• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-12-19 11:20:40
  • Sursa:
Cum au ajuns mai multe branduri internationale sa fie boicotate pe nedrept de sustinatorii cauzei palestiniene Imagine

Războiul dintre Israel și gruparea teroristă Hamas a generat o polarizare tot mai mare în rândul internauților, fenomen care a început să se distanțeze de discuțiile sau dezbaterile obișnuite purtate pe rețelele sociale, căpătând o nuanță tot mai violentă. Fie că este vorba de branduri care vând cafea sau haine, mai multe companii au ajuns să fie boicotate la nivel mondial, fiind acuzate că sprijină în mod direct ofensiva Israelului în Fâșia Gaza. Informații fale și scoase din context, imagini interpretate și atribuite în mod intenționat greșit au fundamentat reacțiile agresive și apelurile la boicot lansate de internauții care s-au solidarizat cu suferința palestinienilor la adresa unor lanțuri comerciale celebre din întreaga lume.

Starbucks și Zara sunt printre cele mai cunoscute branduri boicotate de susținătorii cauzei palestiniene, care susțin că cele două mărci și-au arătat sprijinul fățiș pentru Israel în războiul declanșat în Gaza. Însă de prea puține ori internauții verifică dacă valul de ură pe care îl îndreaptă către aceste multinaționale este într-adevăr fundamentat pe considerente reale. 

O înregistrare video în care se văd mormane de haine Zara aruncate în Times Square, New York, a devenit virală pe rețelele sociale, cu scopul de a boicota o campanie publicitară controversată a brandului. Spotul a fost vizionat de milioane de ori pe platforma X (Twitter).

"După ce Zara a făcut o reclamă lipsită de respect la adresa conflictului din Gaza, americanii își aruncă toate hainele Zara în fața magazinului", a susținut un utilizator X, recunoscut pentru răspândirea de informații false.

Povestea a început pe la jumătatea lunii decembrie, când Zara a lansat o campanie pe care unii au catalogat-o drept batjocură la adresa suferinței palestinienilor, din cauza molozului din fotografii și a ceea ce păreau a fi saci pentru cadavre de culoare albă.

Deși conceptul campaniei a fost gândit cu mult înainte de atacul teroriștilor de la 7 octombrie și războiul Hamas-Israel, Zara a renunțat rapid la aceasta, explicând că ședința foto a avut loc în vară și prezentând scuze.

Căutând cu atenție sursa videoclipului din Times Square distribuit masiv, jurnaliștii euronews au descoperit clipul original. Acesta a fost postat în noiembrie 2023 și nu are vreo legătură cu conflictul.

Videoclipul a fost postat pe contul oficial al platformei de modă second-hand Vestiaire Collective.

Compania a anunțat la acel moment că interzice 30 de branduri fast fashion în magazinul său, printre care se număra și Zara.

Purtătoarea de cuvânt a magazinului multibrand Vestiaire Collective a declarat pentru AFP că o agenție franceză specializată în inteligență artificială a creat videoclipul.

Ea a explicat că acest clip a fost postat "cu aproape o lună" înainte ca Zara să lanseze campania care i-a atras oprobriul și a fost doar o inițiativă îndreptată împotriva industriei fast fashion, nicidecum un boicot la adresa Zara.

Într-o înregistrare video postată pe Instagram la începutul lunii decembrie, o femeie susține că lanțul de cafenele a trebuit să plece din Maroc din cauza protestelor.

"Pentru cei care spun că boicotul nu funcționează, Starbucks pleacă din Maroc... Clar din cauza profiturilor tot mai scăzute generate de protestele pro-palestiniene din tot Marocul", a spus aceasta.

Ea a menționat drept sursă un articol publicat în New Arab, care pretindea că atât Starbucks, dar și H&M părăsesc Marocul "din cauză că cererea pentru aceste produse a scăzut pe fondul boicotului".

Totuși, informația nu a fost confirmată de companie și niciuna dintre publicațiile citate - Maroc Hebdo sau New Arab - nu a adus dovezi în sprijinul afirmațiilor făcute.

Mai mult, ulterior, New Arab și-a actualizat articolul, incluzând declarații ale purtătorului de cuvânt al Starbucks în Maroc, care neagă că brandul părăsește țara, confirmând că toate cele 18 cafenele Starbucks vor continua să funcționeze.

Potrivit AP, la scurt timp după izbucnirea războiului dintre Israel și Hamas, un cont de Twitter asociat sindicatului Starbucks Workers United a scris un mesaj în sprijinul Palestinei.

Starbucks a intentat un proces împotriva sindicatului din cauza postării, spunând că aceasta a înfuriat sute de clienți și a adus deservicii companiei.

Răspunsul radical al Starbucks i-a determinat pe unii susținători ai brandului să boicoteze lanțul de cafenele.

Un tablou al artistului austriac Gustav Klimt, considerat pierdut în ultimii 100 de ani, va fi scos la licitaţie la Viena, transmite BBC.

Economie 2024-04-24 11:23:33

Regele Charles al III-lea, în vârstă de 75 de ani, a fost internat vineri la un spital din Londra pentru a fi operat de o hipertrofie benignă de prostată, a anunțat vineri Palatul Buckingham. Presa britanică scrie că regele a vizitat-o pe Kate înainte de intervenție, relatează AFP, preluată de News.ro.

Economie 2024-01-26 13:14:17

Europarlamentarul Dacian Cioloș a declarat joi, la Interviurile Digi24.ro, că Paul Stănescu l-a executat pe Ionuț Lupu, fostul șef APIA, prin ministrul Agriculturii, Florin Barbu, pentru că baronul PSD are „anumite interese”.

Economie 2024-02-22 16:01:16

Ţările membre ale NATO nu furnizează "suficiente muniţii" pentru Ucraina, iar acest lucru are "consecinţe în fiecare zi pe câmpul de luptă", a avertizat joi secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice, Jens Stoltenberg, citat de France Presse, scrie Agerpres.

Economie 2024-03-14 15:50:08

În Maramureș, vechile tradiții sunt restaurate cu ajutorul unor meșteri veniți tocmai din... Japonia. Aceștia au reușit să repare, zilele trecute, o vâltoare, locul în care localnicii își spălau rufele în apa din râu. Pentru a salva „mașina de spălat” a naturii, veche de 30 de ani, muncitorii au folosit o tehnică japoneză de imbinare a lemnului.

Economie 2024-12-09 20:19:07

În primele opt luni ale anului, perioada ianuarie-august 2023, Ucraina a exportat 9,2 milioane de tone de cereale prin portul Constanţa, mai mult decât în tot anul 2022. Ritmul livrărilor a încetinit, pe măsură ce atacurile ruseşti asupra porturilor de la Dunăre s-au intensificat, conform Reuters, preluat de Agerpres.

Economie 2023-09-15 15:45:28

Armata Taiwanului a anunțat, marți, noi planuri pentru a-și suplimenta forțele – va permite femeilor să se alăture forțelor de rezerviști ca voluntare pentru prima oară, în condițiile în care temerile cu privire la o invazie lansată de China se adâncesc, relatează CNN.

Economie 2023-01-18 16:36:09

Rechinii din specia Marele Alb au dispărut în mod misterios din apropierea coastei Africii de Sud, iar oamenii de știință ar fi găsit motivul, scrie South China Morning Post.

Economie 2022-10-06 11:39:59