Ronaldo sosește luni în Riad, împreună cu familia sa, a precizat purtătorul de cuvânt al clubului, Al-Walid Al-Muhaidib.
Fotbalistul lusitan va fi prezentat pe stadionul Mrsool Park din Riad, cu o capacitate de 25.000 de locuri, începând cu ora locală 19:00 (18:00 ora României).
Atacantul în vârstă de 37 de ani s-a despărţit de Manchester United, înainte de startul Cupei Mondiale, în urma unui interviu pe care l-a acordat la finele lunii noiembrie, în care a afirmat că "nu este respectat" de antrenorul său, Erik ten Hag, criticându-i totodată şi pe responsabilii clubului din Premier League.
La Cupa Mondială din Qatar, unde Portugalia a fost eliminată în sferturile de finală, după ce a fost învinsă la limită de Maroc (0-1), Cristiano Ronaldo a evoluat foarte puţin.
Ronaldo este de cinci ori câștigător al Balonului de Aur.
