și inginerii ruși speriați de consecințele războiului. Iar datele arată că profesioniștii care au părăsit Rusia în prima jumătate de an de la invazie au contribuit substanțial la creșterea economică a țărilor gazdă, depășind estimările Băncii Mondiale.

Primul val de plecări s-a înregistrat imediat după izbucnirea războiului. Aproximativ șase luni mai târziu, odată cu mobilizarea parțială, s-a înregistrat un al doilea mare val de plecări, transmite BusinessInsider.

Chiar dacă Kremlinul respinge aceste cifre, până în octombrie 2022, aproximativ 700.000 de ruși au părăsit țara, potrivit Reuters.

Mulți dintre aceștia s-au stabilit în țările vecine, cu stiluri de viață și culturi similare, locuri în care au putut să își pună pe picioare afaceri noi și să o ia de la capăt, transmite publicația rusă independentă Novaya Gazeta.

PIB-ul din regiunea Caucazului de Sud, care cuprinde Armenia, Azerbaidjan și Georgia, a crescut cu 7% în 2022, arată Banca Mondială - o creștere care a depășit previziunile de 5.6% ale instituției.

PIB-ul Armeniei, supranumită cândva Silicon Valley a Uniunii Sovietice, a înregistrat în 2022 o creștere subită de 12.6%, potrivit Băncii Mondiale, care înaintase  anul trecut o estimare de creștere de 7% pentru această țară.

Suren Parsyan, lector la Universitatea de Stat de Economie din Armenia, a declarat pentru Novaya Gazeta că economia în creștere a Armeniei și cifrele din 2022 se datorează rușilor nou-veniți, în special celor care lucrează în domeniul IT.

Rușii au făcut tranzacții bancare de aproximativ 1.75 de miliarde de dolari în Armenia în 2022, a declarat în ianuarie Martin Galstyan, guvernatorul Băncii Naționale, potrivit News.am din Armenia.

Între timp, PIB-ul Georgiei a urcat cu 10.1% în 2022, mai arată datele Băncii Mondiale, depășind prognoza de creștere de 8.8%.

Transferurile de bani din Rusia au crescut de cinci ori, de la 411 milioane de dolari în 2021 la 2.11 miliarde de dolari în 2022, potrivit datelor furnizate de Banca Națională a Georgiei.

Chiar și economia Kârgâzstanului a crescut cu 7% în 2022, depășind prognoză de 4%, conform cifrelor Băncii Mondiale.

Turcia, un punct fierbinte pentru rușii care fug de război, a înregistrat o creștere economică de 5.6% în 2022, depășind estimările de 4.7%.

Oleg Itskhoki, profesor de economie la Universitatea din California din Los Angeles, a declarat pentru Novaya Gazeta că creșterea PIB-ului în aceste țări arată că rușii nou-veniți aveau economii serioase și erau mai bogați decât localnicii. 

Cu siguranță imigrația nu a avut doar o contribuție pozitivă asupra economiilor.

Pe de altă parte, numărul mare de ruși care au fugit din calea războiului a contribuit, de asemenea, la creșterea inflației, crescând substanțial prețurile la hoteluri și chirii în Kazahstan și Georgia, potrivit datelor furnizate de Bloomberg în septembrie.

Un bărbat în vârstă de 49 de ani din municipiul Giurgiu a fost reținut după ce a fost depistat în trafic fără permis de conducere, a pentru noua oară în ultimii șase ani.

Economie 2023-01-17 20:13:19

Kelly Haston, comandantul unei misiuni inedite organizate de NASA, este mândră că a contribuit la pregătirea unei viitoare călătorii pe „Planeta Roşie”, petrecând 378 de zile închisă într-un habitat care imită condiţiile de pe Marte şi care a fost construit în statul american Texas, informează AFP, potrivit Agerpres. 

Economie 2024-08-11 22:49:57

Aeroportul Vnukovo din Moscova şi-a suspendat duminică zborurile, invocând raţiuni în afara controlului său pe care nu le-a detaliat, a relatat TASS, citată de Reuters.

Economie 2023-08-06 12:28:53

Din ce în ce mai mulți tineri își pierd interesul pentru sex. Potrivit unui sondaj național de sănătate și comportament sexual făcut în SUA, între anii 2009 și 2018 a existat o creștere în rândul adolescenților care nu au raportat nicio activitate sexuală, de la 28,8% până la 44,2%. În același timp, ultimul sondaj privind atitudinile și stilurile de viață sexuală din Marea Britanie a arătat că 16% dintre bărbați și 22% dintre femeile cu vârste cuprinse între 16 și 74 de ani erau inactivi sexual și, pentru majoritatea dintre ei, acest lucru nu reprezinta o problemă, relatează The Guardian. 

Economie 2023-05-08 13:53:58

Oamenii străvechi apreciau geometria şi simetria şi confecţionau intenționat obiecte sferice în urmă cu 1,4 milioane de ani, au concluzionat oamenii de știință în urma analizei unor bile preistorice din piatră. Deși au putut determina intenția, cercetătorii care au analizat pietrele descoperite într-un sit arheologic nu au putut stabili scopul pentru care au fost create.

Economie 2023-09-10 14:55:51

Rușii au anunțat vineri că au cucerit orașul minier Soledar. Anunțul a fost făcut chiar de ministerul rus al Apărării, dar controlul orașului a fost revendicat de liderul mercenarilor Wagner, Evgheni Prigojin. „Orașul a fost cucerit exclusiv de unități Wagner”, a transmis „bucătarul lui Putin”. De cealaltă parte, însă, ucrainenii neagă că au pierdut orașul. „Lupte violente se desfăşoară în continuare”, a anunțat armata ucraineană.

Economie 2023-01-13 21:44:49

Uniunea Europeană a salutat vineri drept „un pas în direcţia cea bună” acordul pentru deblocarea exporturilor de cereale ucrainene semnat la Istanbul cu Rusia şi a făcut apel la „implementarea sa rapidă”. 

Economie 2022-07-22 19:34:46

ACTUALIZARE 18.00 Echipa de răspuns la situaţii de urgenţă a Rafinăriei Petrobrazi a fost mobilizată în urma incendiului declanşat luni după-amiază, a coordonat operaţiunile de asistenţă şi este în contact cu toate autorităţile relevante, potrivit reprezentanţilor companiei.

Economie 2023-05-01 18:09:13