Larisa Kalik are 21 de ani și până acum patru ani a locuit în Transnistria. Acum scrie despre viața tinerilor în armată și fotografiază direct de pe front dezastrul din Ucraina. S-a mutat acolo în 2020, după ce autoritățile de la Tiraspol i-au deschis dosar penal și au acuzat-o de extremism. Doi ani mai târziu, cu câteva zile înainte de invazia rusă, Larisa a povestit într-un interviu pentru Digi24 ce a însemnat pentru ea viața într-o Transnistrie fără viitor.
Cum a fost să crești în Transnistria și cum vezi ultimele știri privind posibila anexare din partea Rusiei?
Larisa Kalik - fotojurnalistă: Experiența mea este doar povestea mea personală și nu cred că e o nouă experiență, încă cred că nu e tocmai corect să judec acest loc doar după povestea mea. Pentru mine personal a fost interesant și a fost cam nedrept aș zice, pentru că m-am simțit singură acolo. Și să fiu sinceră, se simte că nu există un viitor. Pentru că atunci când ești adolescent nu ai prea multe opțiuni pentru un viitor. Dacă nu ai îndeajuns de mulți bani, de exemplu, poți merge în Rusia. Dar dacă vrei să găsești un alt drum pentru tine, este foarte, foarte greu.
Pentru că diplomele de la școală reprezintă doar niște hârtii, pentru că această țară nu există. Deci dacă vrei să înveți în străinătate este foarte greu. Dacă vrei să te muți în altă parte este foarte greu, pentru că de obicei un salariu în Transnistria este 200-300 de dolari. Deci, dacă vrei să te muți în altă parte, este aproape imposibil. Când eram adolescentă, îmi doream doar să plec din acest loc, să mă mut de aici, să fac ceva cu viața mea. Dar, din nou, atunci când ești acolo, nu simți că ai un viitor și nimănui nu-i pasă cu adevărat de tine pentru că nu ești cetățeanul unei țări, pentru că ești din Transnistria.
Pentru mine a fost trist, dar tot poţi să găseşti elementele dintr-o viaţă normală, prieteni şi zile normale la şcoală, lucruri obişnuite. Dar, chiar şi aşa, atunci când te gândeşti la viitor, e cam trist.
Transnistria este o fâșie de 4100 de kilometri pătrăți, ce se întinde pe malul stâng al Nistrului. Oficial, este parte a Republicii Moldova. Dar regiunea este separatistă de dinaintea căderii Uniunii Sovietice. Mulți analiști consideră Transnistria ultima rămășiță a URSS, din cauza sărăciei, corupției și simbolurilor de origine sovietică. Steagul roșu-verde-roșu al Transnistriei este steagul republicii sovietice socialiste moldovenești. La Chișinău, a fost înlocuit cu actualul tricolor albastru-galben-roșu, dar la Tiraspol, drapelul sovietic trăiește.
Transnistria, zonă locuită majoritar de etnici ruși și ucraineni, s-a separat de Moldova în 1990 și s-a declarat republică sovietică, înainte de căderea Uniunii Sovietice. Era zona care dorea să rămână cu Moscova, când restul Basarabiei părea că merge către reunirea cu România. Gorbaciov a anulat decizia luată la Tiraspol, dar nu a făcut prea multe ca să refacă unitatea republicii sovietice moldovenești. Un război în toată regula a izbucnit între Chișinău și Tiraspol în 1990.
Luptele au ținut până în 1992. Transnistria a fost sprijintă de voluntari ruși și ucraineni, plus direct de Armata Rusă. Printre cei care au luptat pentru Tiraspol sunt Dmitri Rogozin, fost șef al Roscosmos, și Igor Girkin, omul care a condus lupta separatiștilor din Donbas din 2014. Implicarea directă a Moscovei a tranșat conflictul. Un armistițiu a fost agreat pe 21 iulie 1992, acord care ține și acum. Transnistria și-a păstrat independența autoproclamată dar nerecunoscută. Trupe ruse au rămas pe teritoriul din stânga Nistrului.
De atunci și până acum, situația a rămas aproape la fel. Transnistria și Republica Moldova s-au dezvoltat separat. În 2003, Moscova a încercat să federalizeze țara, astfel încât Tiraspol să aibă drept de veto pentru deciziile de la Chișinău, dar așa numitul plan Kozak a fost respins de Moldova. În 2006, transnistrenii au votat pentru apilirea la Rusia dar Moscova nu a recunoscut vreodată regiunea separatistă. Conflictul transnistrean este unul dintre conflictele înghetațe din spațiul ex-sovietic.