• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2024-01-19 14:47:30
  • Sursa:
Cum au doborat ucrainenii avionul-spion rusesc A-50: Le-au intins rusilor o capcana complexa Imagine

Doborârea avionului-spion rusesc A-50, unul din ultimele aflate în uz, este o lovitură grea pentru armata lui Putin. Cu atât mai mult cu cât, în cursul aceleiași operațiuni, a fost avariat foarte serios și un alt aparat, IL-22, folosit pentru radiocomunicații. Cum au reușit ucrainenii o astfel de lovitură? E o întrebare care îi preocupă pe mulți, iar o primă ipoteză descrie o capcană minuțios întinsă de militarii ucraineni.

Duminică seară, apărarea aeriană ucraineană a doborât un avion radar de avertizare timpurie A-50, un aparat foarte valoros al forțelor aeriene rusești, mai ales că mai sunt foarte puține în uz. Foarte probabil, toate cele 15 persoane aflate la bord au murit. De asemenea, un avion de comandă rusesc IL-22 a fost avariat în același atac.

„Cine a făcut asta?”, au întrebat ironic forțele aeriene ucrainene. Publicația Forbes propune un răspuns la această întrebare, preluând o ipoteză avansată de analistul Tom Cooper - autor al mai multor cărți despre avioanele de război sovietice și rusești.

În primul rând, cu ce au fost doborâte avioanele rusești? Principalii „suspecți” sunt rachetele antiaeriene Patriot PAC-2 cu rază de acțiune de 150 km primite de armata ucraineană sau, mai puțin probabil, rachete Patriot PAC-3 sau S-300, cu rază mai scurtă de acțiune, potrivit sursei citate.

Apoi, cum au reușit să doboare un avion dotat cu radar, construit exact pentru a detecta ținte inamice? Ipoteza propusă este că ucrainenii i-au atras pe ruși într-o capcană atent pregătită.

Analistul citat afirmă că primul pas a fost făcut sâmbătă, când avioanele ucrainene - probabil bombardiere Su-24 - au atacat instalații ale forțelor aeriene rusești din Peninsula Crimeea. „O serie de radare au fost scoase din funcțiune”, a scris Tom Cooper.

Loviturile de sâmbătă, cele mai recente dintr-o serie de raiduri ucrainene asupra apărării rusești din Crimeea, au suprimat acoperirea radar terestră a rușilor, lăsând bateriile de rachete din peninsulă parțial oarbe - în special în nord, unde terenul ar putea masca avioanele, dronele și rachetele ucrainene care se apropie.

Prin urmare, comandanții ruși au făcut un lucru evident, dar stupid: au ordonat ca unul dintre puținele avioane radar A-50 rămase în uz, care în mod normal zboară mult mai la sud, deasupra Mării Azov, să se deplaseze mai la nord, pentru a extinde acoperirea radar asupra Crimeei. Radarul rotativ al unui A-50 poate vedea ținte de mărimea unui avion de la distanțe de circa 320 de kilometri.

Avionul A-50 a fost însoțit de un avion de comandă IL-22, cu aproximativ 10 membri ai echipajului la bord. IL-22 este o platformă de radio-relee, iar echipajul său asistă echipajul A-50, asigurând comunicațiile și transferul de date pentru care A-50 nu dispune de putere și procesare.

Imaginile din satelit și datele radar par să plaseze traiectoria de zbor cea mai nordică a aparatului A-50 deasupra orașului Berdiansk ocupat de ruși, la doar 120 de kilometri de linia frontului. Zona se află în raza de acțiune a singurei baterii de rachete sol-aer Patriot - din cele trei din arsenal - pe care forțele aeriene ucrainene au desfășurat-o de-a lungul frontului sudic.

Miza ucrainenilor era ca să țintească avioanele A-50 și IL-22 fără să se dea de gol cu prea mult timp înainte de atac și fără a sacrifica prețiosul sistem Patriot.

„Tot ce trebuiau să facă ucrainenii era să desfășoare în secret un sistem de rachete adecvat pentru a ținti cele două aeronave de la distanță mare. Poate că acesta a fost unul dintre sistemele S-300. Poate că unul dintre sistemele PAC-2/3”, a scris Tom Cooper, potrivit Forbes.

„Este, de asemenea, posibil ca ucrainenii să fi desfășurat un lansator și un radar, plus echipamente de alimentare cu energie, de la unul dintre cele trei sisteme PAC-2/3, în combinație cu unul dintre radarele lor S-300.”

Există unele dovezi ale prezenței unei echipe S-300 - Patriot în zonă. Un bombardier Su-34 rusesc ar fi detectat pe radarul său o baterie ucraineană S-300 despre care nu se știa până acum, care a devenit activă cu câteva minute înainte de a fi lovite avioanele A-50 și IL-22.

Dacă bateria S-300 a făcut localizarea inițială, aceasta trebuie să fi transferat apoi țintele către o baterie Patriot ascunsă în apropiere.

„Aceasta din urmă și-a pornit radarul pentru doar câteva secunde: suficient de mult timp pentru a obține propriile date de țintire, dar prea puțin pentru ca rușii să detecteze în mod fiabil emisiile sale și să le evalueze ca fiind o amenințare”, a argumentat Tom Cooper.

„Și apoi ucrainenii au început să tragă cu rachetele lor.”

Un minut mai târziu, rachetele au explodat, distrugând aparatul A-50 și avariind IL-22.

„Cu acțiunea de tragere încheiată, echipajele ucrainene S-300 și PAC-2/3 au încetat imediat să mai emită și au început să își împacheteze [sistemele] pentru a le îndepărta și a evita astfel orice posibilă ripostă rusească”, a mai scris Tom Cooper.

Cu un A-50 în minus, forțele aeriene rusești ar putea să mai aibă doar două avioane. Se pare că celelalte șase aparate A-50 au nevoie de modernizare și revizie.

Cu excepția cazului în care forțele aeriene ruse sunt dispuse să riște ultimele două A-50 care pot zbura, trebuie să se împace cu situația că nu pot asigura acoperirea radar deasupra întregii peninsule Crimeea.

Cu alte cuvinte, trebuie să accepte riscul ca forțele ucrainene să continue - și chiar să intensifice - raidurile cu rachete asupra forțelor rusești din peninsulă.

Singura consolare pentru ruși ar putea fi că forțele aeriene ucrainene nu dispun de o rezervă nelimitată de rachete PAC-2, mai observă analistul citat.

Până când Congresul SUA va aproba ajutorul de 61 de miliarde de dolari pentru Ucraina, Kievul ar putea fi nevoit să înceapă să-și raționalizeze rachetele primite ca ajutor militar din Occident.

Pesticide care ucid albinele au fost descoperite în 85% din râurile testate în Anglia, a arătat analiza unor date statistice ale guvernului Regatului Unit, informează DPA şi PA Media, preluate de Agerpres.

Economie 2024-12-02 19:46:27

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a publicat, marţi, pe pagina de internet a instituţiei, rechizitoriul din dosarul „Revoluţiei”. Printre aspectele subliniate se numără faptul că „nu există probe relevante ale existenţei teroriştilor în decembrie 1989”. Volumul 1 al rechizitoriului are 345 de pagini.

Economie 2022-08-16 15:16:47

Ministrul Cercetării, Inovării şi Digitalizării, Bogdan Ivan, a anunţat că „patru dintre serviciile de stare civilă vor fi la un click distanţă - naştere, căsătorie, divorţ şi deces”, datorită proiectului „Sistem Informatic Integrat pentru Emiterea Actelor de Stare Civilă - SIIEASC”, un proiect de anvergură în dezvoltarea serviciilor de e-guvernare realizat de MCID în colaborare cu Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, Autoritatea pentru Digitalizarea României şi Serviciul de Telecomunicaţii Speciale.

Economie 2023-11-01 23:58:18

Poliţia italiană a descoperit în noaptea de luni spre marţi micul imobil dintr-un orăşel din Sicilia unde se ascundea cel mai căutat lider mafiot din lume, Matteo Messina Denaro, arestat luni la Palermo după 30 de ani de căutări.

Economie 2023-01-21 17:49:52

Un număr de 25 de persoane vârstnice au fost găsite, marţi, într-un centru de bătrâni care funcţiona fără autorizaţie în Sectorul 6 al Capitalei, acolo condiţiile de cazare fiind improprii, normele de igienă nerespectate, iar unele alimente erau expirate. Bătrânii, majoritatea nedeplasabili, sunt evaluaţi medical, două femei fiind transportate la spital. Poliţiştii au deschis un dosar penal şi fac cercetări în acest caz.

Economie 2023-07-11 21:04:28

Imagini impresionante au fost surprinse în Harkov, unde zece absolvenți au dansat tradiționalul vals de la sfârșit de liceu în fața ruinelor școlii bombardate de armata lui Putin.

Economie 2022-06-06 14:48:51

Patru ruși care au făcut mai multe fotografii într-o regiune din Norvegia unde există o interdicție în acest sens au fost arestați, a anunțat poliția.

Economie 2022-10-18 09:58:43

Un tânăr de 28 de ani a fost salvat de la moarte de un echipaj de poliţie din comuna Romos, bărbatul fiind găsit într-o pădure la câteva momente după ce a încercat să-şi curme singur viaţa, a informat miercuri Inspectoratul de Poliţie (IPJ) Hunedoara.

Economie 2023-05-24 15:14:18