• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-07-22 20:45:50
  • Sursa:
Cum a incercat o ursoaica cazuta intr-o fosa septica sa-si salveze puiul: L-a tinut pe crestet pana la venirea pompierilor Imagine

O ursoaică a căzut cu puiul ei într-o fosă septică a unui imobil din Sinaia. În încercarea de a-și proteja puiul, ursoaica l-a ținut pe creștet, a transmis ISU Prahova.

Pompierii militari din cadrul Detașamentului de Pompieri Sinaia au intervenit sâmbătă dimineață pentru a salva ursoaica căzută împreună cu un pui într-o fosă septică a unui imobil din Sinaia, cota 1400.

„La locul indicat au fost alocate o autospecială de stingere și un echipaj SMURD. Odată ajunși la fața locului, pompierii au constatat ca este vorba despre un urs (femelă) căzut într-o fosă septică, acoperit aproape complet de materiile din acesta, care își ținea pe creștet puiul, în încercarea de a-l salva. Animalul era agitat”, a transmis ISU Prahova pe Facebook.

A fost solicitat și sprijinul Jandarmeriei Montane, care a asigurat zona, pentru ca turiștii să fie în siguranță.

„Până la sosirea unui medic veterinar, pompierii au luat decizia de a coborî în fosă una dintre scările metalice din dotare, în încercarea de a determina animalele să o folosească pentru a ieși. Ceea ce au și reușit, mai întâi fiind evacuată ursoaica, ulterior și puiul”, mai transmite ISU Prahova.

În final, au fost duși către zona de pădure, pentru a reveni în habitatul lor.

A fost emis chiar și un mesaj RO-Alert.