Cu toate că este cunoscută acum drept „cea mai fericită țară din lume”, Finlanda a avut până de curând una dintre cele mai mari rate ale mortalității prin sinucidere. Dar în ultimele trei decenii, țara a reușit să reducă la jumătate numărul cazurilor de sinucidere, scrie The Guardian.

Anul 1990 a fost „cel mai negru an din istoria Finlandei în ceea ce privește mortalitatea prin sinucidere”, explică Timo Partonen, profesor cercetător al Institutului Finlandez pentru Sănătate și Bunăstare (THL). În acel an, 1.512 de persoane și-au luat viața, potrivit datelor THL – un număr foarte mare pentru o țară cu o populație sub 5 milioane de oameni, la acea vreme.

Acum, populația țării a ajuns la 5,6 milioane de oameni, iar în 2022 s-au înregistrat 740 de cazuri de sinucidere – doar puțin peste media UE.

„Sunt unii ani în care [rata sinuciderilor] crește, apoi următorul an scade, apoi merge în jos, jos, jos și apoi se oprește din nou”, a spus Partonen.

Printre inițiativele care au contribuit la această schimbare în bine se numără și proiectul național de prevenire a sinuciderilor, care s-a desfășurat în perioada 1986-1996 și a redus mortalitatea prin sinucidere cu 13%.

Succesul programului se datorează îmbunătățirii serviciilor de îngrijire pentru tratarea bolilor depresive, capacității mai rapide de detectare a problemelor de sănătate mintală și dezvoltării unor tratamente mai bune, potrivit lui Partonen.

Au fost introduse și metode mai bune pentru tratarea altor boli psihice, inclusiv dependența de alcool și tulburărilor de personalitate.

În ciuda impactului pozitiv al acestor schimbări, multe dintre persoanele afectate nu primesc niciun fel de ajutor pentru că nu își doresc acest lucru sau pentru că tratamentul pe care îl primeau a fost întrerupt.

THL a introdus un nou program de prevenție pentru perioada 2020-2030 prin care speră să reducă cazurile de sinucidere și mai mult, în special printr-o educare mai bună a publicului, jurnaliștilor și a celor care oferă servicii medicale.

Poziția geografică și condițiile de vreme din Finlanda nu sunt factori majori care să determine rata mare de sinucideri, potrivit lui Partonen. „De fapt, numărul sinuciderilor sunt la cel mai mic nivel în timpul iernii: decembrie, ianuarie, februarie.”

Nu se știe sigur de ce, dar rata sinuciderilor este cea mai mare în primăvară și la început de vară. Mediul ar putea avea un impact sub forma schimbărilor de temperatură și a expunerii la lumină, explică Partonen. „Oamenii știu că dacă au fost depresivi luni sau chiar ani, de obicei, primăvara este cea mai dificilă perioadă pentru ei.”

Fenomenul este universal – tipare asemănătoare se regăsesc și în emisfera nordică și în cea sudică, și în cultura occidentală și în cea estică.

„Dacă ești depresiv, creierul și corpul reacționează diferit la creșterea expunerii la lumina soarelui. Ar putea să te facă să suferi mai mult de insomnie, spre exemplu. Devii mai neliniștit, anxios, astfel că nivelul de anxietate crește și îți poate agrava depresia.”

Prima sesiune de tratament prin metoda Linity la care a participat Veli-Matti Vuorenmaa, care a încercat să se sinucidă de mai multe ori în tinerețe, a fost filmată, ceea ce i-a oferit o nouă perspectivă la care nu mai avusese acces până atunci.

„M-a ajutat să mă văd așa cum eram”, a spus Vuorenmaa. „Că aveam nevoie să fiu salvat. Ăsta e cel mai bun mod de a descrie [situația].”

Această scurtă intervenție a fost urmată de doi ani de terapie care „mi-au adus mintea într-o stare în care puteam să fiu 100% eu însumi pentru prima oară în viața mea”.

Vuorenmaa a rămas atât de impresionat de experiențele sale în Mieli, un centru de prevenire a sinuciderilor din Helsinki, încât acum a început să lucreze acolo ca stagiar și vrea să continue să îi ajute pe copiii și tinerii care se confruntă cu probleme similare.

„Rata noastră a sinuciderilor a scăzut în același ritm cu care consumul de alcool a scăzut. Așa că sunt strâns legate”, a spus Harri Shivola, care se ocupă de instruirea specialiștii care lucrează la Mieli.

În anii '90, în 80% dintre cazurile de sinucidere era vorba de bărbați; acum, la persoanele până la vârsta de 25 de ani, procentul este de 60%. Rata cea mai mare a încercărilor de sinucidere se înregistrează în continuare în cazul bărbaților de vârstă mijlocie, dar balanța s-a mai echilibrat, iar grupurile cele mai vulnerabile includ acum și femeile tinere.

Numărul sinuciderilor a crescut în cazul copiilor sub 14 ani, de asemenea. De la aproape niciun caz de sinucidere pe an s-a ajuns la șase persoane care își iau viața pe an.

Pentru multe persoane vârstnice, cuvântul „sinucidere” rămâne un cuvânt foarte greu de pronunțat – la fel ca în cazul cuvântului „urs”, există sentimentul că simpla pronunțare a sa ar aduce mai aproape de realitate lucrul pe care îl reprezintă.

„Tinerii vorbesc despre aceste lucruri mult mai ușor decât înainte”, a spus Shivola. Pentru a face și mai multe progrese, toți oamenii ar trebui să poată aborda problema sinuciderilor în mod direct și să nu se ferească să pună întrebări legate de acest lucru.

La fel de important este ca oamenii să asculte. „Dacă pui întrebări auzi doar răspunsuri; nu auzi povestea”, a spus Shivali. „Nu este știință avansată. Sunt aptitudini de bază pe care toată lumea ar trebui să le aibă atunci când sunt puși în fața unor situații dificile.”