După ce a fost audiată de procurorii DIICOT, Ioana Băsescu a fost pusă sub acuzare pentru sprijinirea grupului infracțional. În același dosar este vizată și Andreea Cosma, fiica fostului președinte al Consiliului Județean Prahova. Cele două sunt acuzate de procurorii DIICOT că ar fi legalizat o parte dintre documentele folosite de grupare pentru a înșela o parte dintre clienți.
În lista celor care au sprijinit această grupare infracțională se numără și alți notari, dar și avocați.
Referatul procurorilor arată că Ioana Băsescu ar fi pus un client să semneze o clauză prin care se obliga să nu vorbească negativ în public despre compania Nordis. Mai mult de atât, martorul povestește că a întrebat-o pe fiica fostului președinte dacă este legal ca notarul să semneze o promisiune pentru un imobil aflat la un etaj, pentru care nu există autorizație de construire. Păgubitul a mai declarat în fața procurorilor că Ioana Băsescu ar fi știut că același apartament ar fi fost promis mai multor persoane.
„În conținutul promisiunii am identificat o clauză care m-a deranjat și anume cea care îmi interzicea să fac remarci negative în public la adresa Nordis” se arată în referatul DIICOT.
„Notărița mi-a zis că acesta este formatul agreat de semnare cu toată lumea”, potrivit referatului.
„Am întrebat-o dacă e în regulă să semneze notarul o promisiune pentru un imobil aflat la un etaj pentru care nu exista autorizație de construire. Răspunsul ei a fost că pot să cumpăr sau nu. Am luat decizia să cumpăr. Pentru același apartament am semnat un act adițional la promisiunea inițială. Consider că notarul trebuia să aibă cunoștință cu privire la faptul că același apartament a fost vândut către un nou cumpărător”, se mai arată în referatul DIICOT.
Citește și: VIDEO Nordis, o fraudă de milioane în familie. Cum și-au implicat soții Vicol-Ciorbă rudele în schemă
