• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-05-16 17:50:41
  • Sursa:
Cum a furat „clanul Remmo” bijuteriile de 113 mil. € din Seiful Verde de la Dresda. Unul din hoti a fost mirat de cat de usor a fost Imagine

Cinci bărbați au fost condamnați pentru furtul bijuteriilor de 113 milioane de euro dintr-un muzeu din orașul german Dresda, jaf care a captat atenția lumii întregi în 2019, când a avut loc.

Anchetatorii au recuperat multe dintre bijuteriile furate, inclusiv o sabie încrustată cu diamante, dar se tem că restul comorii nu va fi găsit niciodată.

Bărbații condamnați, toți membri ai unei rețele criminale notorii, riscă pedepse de la patru până la șase ani, potrivit BBC.

Cinci bărbați au fost condamnați pentru furtul bijuteriilor de 113 milioane de euro dintr-un muzeu din orașul german Dresda FOTO: Profimedia Images Deschide galeria foto

Jaful a fost planificat foarte meticulos. Membri bandei, care locuiau la Berlin, au vizitat de mai multe ori muzeul și și-au pregătit înainte locul prin care au intrat, folosind o mașină hidraulică cu care au tăiat gratiile de la o fereastră, dar pe care le-au pus de formă la loc, pentru a părea că totul este în regulă.

La primele ore ale dimineții de 25 noiembrie 2019, au incendiat un panou electric din apropierea muzeului, provocând o pană de curent în toată zona, timp în care doi dintre bărbați au intrat în muzeu.

Imaginile de pe camerele de supraveghere îi arată pe hoți cu fețele acoperite cu măști și cu topoare în mână intrând în somptuosul muzeu Gruenes Gewoelbe - Seiful Verde - și spărgând vitrinele din sticlă ca să ajungă la comoară.

Hoții au pulverizat apoi un stingător cu spumă peste o cameră pentru a-și acoperi urmele, apoi au fugit de la fața locului cu un Audi, abandonat apoi într-o parcare, dar pe care l-au incendiat înainte să fugă înapoi la Berlin.

După o anchetă de un an, poliția a făcut primele arestări. Toți cei condamnați marți sunt membri ai „clanului Remmo”. Există mai multe „clanuri” în Germania - rețele infracționale de familie cu rădăcini arabe implicate în crima organizată majoră, inclusiv un jaf de bancă.

Unul dintre hoții din Dresda a fost condamnat anterior pentru furtul unei monede gigantice de aur, care cântărea 100 kg, de la muzeul Bode din Berlin, în 2017. Moneda nu a fost niciodată recuperată și se crede că a fost topită.

„Există oameni care fură opere de artă din pasiune pentru artă, dar aici nu a fost cazul. Habar n-aveau ce furaseră”, a spus Marion Ackermann, director general al Colecțiilor de Artă de Stat din Dresda.

Inițial au existat temeri că, la fel ca moneda de aur, comoara va fi pierdută pentru totdeauna.

Dar multe dintre obiectele furate au fost înapoiate muzeului după ce trei dintre bărbați și-au mărturisit fapta și au divulgat locul în care au fost ascunse, în schimbul unor sentințe mai ușoare.

Dar încă mai lipsesc multe piese, inclusiv un diamant foarte rar numit Piatra Albă a Saxoniei.

Piesele făceau parte dintr-un tezaur adunat în secolul al XVIII-lea de Augustus cel Puternic, elector de Saxonia. El nu numai că a adunat piese acoperite cu diamante și pietre prețioase, dar a și proiectat Seiful Verde în care să le expună.

Marion Ackermann spune că pierderea unei părți din colecție are un impact deosebit, pentru că ea a fost gândită chiar de Augustus într-un fel anume, care să-i copleșească pe vizitatori.

Tupeul hoților a șocat lumea artei, însă spargerea a ridicat și semne de întrebare legate de măsurile de securitate ale muzeului.

Chiar unul dintre hoți și-a exprimat surprinderea în timpul procesului că nu i-a auzit nimeni atunci când au tăiat gratiile, în ciuda zgomotului făcut de echipamentul hidraulic de tăiere.

Ackermann spune, însă, că sistemul de securitate este unul dintre cele mai bune din Germania, subliniind că acesta este în responsabilitatea Colecției de Stat de Artă din Dresda și a unui alt organism regional. Dar, spune ea, „multe aspecte se reunesc într-un sistem de securitate. Clădirea, organizarea, dar și aspectele tehnice. Și, ca într-un lanț, fiecare detaliu trebuie să funcționeze, iar în acest caz multe lucruri nu au funcționat.”

Ea a mai precizat că un sistem conceput pentru a scana pereții exteriori ai muzeului nu a funcționat și că paznicii care stăteau în camera centrală de securitate, care au văzut spargerea pe monitoare, au chemat cu întârziere poliția.

Poliția i-a anchetat și pe patru din agenții de pază de la muzeu, suspectând că aceștia au ajutat la pregătirea terenului și că au reacționat intenționat prea lent, dar acea anchetă a fost finalizată anul trecut.

După furt, sistemul de securitate a fost revizuit, iar angajații muzeului se ocupă acum de restaurarea bijuteriilor. Experții sunt optimiști că tezaurul lui Augustus poate fi readus la gloria lui de altădată și, în cele din urmă, va fi din nou expus, deși sunt aproape convinși că piesele nerecuperate până acum sunt pentru totdeauna pierdute.

Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a publicat în consultare publică un proiect de Hotărâre care reglementează modul în care se va face publicitate electorală la alegerile prezidențiale din mai. Proiectul se aplică doar în cazul materialelor electorale plătite, deși acest lucru nu este menționat clar, însă nu rezolva problema campaniilor mascate derulate în mediul online, după cum arată o expertă consultată de Digi24.ro. 

Economie 2025-02-14 07:00:27

Peste 1.800 de ruși au intrat în Polonia cu vize eliberate „fără nicio bază legală” pe o perioadă de 22 de luni între începutul războiului Moscovei împotriva Ucrainei și anul acesta, a declarat șeful Oficiului Suprem de Audit din Polonia (NIK), conform Politico.

Economie 2024-10-11 07:00:36

Regizorul american Francis Ford Coppola, cunoscut cinefililor și pentru realizarea capodoperei „Nașul”, a simțit nevoia să își prezinte  scuzele pentru tendința pe care a declanșat-o la Hollywood,  pe care crede că a stârnit-o cu trilogia sa de filme despre gangsteri.

Economie 2024-12-03 13:53:18

Celebra casă din filmul „Home Alone” (Singur Acasă), din Illinois, SUA a fost scoasă la vânzare pentru suma uluitoare de 5,25 milioane de dolari, transmite Sky News.

Economie 2024-05-28 14:59:20

Personalul Agenţiei Federale pentru Managementul Situaţiilor de Urgenţă (FEMA) a rămas nedumerit luni, după ce, David Richardson, noul şef al agenţiei americane pentru dezastre a declarat că nu ştia că ţara are un sezon al uraganelor, potrivit a patru surse familiare cu situaţia, relatează Reuters, preluată de News.ro.

Economie 2025-06-03 12:55:36

Vremea se încălzește încet de la o zi la alta. Astăzi va fi soare în aproape toată țara, iar la începutul săptămânii viitoare, temperaturile vor crește și mai mult și se vor atinge 17 grade. De joi încolo, însă, un nou val de frig vine peste România, a spus la Digi24 meteorologul Alina Șerban.

Economie 2024-11-17 09:05:26

Bursa de Valori Bucureşti a pierdut 14,79 miliarde de lei la capitalizare, aproape 8%, în această săptămână, iar valoarea tranzacţiilor cu acţiuni a scăzut cu 42,22 milioane de lei (-17,4%), în comparaţie cu săptămâna anterioară.

Economie 2022-09-25 12:44:49

Pe rețelele sociale au apărut sâmbătă după-amiaza imagini cu ceea ce pare a fi un nou atac asupra podului Kerci, care leagă peninsula Crimeea de Rusia continentală. Conform surselor media pro-ruse, cel puțin două rachete au fost doborâte de antiaeriana rusă. Concomitent, ministerul rus al apărării a anunţat sâmbătă dimineaţă că a fost dejucată o tentativă de atac cu 20 de drone ucrainene care vizau ţinte în peninsula Crimeea. De asemenea, armat rusă a decis mutarea unităților de elită de parașutiști de pe frontul de la Herson pe cel de la Zaporojie, se arată în raportul de sâmbătă al serviciilor de informații militare britanice, referitor la situația din Ucraina.

Economie 2023-08-12 19:03:39