• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2022-12-31 00:18:48
  • Sursa:
Cristiano Ronaldo este noul jucator al echipei saudite Al-Nassr. Portughezul devine cel mai bine platit sportiv din lume Imagine

Cristiano Ronaldo (37 de ani) a semnat cu clubul saudit Al-Nassr un contract valabil până în 2025, potrivit BBC. În această perioadă, fotbalistul portughez va câștiga aproximativ 200 de milioane de euro pe sezon, sumă în care sunt incluse și bonusurile din publicitate, astfel că a devenit cel mai bine plătit sportiv al planetei.

Istoria se scrie. Acesta este un transfer care, nu doar că va inspira clubul nostru să obțină un succes mult mai mare decât până acum, dar va inspira și campionatul nostru, națiunea și următoarele generații, băieți și fete, care să devină cele mai bune versiuni ale lor. Cristiano, bine ai venit în noua ta casă”, au scris cei de la Al-Nassr pe Instagram, potrivit digisport.ro.

Pe lângă contractul de fotbalist, Cristiano Ronaldo a semnat și un contract până în 2030 pentru a deveni ambasador al Arabiei Saudite în demersul pentru organizarea unei Cupe Mondiale.

În Arabia Saudită, Al-Nassr ocupă locul doi, cu 23 de puncte, la două lungimi în spatele celor de la Al-Shabab. 

Căpitanul Portugaliei era liber de contract după ce a părăsit Manchester United în urma unui interviu scandalos în care a criticat clubul.

Ronaldo s-a întors recent în Portugalia, după ce a evoluat la Cupa Mondială din Qatar, competiție unde a scris istorie, devenind primul fotbalist care a marcat la cinci Cupe Mondiale diferite.

„Sunt nerăbdător să încep o nouă experiență într-o ligă diferită și o țară diferită. Viziunea pe care o au cei de la Al-Nassr mă inspiră. Abia aștept să-mi întâlnesc noii colegi și să ajut echipa să cucerească mai multe trofee”, a spus Cristiano Ronaldo după ce a semnat cu Al-Nassr, potrivit EuroFoot, citată de digisport.ro.

România ar trebui să aibă o strategie împreună cu Bulgaria în vederea aderării la spaţiul Schengen, fiind în acelaşi timp extrem de important să nu rămână ancorată în logica în care atât cât timp nu se închide dosarul migraţiei nu poate discuta subiectul Schengen, a declarat marţi eurodeputatul Dragoş Tudorache într-o declaraţie pentru Agerpres.

Economie 2023-03-07 21:33:35

Cel puţin cinci persoane şi-au pierdut viaţa şi 18 au fost rănite în orașul rus Belgorod, într-un bombardament pe care Moscova îl impută Kievului, a anunţat joi guvernatorul acestei regiuni situate la granița cu Ucraina. De partea cealaltă, și Ucraina a fost ținta unui nou val de rachete rusești, dintre care forțele ucrainene au reușit să doboare jumătate.

Economie 2024-02-15 14:42:27

Donald Trump urmează să se prezinte joi la o închisoare din Atlanta, după cum a anunțat chiar el pe X. Fostul președinte este acuzat în al patrulea dosar penal că a participat la anularea pierderii alegerilor din 2020 în statul Georgia. Cu doar câteva ore înainte, Donald Trump l-a înlocuit pe principalul său avocat din Georgia, au declarat surse pentru CNN, preluat de News.ro

Economie 2023-08-24 17:54:52

Primăria Cluj-Napoca a anunțat marți că o asociere de firme din Turcia a fost desemnată câștigătoare a licitației pentru realizarea Magistralei de metrou 1. Una dintre firmele de construcții a executat lucrări de metrou în Dubai, dar și în Polonia și Suedia.

Economie 2023-02-28 15:34:17

Ultraeficientă, România a surclasat, luni, Ucraina la Munchen (3-0), în grupa E de la Euro-2024. Ucraina, în ciuda posesiei copleşitoare, a fost neputincioasă, au notat jurnaliştii de la lequipe.fr.

Economie 2024-06-18 01:35:20

Ministerul de Externe a transmis, marţi, o reacţie ca urmare a numeroaselor „îngrijorări externe” apărute după primul tur al alegerilor prezidenţiale din România. Oficialii MAE precizează că „România este ferm angajată în susţinerea valorilor democratice”.

Economie 2024-11-26 18:06:38

Ministrul Apărării din Regatul Belgiei, Ludivine Dedonder, şi şeful Statului Major al Apărării, generalul Frederik Vansina, au reconfirmat, joi, angajamentul solid faţă de participarea la Grupul de Luptă NATO din România şi au precizat că, în anul 2025, numărul trupelor belgiene va creşte pentru a susţine exerciţiile la nivel de brigadă.

Economie 2024-12-12 22:45:06

Când Rusia a invadat Ucraina în primăvara anului 2022, președintele Vladimir Putin a presupus în mod eronat că va fi o preluare rapidă a puterii. De fapt, la trei ani distanță, negociatorii din ambele țări explorează provizoriu ideea unei ieșiri negociate dintr-un conflict în mare parte blocat.

Economie 2025-05-23 10:17:57