• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2022-12-12 16:14:32
  • Sursa:
Cum a scos Ben Oni Ardelean „egalitatea de gen” dintr-o declaratie a Parlamentului: „Binaritatea umana milenara este atacata” Imagine

Controverse în Parlament, chiar între liderii PNL, în urma unei declarații a Legislativului prin care ar fi trebuit susținută „egalitatea de gen”. Declarația, care a fost pusă luni pe ordinea de zi a plenului, a întâmpinat o opoziție puternică din partea grupului „cpf-ist” din PNL. Lideri precum Ben Oni Ardelean sau Robert Sighiartău au fost nemulțumiți că declarația promovată de colega lor, președinta Senatului Alina Gorghiu, susținea „egalitatea de gen”. 

Potrivit unor surse din PNL, pe grupurile interne ale partidului, Ben Oni Ardelean a acuzat-o pe Alina Gorghiu că „promovează drepturile LGBT”, pentru că a propus adoptarea de către Parlament a unei declarații „privind consolidarea egalităţii de gen în România”.

Deși în declarația respectivă se precizează că scopul acesteia este „încurajarea participării depline şi egale a femeilor la activităţile politice, economice şi sociale”, Ben Oni Ardelean spune, într-un mesaj intern consultat de Digi24.ro, că este o declarație care afectează „binaritatea umană milenară”.

„Poate genera ulterior la nivel normativ haos la nivel social, instituțional, administrativ și juridic, datorită faptului că binaritatea umană milenară este atacată, creându-se în mod artificial (la nivel de reglementare) o serie de multe alte „genuri” (pe lângă cel de bărbat și femeie) sub formă de construct social (conceptualizare pur ideologizată!), cu drepturile aferente și obligațiile corelative ale societății, ajungându-se astfel la situații hilare și tragice, în care, de exemplu, cuvântul „mamă” poate fi discriminatoriu (motiv pentru care se recomandă scoaterea lui din limbajul oficial!) sau acest cuvânt poate fi atribuit unui bărbat sau unei persoane care nu se consideră nici bărbat, nici femeie”, se arată în mesajul transmis de deputatul PNL colegilor din partid. 

„Întradevar (sic) este doar o declarație, dar care are efecte, dacă nu morale, cel puțin electorale, așadar cred că trebuiesc clarificate aceste concepte înainte de a le operaționaliza normativ”, le-a mai scris acesta.

Ulterior, după presiunile făcute în partid de grupul ultraconservator, declarația a fost modificată și înlocuită sintagma „egalitate de gen” cu „egalitate de șanse”. Din declarație a fost eliminată și sintagma „nerespectarea drepturilor reproductive”, la presiunea acelorași lideri PNL. Declarația a fost ulterior adoptată de Parlament. 

S-au înregistrat 235 de voturi pentru, 24 - împotrivă şi 5 abţineri; 3 parlamentari nu au votat.

În textul declaraţiei se precizează necesitatea aplicării unui cadru legislativ care să promoveze accesul egal la mandatele de reprezentare politică sau la responsabilităţile profesionale şi poziţiile de conducere şi sprijinirea eliminării tuturor formelor de inegalitate de gen, precum violenţa împotriva femeilor şi fetelor, căsătoria timpurie şi forţată, lipsa de echitate la angajare şi diferenţa salarială între femei şi bărbaţi sau participarea inegală la luarea deciziilor private şi publice.

Totodată, sunt îndemnaţi toţi actorii politici şi instituţionali să contribuie la participarea semnificativă a femeilor în toate domeniile de activitate şi la toate nivelurile de decizie.

Aşa-zisul „ministru de externe” de la Tiraspol, Vitali Ignatiev, a declarat că „militarizarea şi înarmarea Republicii Moldova nu este o decizie constructivă”, după anunţul Chișinăului că va primi transportoare blindate Piranha din partea Germaniei.

Economie 2023-01-10 15:30:33

Situație revoltătoare într-o comună din Maramureș! Localnicii au primit ajutoare alimentare plătite cu bani de la Uniunea Europeană, iar prin pungile de orez au găsit insecte. Prefectura Maramureș a deschis deja o anchetă și va verifica toate pachetele din acest program.

Economie 2022-12-16 12:59:39

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, marţi, în cadrul Adunării Generale a ONU, că provocările din prezent, precum impactul schimbărilor climatice şi pierderea biodiversităţii, insecuritatea energetică, lipsa accesului la alimente şi educaţie şi inechităţile sociale, devin din ce în ce mai grave şi necesită răspunsuri şi soluţii.

Economie 2022-09-20 23:46:01

Spectacol în centrul Chișinăului după victoria Republicii Moldova de la Bruxelles. Sute de oameni au venit să se bucure că țara lor va începe discuțiile de aderare la Uniunea Europeană.

Economie 2023-12-18 00:56:09

Fostul președinte american Joe Biden a fost diagnosticat cu o formă agresivă de cancer de prostată, a anunțat duminică biroul său, citat de Sky News. Boala a fost depistată în urma unor investigații medicale efectuate recent, după apariția unor simptome severe.

Economie 2025-05-19 06:08:35

Candidata USR la alegerile prezidenţiale, Elena Lasconi, a declarat, marţi, că susţine reformarea Curţii Constituţionale astfel încât numirile judecătorilor în această instituţie să fie făcute „live”, iar cei numiţi să nu aibă carnet de partid şi să fie profesionişti, menţionând şi că doreşte să scoată „merele stricate” din justiţie.

Economie 2025-04-29 21:07:57

O fată de 13 ani din Giurgiu a ajuns la spital, după ce a fost înjunghiată de un tânăr din București, cu 7 ani mai mare. La scurt timp de la comiterea faptei, suspectul a fost prins de polițiști și a fost dus la audieri, scrie news.ro.

Economie 2024-04-11 15:36:34

Douăzeci și nouă de lideri străini vor participa la Parada Victoriei de la Moscova, la 9 Mai, a declarat consilierul prezidențial rus Iuri Ușakov, citat de TASS.

Economie 2025-05-06 19:11:07