„Am decis să candidez la preşedinţia României ca independent. Independent nu înseamnă singur. Sunt împreună cu românii şi ei sunt alături de mine şi eu alături de ei. Putem depune o candidatură, dar avem nevoie de peste 200.000 de semnături. Piedici în calea candidaţilor independenţi sunt multiple. Nu este deloc uşor, am început deja strîngerea de semnături”, a afirmat Diaconescu, într-un mesaj video postat, joi seară, pe Facebook, potrivit News.ro.
El a spus că voluntarii adună deja semnături în mai multe oraşe din ţară.
„Avem nevoie de ajutorul vostru, voi sunteţi forţa care poate transforma această iniţiativă într-o mişcare naţională. Ştiu că nu e uşor, dar cu fiecare semnătură suntem cu un pas mai aproape de schimbarea pe care ne-o dorim”, a susţinut Diaconescu.
