• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2022-08-22 17:49:49
  • Sursa:
Cu ochii in telefon, un adolescent a intrat cu pieptul in furca unui tractor. A fost transportat la spital in stare grava Imagine

Un adolescent în vârstă de 17 ani din comuna Şuletea s-a accidentat, luni, suferind o plagă toracică, după ce a intrat cu pieptul în furca unui tractor, au informat reprezentanţii Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Vaslui.

"Băiatul de 17 ani a fost victima unui accident nefericit. A suferit o plagă penetrantă toracică cu o furcă de la un tractor. Nu a fost atent, se uita în telefon şi s-a lovit frontal de un tractor din curte, care avea trei furci în partea din faţă. Au fost trimise o ambulanţă SAJ B2 de la Murgeni şi o ambulanţă SAJ C2 de la Bârlad cu medic. Copilul a fost găsit conştient şi coerent, cu plagă toracică profundă la nivelul sternului şi cu dureri foarte mari", a declarat purtătorul de cuvânt al SAJ Vaslui, Daniel Ungureanu, citat de Agerpres.

Adolescentul a primit tratament şi a fost transportat în regim de urgenţă la Spitalul municipal "Elena Beldiman" Bârlad.

Consilierul pentru securitate națională de la Casa Albă, Mike Waltz, ar putea fi demis de Donald Trump în următoarele zile, în urma scandalului declanșat de includerea accidentală a unui ziarist american într-un grup de mesagerie Signal, în care oficialii SUA au discutat deschis despre planurile de război ale SUA împotriva rebelilor houthi din Yemen, informează Politico.

Economie 2025-03-25 12:02:11

Preşedintele Senatului, liderul PNL Nicolae Ciucă, a declarat miercuri, la Romanian Venture Forum, că la noi este o vorbă: «să nu dai cu biciul doar în calul care trage», el arătând că "povara fiscalităţii nu trebuie să cadă doar pe umerii celor care produc bani", pentru că "aceste taxe noi nu vor reuşi să producă acele efecte pe care cineva gândeşte că poate să le obţină dacă împovărează şi mai mult mediul de afaceri", notează news.ro. Acesta a mai precizat că tot Guvernul este cel responsabil să dea o mână de ajutor mediului de afaceri, care produce bani.

Economie 2023-11-22 14:45:09

Crin Antonescu, invitat la Digi24 la emisiunea „Studio Politic”, a declarat că nu face eforturi de a contacta Administrația Trump în calitate de candidat la președinția României, așa cum fac alți contracandidați, dar a spus că dacă va ajunge la Cotroceni va intra în dialog cu principalul partener strategic al României.

Economie 2025-03-17 18:00:28

Un bărbat în vârstă de 36 de ani a fost arestat preventiv pentru 30 de zile după ce ar fi distrus, cu un topor, 19 aparate electronice, o ruletă şi un bar de la două săli de jocuri din municipiul Giurgiu.

Economie 2024-02-19 16:16:38

Ciclistul danez Jonas Vingegaard (Jumbo-Visma) a câştigat duminică Turul Franţei pentru al doilea an consecutiv, după ultima etapă, a 21-a, desfăşurată între Saint-Quentin-en-Yvelines şi Paris Champs-Elysees, pe distanţa de 115,5 km, potrivit Agerpres.

Economie 2023-07-23 21:07:05

Premierul Nicolae Ciucă a declarat marţi că noul mecanism de calcul al impozitelor şi taxelor locale ar putea fi amânat, dacă se va ajunge la un consens în coaliţie. Șeful guvernului a spus că primarii au avertizat că nu există timpul necesar pentru corelarea normelor de aplicare a acestor prevederi din Codul fiscal.

Economie 2022-08-30 17:12:21

Președintele în exercițiu al Ecuadorului, Daniel Noboa, a fost declarat câștigător în turul al doilea al alegerilor prezidențiale de duminică, relatează News.ro. Rezultatele preliminare îl arată cu un avans de peste 10 puncte față de candidata de stânga Luisa Gonzalez, care însă refuză să „recunoască” înfrângerea, acuzând guvernul de „acțiuni disperate” menite să manipuleze rezultatele și cere renumărarea voturilor.

Economie 2025-04-14 09:06:11

Încă o dată, Covid-19 pare să fie peste tot. După valul Omicron din SUA din ianuarie și ușoara creștere a infectărilor din martie, se părea că boala poate fi ținută sub control. Dintr-o dată însă, oamenii care și-au revenit după infectarea cu Covid-19 în martie sau aprilie au început acum să se simtă din nou epuizați, tușesc și se întreabă cum le ies testele pozitive deși au fost bolnavi de curând, scrie CNN.

Economie 2022-07-18 08:00:54