La 37 de ani de la dezastrul de la Cernobîl, animalele care trăiesc în apropierea centralei continuă să-i uimească pe oamenii de știință.

Aceștia încearcă să afle cum au supraviețuit și s-au înmulțit câinii într-un loc din care a dispărut viața. Au făcut mai multe teste ADN și au stabilit că animalele au suferit mutații genetice importante. Unele sunt expuse unor niveluri de radiații de mii de ori mai mari față de cele obișnuite, așa că trăiesc trei-patru ani, nu 15 cum ar fi normal.

În plus, oamenii de știință au observat că diferitele populații de câini de la Cernobîl au semnături genetice distincte, care identifică zona din care provin. Dar nu sunt singurele animale afectate de accidentul nuclear: broaștele și-au schimbat culoarea din verde, în negru - un răspuns la radiații pentru că melanina, responsabilă pentru culoarea închisă, poate tempera unele efecte ale acestora.

Pe 26 aprilie 1986, reactorul 4 al centralei nucleare Cernobîl din Ucraina a explodat, după șir de erori umane, provocând cel mai grav incident din istoria nucleară civilă. Explozia s-a produs noaptea, la 1:23, și a fost urmată de un incendiu puternic. Acoperişul reactorului 4, greu de o mie de tone, a fost aruncat în aer, şi 190 de tone de substanţe radioactive au ajuns la peste 1.000 de metri în atmosferă, iar apoi au fost purtate de curenţii de aer pe distanţe imense. Puţini au fost cei care au ştiut ce s-a întâmplat atunci. Secretomania regimului sovietic a făcut ca pericolul imediat să nu fie cunoscut de populaţie.

Abia la 36 de ore de la dezastru au început evacuările în Pripiat, o localitate cu 50.000 de locuitori, situată la un kilometru şi jumătate de centrală. În mai puţin de două zile, norul care purta particule radioactive, de 200 de ori mai puternice decât bombele atomice de la Hiroshima şi Nagasaki, a cuprins tot nordul Europei. Totodată, suprafațe mari din Ucraina, Belarus și Rusia au fost puternic contaminate, fiind evacuați peste 300.000 de oameni.