• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-06-07 18:07:44
  • Sursa:
Cultivatorii de capsune vor primi sprijin financiar de la stat. Ce conditii trebuie indeplinite Imagine

UDMR a elaborat un proiect de lege care prevede un sprijin financiar de 10.000 lei/hectar pentru cultivatorii de căpșune. Proiectul a fost depus miercuri în Parlament.

O nouă schemă de ajutor de stat pentru cultivatorii de căpșune a fost elaborată de UDMR într-un proiect de lege, care propune susținerea agriculturilor de căpșune și acordarea sprijinului prioritar celor care lucrează în acest sector. Proiectul de lege a fost depus astăzi în Parlament.

Magyar Lóránd, deputatul UDMR din județul Satu Mare, unul dintre inițiatorii proiectului a subliniat că, în trecut producătorii de căpșune au suferit numeroase discriminări, deoarece nu au fost incluși nici în categoria fructe și nici la legume în schemele de ajutor de minimis.

Potrivit proiectului de lege, producătorii de căpșune care își desfășoară activitatea ca persoane fizice autorizate (PFA), întreprinderi individuale, întreprinderi familiale, persoane juridice și cooperative agricole ar urma să beneficieze de sprijin financiar în valoare de 10.000 lei/ha, în măsura în care cultivă căpșune pe o suprafață de cel puțin 0,3 hectare sau pe o suprafață destinată cultivării în spații protejate de cel puțin 500 mp. O altă condiție, care trebuie îndeplinită este obținerea producției de cel puțin 5.000 kg/ha de pe aceste suprafețe și comercializarea de cel puțin 3.000 kg/ha până la data de 1 noiembrie a anului în curs.

„Producția de căpșune are o importanță semnificativă pentru agriculturi locali nu numai în Satu Mare, ci și în multe părți ale Transilvaniei. Generează locuri de muncă, stimulează comerțul local și implicit contribuie la dezvoltare rurală. Prin urmare, sprijinirea producătorilor de căpșune printr-o schemă de ajutor de stat poate contribui la susținerea acestui sector vital. Potrivit datelor publicate de Institutul Național de Statistică, în anul 2021 la nivelul întregii țării s-au înființat căpșuni pe o suprafață de doar circa 2.000 ha. Statisticile arată că tendința de scădere a producției de căpșune a fost în medie de 100 de hectare pe an în ultimii 7 ani", a declarat deputatul UDMR din județul Satu Mare, membru al Comisiei pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice.

Deputatul a adăugat că, deși în 2016 s-a obținut o producție de 23.000 de tone de căpșune pe 2.700 de hectare, în 2021 s-au recoltat doar 18,5 mii de tone de căpșune pe aproape 2.000 de hectare, în condițiile în care România importă căpșuni din străinătate, în special din Grecia, Turcia și Bulgaria. Scopul proiectului de lege este de a reduce exporturile de căpșune în România și de a stimula cultivarea autohtonă de căpșune.

Proiectul de lege a fost depus astăzi în Parlament, iar după lucrările din comisiile de specialitate ale Camerei Deputaților și al Senatului, Camera Deputaților va vota inițiativa legislativă în calitate de for decizional.

Premierul Slovaciei, Robert Fico, a fost împușcat de un bărbat de 71 de ani care fondase în urmă cu mai mulți ani o „mișcare antiviolență”. Fico, despre care medicii spun că e în stare stabilă, a fost împușcat de cinci ori când ieșea dintr-o întâlnire guvernamentală. Atacatorul a fost prins imediat și a declarat că nu este de acord cu politica premierului. De altlfel, Fico este o figură polarizantă și controversată în Slovacia, după ce s-a dovedit mai aproape de Rusia decât de Uniunea Europeană. Chiar și așa, incidentul a lăsat întreaga țară în stare de șoc.

Economie 2024-05-16 11:49:40

La Viena se află în plină desfășurare procesul în care doi tineri sunt acuzați că au violat o femeie chiar în noaptea nunții ei. În timp ce ea susține că a fost abuzată, suspecții spun că, de fapt, femeia ar fi fost cea care i-a încurajat să întrețină relații intime.

Economie 2023-03-31 11:29:12

Un echipaj de la ISU Cluj a intervenit, opt ore, pentru salvarea unui câine care intrase într-o vizuină de vulpe, sub fundaţia unei case. Echipajul – format din pompierul Rareş şi câinele Max, a lucrat şi la căutarea victimelor cutremurului din Turcia, transmite News.ro.

Economie 2024-05-26 22:27:21

Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, a declarat joi, în direct la DigiFM în emisiunea „Audiență Națională” cu Alexandru Rotaru și Robert Kiss că referendumurile pregătite de autoritățile pro-ruse din Donețk, Lugansk, Herson și Zaporojie „nu vor fi recunoscute de nimeni” și nu vor avea „niciun fel de consecință din punct de vedere al dreptului internațional”.

Economie 2022-09-22 22:03:39

Un adolescent de 17 ani din Australia a fost muşcat de picior de un crocodil ajuns în comunitatea sa odată cu viiturile care au afectat nordul continentului, un incident în urma căruia autorităţile atrag atenţia că crocodilii au folosit probabil inundaţiile pentru a migra şi în locuri în care nu trăiau până acum, scrie The Guardian.

Economie 2023-03-03 09:31:15

Preşedintele francez Emmanuel Macron le-a cerut vineri ţărilor din Asia-Pacific să se alăture „consensului din ce în ce mai mare” împotriva războiului din Ucraina, subliniind că acest război este şi „problema lor”, relatează AFP.

Economie 2022-11-18 09:16:31

Rusia critică guvernul armean și spune că acesta este responsabil pentru eșecul negocierilor de pace cu Azerbaidjanul, în privința regiunii contestate Nagorno-Karabah, într-un semn că divergențele și disputele între Rusia și Armenia sunt tot mai mari, relatează Reuters.

Economie 2023-01-12 11:55:34

Copiii răniți din Spitalul din Adana sunt prea mici pentru a ști cât de mare este pierderea pe care au suferit-o după cutremur. O echipă BBC a realizat un reportaj la secția de terapie intensivă unde medicii îi îngrijesc pe micuții răniți. Sunt sute de cazuri de copii neidentificați ai căror părinți sunt morți sau dați dispăruți. Cutremurul le-a distrus casele și le-a luat și numele.

Economie 2023-02-11 08:11:13