• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-09-08 10:19:48
  • Sursa:
Cum a reusit o femeie sa aiba simultan 16 locuri de munca la care nu s-a prezentat vreodata Imagine

Timp de 3 ani, o femeie din China a avut 16 locuri de muncă, însă nu s-a prezentat vreodată la serviciu. Aceasta a făcut parte dintr-o schemă uriașă de înșelăciune, alături de alte peste 50 de persoane, care a adus prejudicii de aproape 7 milioane de dolari angajatorilor. Schema ar fi ieșit la iveală abia la începutul anului, după ce directorul unei companii a observat pe o rețea socială că unul dintre angajații săi lucrează simultan la o altă companie.

Femeia, cunoscută doar sub pseudonimul Guan Yue, a făcut parte vreme de 3 ani dintr-o schemă masivă de înșelăciune în domeniul muncii, alături de alte câteva zeci de falși lucrători, arată presa chineză. Prejudiciul adus companiilor angajatoare se ridică la 7 milioane de dolari, arată BusinessInsider.

Mass-media chineze arată că au fost identificate cel puțin 700 de grupări care sunt implicate în astfel de înșelăciuni pe piața muncii.

Guan Yue ar fi ținut evidența tuturor angajărilor sale în scris, pe hârtie, iar atunci când susținea interviuri pentru alte locuri de muncă, posta fotografii de la acestea pe platformele de lucru interne ale companiilor la care era deja angajată, pretinzând că avea întâlniri de muncă cu clienți.

Când primea mai multe oferte de muncă decât putea gestiona, ea ar fi oferit oportunitățile prietenilor, luând comision pentru acest lucru.

Cu banii încasați, Guan și-a cumpărat împreună cu soțul ei un apartament în Shanghai.

Schema, care a implicat sute de companii, a fost dezvăluită în ianuarie, după ce un director executiv din domeniul tehnologiei, a observat că unul dintre angajații săi lucra simultan pentru o altă companie. 

Acesta angajase o echipă de vânzări formată din opt persoane, care, deși inițial părea impresionantă, după o perioadă de probă de trei luni, nu reușise să înregistreze niciun progres real.

El i-a concediat, dar, la scurt timp, liderul grupului, a distribuit din greșeală o imagine pe o platformă socială dedicată muncii. Imaginea, care arăta că și acest om fusese angajat în altă parte, l-a determinat pe Liu să apeleze la autorități.

În cele din urmă, 53 de persoane au fost arestate în legătură cu acest caz.

Potrivit publicației Xinmin, fraudele de muncă de acest tip sunt o problemă uriașă în China.

Există circa 700-800 de grupări care înșală angajatorii. Oamenii sunt experți în a se angaja, sunt impecabili la interviuri și prezintă CV-uri excepționale.

Atunci când sunt descoperite, cazurile ajung rareori să fie sancționate de legea penală, în schimb sunt arbitrate prin intermediul legislației muncii, pe care grupările implicate în aceste scheme o cunosc într-atât de bine, încât reușesc să o eludeze. 

Într-un alt caz, o astfel de grupare s-a infiltrat într-o companie, reușind să obțină angajarea unui membru în cadrul departamentului de resurse umane. Acesta i-a angajat ulterior pe ceilalți membri ai grupării.

DIGI 24 și Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin vor merge umăr la umăr într-o campanie de conștientizare materializată în FORUMUL 24 TRENDS FOR 2024, o serie de 3 super evenimente distribuite pe toate canalele media. 15 zile de dezbatere, fracționate de-a lungul 2024 în 3 nuclee de dezbateri pe tema sustenabilității în toate layerele societății românești.

Economie 2024-05-15 15:26:16

O comisie guvernamentală japoneză a anunţat, joi, că a crescut la 82% probabilitatea ca un „mega cutremur„ cu magnitudinea 8 sau 9 să lovească ţara în următorii 30 de ani, transmite AFP, preluat de Agerpres. Dacă ar avea loc, „mega cutremurul” ar putea afecta o porţiune semnificativă a coastei japoneze dinspre Oceanul Pacific, ameninţând până la 300.000 de persoane şi provocând pagube de mii de miliarde de dolari, potrivit estimărilor.

Economie 2025-01-16 12:39:47

Clipe de coșmar pentru 120 de pasageri, care se întorceau din vacanța petrecută la mare. Locomotiva trenului care îi ducea de la Mangalia la Oradea a luat foc în mers, cu doar câteva zeci de minute înainte să ajungă la destinație.

Economie 2024-06-29 19:27:18

Îmbuteliatorul european al băuturilor Coca-Cola a anunţat luni o operaţiune de retragere masivă de pe piaţă a unor produse vândute în Europa, din cauza unui conţinut mult prea mare de clorat, informează AFP și Agerpres.

Economie 2025-01-27 19:57:19

Temperaturi vor fi mai mari decât cele obişnuite, în toată ţara, pe tot parcursul lunii august, înregistrând valori mai ridicate în regiunile sudice, anunţă vineri meteorologii, care au făcut publică prognoza pentru intervalul 5 august - 2 septembrie.

Economie 2024-08-02 11:21:32

Cel puțin 500 de deținuți din închisoarea Jau, în Bahrain, sunt în greva foamei. Prizonierii din pușcăria care găzduiește în principal “prizonieri de conștiință” (POC), au început să refuze mâncarea pe 7 august, în semn de protest față de condițiile de detenție, informează The Guardian.

Economie 2023-08-18 13:45:36

Fostul șef al forțelor armate ale Statelor Unite în Europa, generalul Ben Hodges, a declarat, în exclusivitate la Digi24, că scutul de la Deveselu este parte din strategia de apărare a Pentagonului și nu ar trebui să fie mutat, chiar dacă americanii taie din cheltuielile pentru Europa. Generalul american avertizează însă că imprevizibilitatea de la Casa Albă face ca totul să fie incert. 

Economie 2025-02-21 18:16:05

Când a eliminat-o pe Șoșoacă, distrugând concomitent și reputația Curții Constituționale, PSD ne-a arătat din nou cum poate îndoi legea cât să-i servească interesele. Cum Șoșoacă este un personaj detestabil, societatea amorțită a reacționat cu vagi proteste din tastatură sau, după caz, aplauze anemice de pe canapea. Minivalul de revoltă a trecut rapidissimo, așa că lista finală a candidaților la președinție arată așa cum își dorea Marcel Ciolacu.

Economie 2024-10-15 14:38:31