"În momentul de față analizăm, comisarii au fost, au luat și au vizionat probele video din aeroport și au cerut lămuriri companiei aeriene care nu ne-au putut prezenta toate documentele și justificările la momentul controlului. Cei de la compania aeriană nu și-au luat toate măsurile pentru a putea să facă față unui aflux atât de mare de pasageri", a declarat Sorin Susanu - comisar șef CRPC Brașov.
Reprezentanții Aeroportului spun că nu s-au mai întâmplat astfel de incidente, iar pasagerii au ajuns la o înțelegere cu cei de la compania aeriană.
"Pasagerii au ajuns la o înțelegere de comun acord cu reprezentanţii companiei şi au primit bilete, au fost rerutaţi pt următoarea cursă spre Munchen, care chiar va pleca în curând. Deci, din punctul de vedere al aeroportului este un incident neplăcut, dar s-a rezolvat între compania aeriană şi pasageri", a spus Nicoleta Boborodea - purtător de cuvânt Aeroport Sibiu.
În urma incidentului de astăzi, autorităţile au deschis o anchetă în acest sens. Daca se va dovedi că reprezentanţii companiei au greşit atunci când au făcut rezervările turiştilor, aceştia riscă o amendă de până la 30.000 de lei.
