Șase fragmente ale Lunii pot orbita pentru scurt timp în jurul Pământului, la un moment dat, înainte de a se deplasa în jurul Soarelui, sugerează o nouă cercetare, citată de jurnaliștii publicației Live Science. Însă dimensiunea mică și ritmul rapid cu care se deplasează aceste „mini-Luni” le fac dificil de observat.

Atunci când obiectele cosmice se ciocnesc de Lună, acestea stârnesc „o ploaie de materie”, dintre care o parte reușește să scape în spațiu. Majoritatea reziduurilor se mișcă rapid și au un diametru mai mic de 2 metri. Cea mai mare parte a materialului lunar ajunge pe orbită în jurul Soarelui, care exercită o atracție mai mare din punct de vedere gravitațional. Însă o parte dintre aceste resturi pot fi trase ocazional pe o orbită în jurul Pământului înainte de a se întoarce în jurul Soarelui, au explicat cercetătorii, într-un studiu publicat în revista Icarus.

Reprezintă „un fel de dans, în care partenerii se schimbă în mod regulat și uneori părăsesc ringul pentru o vreme”, a declarat Robert Jedicke, cercetător la Universitatea din Hawaii și autor principal al studiului, pentru Space.com prin e-mail.

Deși Uniunea Astronomică Internațională nu are o definiție oficială, cercetările anterioare au sugerat că o „mini-Lună” ar putea fi un obiect care este cel puțin temporar legat de Pământ, face cel puțin o revoluție în jurul planetei și este mai aproape de aproximativ patru ori distanța Pământ-Lună la un moment dat pe orbita sa.

„Mini-Lunile” pot proveni de oriunde din sistemul solar, dar un studiu din 2018 a sugerat că majoritatea provin din regiunea centurii de asteroizi, între orbitele lui Marte și Jupiter. Totuși, apariția recentă a „mini-Lunilor” de pe Lună pune sub semnul întrebării această constatare.

În 2016, telescopul de cercetare a asteroizilor Pan-STARRS1 din Hawaii a reperat un obiect din apropierea Pământului, cu o lățime cuprinsă între 40 și 100 de metri, identificat drept Kamo'oalewa, care orbita în jurul Soarelui, în sincron cu Pământul. Studiile ulterioare au arătat că Kamo'oalewa a reprezentat o „felie” de Lună, „excavată” în urma ciocnirii care a format craterul Giordano Bruno.

La începutul acestui an, astronomii au anunțat că un al doilea satelit terestru temporar pare să aibă o origine lunară. Descoperit anul trecut, obiectul - denumit 2024 PT5 - seamănă mai mult cu Luna decât cu un asteroid.

Împreună, aceste două obiecte sugerează că Luna ar putea da naștere propriilor săi sateliți mici. Așadar, Jedicke și colegii săi au decis să calculeze câte „mini-Luni” ar putea exista. Bazându-se pe simulări ale comportamentului particulelor aruncate de Lună, ei au descoperit că multe dintre particulele aruncate în spațiu ar putea fi captate cel puțin temporar de Pământ, iar aproximativ o cincime dintre acestea ar putea deveni „mini-Luni”.

Noile descoperiri preconizează că 6,5 sateliți născuți pe Lună ar putea înconjura Pământul în același timp. Obiectele individuale sunt schimbătoare; dacă ar putea fi numărate astăzi și apoi din nou peste un an, unele ar fi obiecte noi. O „mini-Lună” tipică dansează în jurul Pământului timp de aproximativ nouă luni, în medie, a spus Jedicke, iar aceste „mini-Luni” sunt în mod constant reaprovizionate din materialul care călătorește pe o orbită asemănătoare Pământului.

Dar când vine vorba de a stabili numărul de „mini-Luni” prezis, Jedicke a avertizat că incertitudinea este „uriașă - sunt multe ordine de mărime”. Acest lucru se datorează multor necunoscute, inclusiv dimensiunea craterului format în urma unui impact și dimensiunea și distribuția vitezei materialului ejectat.

„Dacă ar exista atât de multe obiecte temporar legate, studiile telescopice ar detecta probabil mai multe dintre ele”, a spus Jedicke. „Deci predicția nominală este aproape sigur greșită. Asta este știința”.

Deoarece știința se bazează pe informații noi, identificarea mai multor „mini-Luni” și o mai bună înțelegere a distribuției dimensiunilor acestora vor contribui la rafinarea acestei predicții și vor oferi noi informații despre procesul de formare a craterelor, arată Live Science.

Din cauza dimensiunilor lor, micile Luni temporare sunt dificil de identificat. Problema este legată atât de mărimea, cât și de viteza lor. Întrucât majoritatea fragmentelor au un diametru cuprins între 1 și 2 m, chiar și cele mai experimentate instrumente au dificultăți în a le detecta. Jedicke le compară cu o mașină sau un SUV.

„Detectarea obiectelor în acest interval de mărime înseamnă că trebuie să fie aproape, astfel încât să fie luminoase, dar dacă sunt aproape, înseamnă că, de asemenea, par să se miște rapid pe cer”, a spus Jedicke. „Este incredibil că sondajele telescopice moderne au capacitatea de a detecta obiecte atât de mici până la milioane de kilometri distanță.”

Atunci când „mini-Lunile” sunt suficient de aproape pentru a fi văzute, mișcarea lor rapidă poate lăsa dâre, mai degrabă decât pete, pe cer. „Urmele sunt mai greu de identificat de către algoritmii computerizați”, a spus Jedicke.

Citește și Un asteroid masiv riscă să se ciocnească cu Luna. Efectele pentru Terra: sateliții vor fi în pericol, ploaie de stele spectaculoasă

Dar nu totul este pierdut. Noua cercetare sugerează că 2020 CD3 a fost vizibilă pentru Catalina Sky Survey în doar două din cele aproximativ 1.000 de nopți în care obiectul a fost în raza de acțiune. Detectarea reușită este de bun augur pentru observațiile viitoare. Odată ce obiectele au fost identificate, urmărirea devine mai ușoară, deoarece astronomii știu unde și când să caute „mini-Lunile”.

Acești vizitatori de scurtă durată ar putea avea, de asemenea, aplicații comerciale interesante, deoarece ar necesita cea mai mică cantitate de combustibil pentru a le vizita, a declarat Jedicke. În loc să zboare spre centura de asteroizi pentru a extrage apă, minerale și alte elemente dezirabile din punct de vedere comercial, companiile ar putea găsi modalități de a prinde tranzienții în timp ce aceștia orbitează scurt Pământul.

Din punct de vedere științific, „mini-Luni” și semenii lor „pot ajuta la dezvăluirea modului în care sistemul solar s-a format și continuă să evolueze”, a spus Jedicke. Înțelegerea modului în care resturile lunare au fost aruncate de pe Lună în timpul unui impact poate ajuta cercetătorii să înțeleagă și să estimeze mai bine daunele cauzate de impactul asteroizilor cu Pământul.