Imaginile au fost postate de militarii ucraineni din Batalionul 1 Tancuri, aflat în compunerea brigăzii 5 de Infanterie Grea Mecanizată - o unitate refăcută în 2024, după ce a suferit pierderi grele în 2022.
„Echipajul tancului Herson a reușit să realizeze o lovitură directă asupra infanteriei inamice pe motociclete, care se deplasau cu viteză mare. Imagini incredibile, greu de imaginat chiar și într-un blockbuster hollywoodian”, se arată în comentariul, postat de militarii brigăzii, care însoțește clipul video.
Din imaginile postate, nu se poate observa exact ce model de tanc e cel folosit de ucraineni în ambuscada împotriva militarilor ruși. Brigada a primit în dotare recent tancuri germane Leopard 1, conform surselor ucrainene. În urmă cu circa o lună, militarii acestei brigăzi au mai postat clipuri cu lupte împotriva rușilor în zona Pokrovsk, raionul Donețk.
