Călin Popescu Tăriceanu a susţinut că disputele legate de nominalizarea pentru portofoliul transporturilor au creat o încordare la nivelul conducerii PNL şi, de asemenea, au adus un deficit de imagine pentru partid. În plus, fostul premier, s-a declarat nemulţumit şi de activitatea politică a liderilor PNL.
„Senzaţia mea este că, în ultima perioadă, energiile PNL s-au concentrat aproape exclusiv pe proiectul candidaturii prezidenţiale şi temele majore cu care noi ne adresăm electoratului propriu au fost într-o oarecare măsură lăsate în planul doi", a subliniat el.
„Este opinia domnului Tăriceanu, nu o împărtășesc, nu am sentimentul că toți liberalii și-au concentrat energiile pe campania mea, nu aș spue că Tăriceanu excelează în această privință... Nu a existat un divorț între candidatura mea la președinție și interesele sau activitatea PNL”, a replicat Crin Antonescu.
Sâmbătă, la Constanţa, preşedintele PNL Crin Antonescu îşi va lansa programul de candidatură la alegerile prezidenţiale, în faţa a peste 2000 de tineri din USL.
