Acesta a reamintit că în anii `90, românii plecați s-au confruntat cu același tip de reacții. „N-ați mâncat salam cu soia”, li se spunea celor care nu și-au petrecut anii de dinainte de `89 în România. Dacă ne ducem mai departe, vorbim de trasfugi, de trădători cum erau numiți. Cetățeni demonizați, stigmatizați, cărora li se confiscau casele”, a spus Cristian Tudor Popescu, care a precizat că Victor Ponta și-a reconfigurat discursul, după protestele românilor din străinătate.
„Domnul Ponta în prima fază a declarat că e o înscenare a transfugilor, care au creat o înghesuială artificială pentru a fi filmați. Apoi, domnul Ponta și-a spus că e riscant și că ar putea genera o reacție adversă printre cei din Diaspora, și nu numai.
Asta după ce i s-a ținut hangul de către domnul Dragnea, care vorbea de cumpărarea studenților din Grozăvești cu euro. Euro, un alt topos al propagandei comuniste, cu care ești cumpărat de către imperialiști”, a explicat Cristian Tudor Popescu la Digi24, care a mai spus că acestor doi politicieni li s-a alăturat și doamna Firea care declara că „ambasadorii băsiști nu lasă oamenii să vorbească”.
„Domnul Ponta și-a dat seama că e prea sfruntată”, a mai spus jurnalistul Cristian Tudor Popescu la Digi24.
