Mina de cărbune din Torețk este una dintre puținele din estul Ucrainei care nu s-au închis din cauza conflictului din regiune. Minerii ucraineni trebuie să coboare în tunelurile adânci și întunecate ale minei în timp ce războiul este la doi pași, iar sunetul tunurilor de artilerie se aude neîncetat, scrie BBC.
„Este înfricoșător, dar ce poți să faci? Nu avem multe opțiuni”, a spus asistentata medicală Ira Yusko, în vârstă de 30 de ani, zâmbind sumbru, în timp ce își aprindea lampa de la cască.
În jurul ei, cel puțin 10 mineri cu fețele deja mânjite se deplasau prin întuneric spre liftul de fier cu care urmau să coboare 800 de metri sub pământ pentru a începe o tură de lucru de șase ore.
„Încercăm să rămânem pozitivi. Dar ne doare sufletul. E deprimant. Sunt vremuri oribile. E trist și acasă – soția mea a plecat”, a spus Vitali Vahorder. A lucrat la mina din Torețk jumătate din viață. Familia lui s-a alăturat recent exodului de oameni care s-au refugiat din calea războiului.
„Oamenii coboară în mină conștienți că s-ar putea să nu mai iasă afară. Și când reușești să scapi, orice se poate întâmpla – orașul este bombardat în continuu”, a spus și Anatoli Șolohov, director adjunct al asociației minerilor din Torețk, privind ușa liftului închizându-se. Minerul de 69 de ani s-a născut aici și a fost cândva primarul orașului.
Minele de cărbune, cu mormanele lor uriașe de zgură care arată ca niște piramide cenușii, au fost o caracteristică emblematică a Ucrainei de est pentru mai bine de un secol.
Cărbunele extras din zonă a aprovizionat Imperiul Rus și, apoi, Uniunea Sovietică cu mare parte din resursele de energie de care aveau nevoie. Însă, prăbușirea URSS-ului în 1991, ultimii opt ani de conflict cu militanții proruși și noua ofensivă a Kremlinului au forțat majoritatea minelor să se închidă.
Doar două mine mai sunt funcționale în Torețk, o localitate ce s-a numit cândva Dzerjinski în onoarea fondatorului poliției secrete comuniste.
Conducând dinspre vestul Ucrainei spre Torețk, după ce treci de un punct de control și o baricadă ale armatei ucrainene și ajungi în orașul aproape pustiu, cu arhitectura și monumentele sale din era sovietică, te simți de parcă ai călătorit înapoi în timp.
O stea sovietică roșie este agățată în vârful unuia dintre cele mai vechi turnuri din complexul minier de la Torețk din care a început să se extragă cărbune în anii '30 și care a fost serios avariat în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.
Mina pare că nu a fost aproape deloc modernizată sau, măcar, revopsită de la ultima renovare din 1955.
„Nu e deloc apă în oraș. Mergi la toaletă, dar cum tragi apa? Când plouă, toată lumea din blocul nostru iese afară să strângă apă de ploaie”, a povestit Vitali. Doar o treime din personalul care lucra în mod normal în mină a mai rămas în localitate după ce Rusia a invadat țara la începutul anului – cei mai mulți o fac din motive financiare și câțiva din loialitate față de mina în care au lucrat toată viața.
„Am lucrat aici de 20 de ani. Am mers direct în mine după școală. Nu avem nicio altă profesie aici. Nicio fabrică. Câștigăm între 8.000 și 10.000 de grivne pe lună (între 275 și 343 de dolari) și cu prețurile din prezent este nimic, minuscul, deloc mai mult decât o bursă de student”, a spus și Iuri Podluțki.
În grup, minerii păreau reticenți să dea vina pe cineva pentru război sau să îl atace pe Putin în mod direct. Mulți dintre ei vorbesc rusa și încearcă să evite să provoace tensiuni în comunitatea lor foarte strânsă. Totuși, câțiva dintre ei au recunoscut că sunt nostalgici după era sovietică și vremurile când ucrainenii și rușii munceau umăr la umăr în mine.
„Indiferent dacă îl vrei pe Putin sau nu, noi tot trebuie să trăim și să muncim. Sunt mulți 'sovietici' pe aici”, a spus Vitali. „Eu mă consider un simplu localnic. Pentru unii din noi rusa este limba maternă, dar cu toții împărțim același cer.”