Când s-a dus la aeroport să își întâmpine părinții, Alexander Hurst a reușit să păstreze secretul câștigurilor pe care le obținuse într-un timp record doar până în parcare, acolo unde nu a mai putut rezista și le-a dezvăluit marea știre: „Așadar, am transformat 15.000 de dolari în 1,2 milioane de dolari în ultimul an.”
Părinții lui Hurst s-au oprit și l-au privit în liniște. „Te-ai drogat?” l-a întrebat mama sa, cuprinsă de anxietate. Tatăl său nu zicea nimic. Hurst a trebuit să le arate contul de investiții pe telefon ca părinții să îl creadă.
Tăcerea tatălui lui Hurst era mai degrabă acuzatoare și a fost mai greu de confruntat – ca și când succesul fiului i-a dat peste cap dintr-o dată concepția despre viață.
Ambii săi părinți au depus jurăminte de sărăcie la nuntă, filosofia lor fiind „trăiește simplu pentru ca alții pur și simplu să trăiască”. Aceștia nu dețin nicio proprietate și și-au dedicat viața în scopul justiției sociale și în detrimentul bunurilor materiale și a unor pensii însemnate.
„Dar dacă își făcea griji că nu o să mai știe cum să se raporteze la un fiu care acum era bogat, nu ar fi trebuit”, a scris Hurst pentru The Guardian. „În niciun caz despre bani, pentru că în doar patru săptămâni, majoritatea s-a dus. Într-un singur an, cifrele au venit, au dansat și au dispărut.”
„Ceea ce a durat mai mult a fost să îmi revin după ce [banii] aproape că m-au transformat într-un nenorocit”, a mai scris Hurst.
În lumea burselor, ai nevoie de bani ca să faci bani. Deci, ce poți să faci dacă nu ai prea mult de la început? Îți verși puținul pe care îl ai în tranzacții pentru care te împrumuți prea mult, rareori strălucitoare, uneori nebunești, care sunt undeva între jocuri de noroc și investiții.
Să-i spunem capitalismul disperării generației milenialilor – acolo am ajuns în februarie 2020, chiar înainte ca pandemia să devasteze lumea.
Împrumutul meu din perioada de pandemie pentru 12.500 de dolari (aproximativ 15.000 de dolari la acea vreme) a fost prima mea experiență cu datoriile.
Mi-am adus aminte de criza financiară din 2008-09 și m-am gândit la valul de necunoscute care avea să ne lovească și să ne tragă pe toți în apă. Banii erau doar o geamandură în ocean, o vestă gonflabilă, nisip moale pe care să te sprijini.
Hurst a decis să parieze pe navele de croazieră – până la urmă, ce putea fi mai expus la anularea călătoriilor și fricile legate de un virus global? „Să faci bani mizând împotriva pieței părea dubios din punct de vedere moral, pe de altă parte să faci bani pe seama prăbușirii industriei croazierelor – nocivă pentru mediu, exploatatoare și plină de cazuri de evaziune fiscală – părea să schimbe echilibrul moral la 'neutru'”.
Pe timpul pandemiei, forumul de Reddit „WallStreetBets” a devenit pentru Hurst jurnalul său financiar și o sursă de catharsis și divertisment. Printre milioanele de membri ai forumului, majoritatea bărbați educați și cu vârste între 18 și 35 de ani, se numără și câțiva care au devenit la rândul lor legende.
Utilizatorul u/ControlTheNarrative a descoperit o eroare în apicația de investiții și tranzacții la bursă Robinhood despre care un alt utilizator, u/MoonYachts, a spus că a folosit-o pentru a transforma acțiuni în valoare de 4.000 de dolari în acțiuni de 1 milion de dolari.
„Între meme și alte exemple ale culturii internetului, a existat și o iluzie de control. Situația globală era copleșitoare și cu toate că piața era plină de schimbări de zi cu zi pe care nu le puteam inflența, îmi apucasem banii cu ambele mâini și făceam alegeri cu ei. Alegeri care au avut rezultate clare și imediate”, a scris Hurst.
Odată cu venirea primăverii, industria croazierelor era devastată, iar portofoliul lui Hurst arăta entuziasmant. Soldul la sfârșitul lunii mai 2020 era de 101.075,61 de dolari.
Până în luna decembrie, portofoliul cândva firav al lui Hurst valora acum 250.000 de dolari, după ce acesta își diversificase acțiunile „în tot felul de investiții speculative și riscante”.
Un prieten de facultate i-a sugerat că ar trebui să își vândă acțiunile, dar Hurst se simțea prea competitiv și imbatabil. „Hai să vedem cine ajunge primul la un milion”, i-a scris acesta; după ce și-a atins obiectivul, Hurst și-a propus să cumpere acțiuni în companii stabile și legitime.
Contul său de investiții i-a acaparat toată viața. Hurst se culca și se trezea cu ochii în telefon, urmărind evoluțiile pieței și a acțiunilor sale. Între timp, a abandonat romanul pe care îl începuse, și-a pierdut o parte din prieteni și a ajuns mai preocupat de bani decât de prietena pe care o avea la acea vreme. Relația s-a terminat înainte de sfârșitul anului.
La câteva zile după ziua de Crăciun, valoarea contului său s-a mărit de 10 ori. „Când portofoliul meu a trecut de 300.000 de dolari am început să simt personal realitatea palpitantă a modului în care banii dau naștere la bani”, a scris Hurst.
Până la începutul lunii ianuarie, Hurst ajunsese la 500.000 de dolari – o sumă de bani cândva greu de imaginat, dar care în acel moment i se părea un număr oarecare, precum niște puncte pe care le câștigase în cel mai entuziasmant joc video pe care l-a jucat vreodată.
După ce pariase mai mult pe energia alternativă, la sfatul unui prieten, a început să investească în GameStop. Ceea ce a început ca o investiție devenise un simplu joc de noroc în care Hurst paria pe lucruri despre care nu-i păsa aproape deloc.
Portofoliul său, care urcase între timp la 1,2 milioane de dolari, a început să facă salturi uriașe la care nici Hurst nu se aștepta. Într-o oră, a ajuns la 1,3 milioane, apoi la 1,5 și 1,6. „M-am gândit să vând, dar nu am făcut-o. Eram într-o stare de euforie totală.”
În acea după-amiază, valoarea investițiilor sale au coborât din nou la 1,1 milioane de dolari. „Câștigasem o sumă extraordinară de bani, dar mintea mea era furată de acea jumătate de milion pe care i-am ratat pentru că nu am vândut”.
Idiotule, ai așteptat prea mult, trebuia să vinzi.
Hurst a vândut acțiunile pe care le deținea în GameStop, însă două zile mai târziu, acestea au făcut un nou salt până la valoarea de 400 de dolari pe acțiune. În loc să se bucure de banii pe care îi făcuse, Hurst se gândea la ceea ce a pierdut.
2,5 milioane de dolari. Idiotule, ai vândut prea devreme, de ce ești așa de fraier, ai pierdut [șansa să câștigi] 2,5 milioane.
Hurst trecea prin ceea ce Alexander Blaszczynski, psiholog la Universitatea din Sidney și specialist în tratarea dependenței de jocurile de noroc, numește o schimbare în „schema cognitivă”.
„Odată cu câștiguri repetate, schemele cognitive preia noțiunea că persoana are aptitudini personale în luarea deciziilor corecte, iar câștigurile vor continua pe aceeași traiectorie ascendentă”, a explicat Blaszczynski.
Câștigurile pe care le obținuse Hurst i-ar fi putut oferi o viață sigură pentru cel puțin câteva decenii, dacă le-ar fi investit cu înțelepciune în active sigure, producătoare de dividende cu care ar fi putut să-și finanțeze la nesfârșit un stil de viață modest.
În schimb, Hurst a devenit și mai agitat decât a fost atunci când avea mult mai puțin. Își dorea o viață de lux, iar pentru asta 1,2 milioane de dolari nu erau destul.
„Nu, m-am gândit că aveam nevoie de 2,5 milioane de dolari și nu aveam de gând să aștept. Nu 18 luni, nu un an. Vara următoare, mi-am jurat, voi fi cel care organizează petreceri cu barbecue pe terasa de pe acoperiș”, a scris Hurst.
„Lăcomia este un drog dat naibii – sau poate doar o boală. Este o himeră, un distrugător de visuri”, a scris Hurst.
În loc să-i cumpere tatălui său o dubiță de transport de 25.000 de dolari – o simplă eroare de aproximare în comparație cu cei 1,2 milioane de care dispunea – Hurst a preferat să reinvestească tot ceea ce câștigase în „lucruri stupide, supraevaluate și de mare risc”.
Investițiile pe care Hurst le-a făcut în companii din domeniul energiei alternative și mașini electrice s-au prăbușit rapid odată ce bula speculativă s-a spart, până când valoarea portofoliului său a ajuns la 250.000 de dolari
„Pe măsură ce pierderile continuă să depășească valoarea câștigurilor, apar noi obiective: voi continua până când o să recâștig măcar 1,5 milioane și apoi mă opresc”, a spus Blaszczynski despre psihologia pariorului.
Acest proces continuă până când individul ajunge într-un punct în care a pierdut mare parte din câștiguri, începe să regrete și este deznădăjduit și decide că din moment ce a pierdut așa de mult, ar face bine să continue într-un mod de autodistrugere alimentat de dorința deșartă că ar putea să fie norocos și să înceapă să câștige din nou, a explicat psihologul.
„În nebunia mea financiară inimaginabilă am moștenit mai multe patologii psihologice”, inclusiv lăcomia, care l-a făcut pe Hurst să fie orbit de ceea ce ar fi putut câștiga și să nu mai vadă ceea ce avea deja și încercarea disperată de a recâștiga ceea ce a pierdut, care a ascuns ceea ce ar mai fi putut încă să obțină.
Într-un final, nu am mai cheltuit niciun ban pentru mine sau pentru oricine altcineva.
Hurst a ajuns să aibă datorii la fisc de două ori mai mari decât suma cu care rămăsese în contul cu câștiguri fantomă pe care le-a obținut, le-a reinvestit și le-a pierdut.
„Este vorba de detașare”, i-au spus părinții lui la finalul aventurii. „Toate lucrurile din viața ta... trebuie să fi pregătit să trăiești fără ele.”
Lecția pe care a învățat-o Hurst este despre răbdare și capacitatea de a fi prezent, despre recunoștință și lumea din jurul nostru, despre oamenii care au fost cu noi înainte să apară banii și cu care am rămas după ce s-au dus toți banii. Și împreună cu toate acestea, posibilitatea imensă a tuturor lucrurilor pe care banii nu le pot cumpăra.